Emi
Să ne punem în pielea lor. Au vrut să se numească Pectoralz, dar au decis să preia un nume oferit de un coleg care avea să devină solistul altui grup, pe nume Keane.
După trei albume au devenit un brand global dar şi o trupă respectabilă, cu o muzică absolut agreabilă, pe alocuri strălucitoare. În lumea în care ideea de perfecţiune stîrneşte grimase ironice,
ei au îndrăznit să se apropie de idealul muzical contemporan.
După care, tot ei au sugerat că mai mult nu pot creşte. Nu au unde să meargă mai departe.
După un răstimp firesc, după ce „X&Y” a impregnat planeta cu viteza sunetului, a apărut zvonul unui nou album Coldplay. Era să zic Radiohead, nu ştiu de ce. Păi cum aşa? Ce să mai scoţi după ce ai dat de înţeles că nu mai ai unde să mergi în sus? Doar nu eşti nebun s-o porneşti în jos.
Şi iată-ne deschizînd carcasa unui album cu titlu de surogat latino. Da, „Viva La Vida”ar suna teribil de aiurea din partea unui britanic, ca un moft snob şi găunos, dar cu efect solar într-o zonă depresivă.
Am putea spune chiar că şi-au luat un producător „bling” dacă nu am afla că expresia este preluată de pe o pictură semnată de Frida Kahlo, care a îndurat poliomielita, coloana ruptă, abdomenul
perforat, cîteva zeci de operaţii şi dureri cronice timp de zeci de ani. Un semn al admiraţiei faţă de curaj sau ironie, titlul se răsfrînge asupra celor 45 minute de muzică nouă oferită de Coldplay.
Trei sferturi de oră care vor avea un impact masiv asupra lumii muzicale dar şi asupra economiei.
Un album atît de aşteptat poate avea efectul comercial al unei corporaţii.
Numai că din fericire ne putem bucura şi noi. Chiar avem de ce. Încă de la intro-ul instrumental, de fapt o piesă în toată regula, cu multe electronice, arpegii şi instrumente orientale, începem să simţim că sursa de piese bogate, suculente şi puternic adezive care poartă numele de Coldplay pare
departe de epuizare. Iar cînd vezi, de fapt simţi că producător este Brian Eno, deja orizontul se luminează, relevînd o colecţie de piese construite cu măiestrie şi emoţie, într-o paletă muzicală îmbogăţită cu corzi naturale, timpani şi un plus de groove faţă de ce-a fost. Chiar şi un plus de direcţii în ce priveşte scriitura.
Dacă cineva porneşte cu ideea de a găsi defecte printre noile piese, cu îndîrjirea celui care s-a plictisit de leşinături vegetariene, va fi destul de descumpănit. Din nou surprind eficienţa mesajului
alcătuit din structuri necomplicate, emfaza calculată şi calitatea poetică a textelor. Se simte mediul intim, izolat de agitaţie în care acest album a fost conceput, în care sunetele au fost eliberate şi filtrate pînă la esenţa curată.
Desprinzîndu-se de tipicul de grup şi de clişee, Coldplay şi-au reconstruit muzica. Şi au reuşit ceva
care le justifică dimensiunea în expansiune. Fluenţa care le-a făcut albumele atît de ascultabile devine mai organică, ideea de a lega uneori cîte două teme oferindu-ne schimbări delicate de direcţie chiar în mijlocul piesei.
Titlul complet, „Viva La Vida Or Death And All His Friends” trimite în text şi în textură ideea juxtapunerii contrastelor dintre viaţă şi moarte, drept şi strîmb, lux şi mizerie sau resemnare şi revoluţie, protejate de permanenta preocupare de a păstra curat sentimentul afecţiunii sub
diferitele sale forme. Bineînţeles că băieţii se mai alintă cu puţin regret contrastat de un optimism strident, dar tot prin muzică o fac pentru a întări ideea că perfecţiunea e doar problema
zeilor.
După ce ai scos cîteva albume de succes, presiunea şi aşteptarea îţi pot tăia aripile iar riscul unui fiasco este destul de mare, de aceea noul album Coldplay pare cu atît mai special, miraculos de bun şi scos cu aparentă lejeritate.
Chiar şi cei care din reflex caută nod în papură la tot ce apare trebuie să se obişnuiască cu ideea că
vor asculta de multe ori acest album.
În cele din urmă Coldplay rămîne una din trupele momentului, mult mai bună decît majoritatea celor care ni se bagă pe gît.

Universal Music
Meseria de „muzician de pub” aduce rapid faimă chiar dacă nu si bani atât de repede, având în vedere că se găsesc prea putini clienti care să-ti lipească pe frunte o monedă de 20 de pence sau – hai,
dacă echipa locală de fotbal a învins în etapa curentă – o bancnotă de o liră sterlină. Sunt sume mici? E normal să fie asa, vorbim despre Scotia.
The Fratellis, băietii care au stiut foarte bine să îmbine băutul berii cu refrenele fără versuri (cine naiba ar reusi să îngâne cuvinte după 10 pint-uri de McEwan’s?) s-au întors cu un nou material croit pe sablonul precedentului.
Nu găsim piese precum „Flathead” sau „Chelsea Dagger”, dar paharu’ se poate legăna de la stânga
la dreapta (precum leagănă rockerii brichetele în timpul baladelor de înaltă simtire) si pe „A Heady Tale” sau „Acid Jazz Singer”.
Ei, si dacă încoltitul pe un scaun de bar nu se numără printre preferintele tale, poti să asculti discul în autocar alături de prietenii de excursie. Evident, poti fredona până la poienita de grătar piese precum „Babydoll” sau „Look Out Sunshine” pentru că, se stie, cântatul măreste pofta de mâncare.
Atentie, însă, la copiii de pe locurile alăturate. Mai sunt si versuri de genul „I’m a cynical cunt/And I’m much too lazy to change”.
„Here We Stand” are, asa cum scriam mai sus, multe elemente comune cu precendentul „Costello Music”, chiar prea multe. Am făcut un experiment: le-am ascultat pe amândouă unul după celălalt si zău că imi venea să ridic cana de cafea deasupra capului si să adulmec, precum un copoi, cotletele
proaspăt puse la fript. Chiar dacă eu aveam pe masa de lucru niste amărâte de chipsuri.
Cetin RASiT

Pe 25 august s-a lansat o nouă bucătică de istorie muzicală. „Forth”, cel de-al patrulea album al grupului care a făcut ca dintr-un sample Rolling Stones să iasă inconfundabila „Bitter Sweet Symphony”, vine după 11 ani de pauză.
Fix din 1997, atunci când „Urban Hymns” era în plină glorie, grupul nu a mai cîntat împreună. Nimeni nu mai credea în ideea unei reuniri. Anuntul revenirii a fost făcut în iunie anul trecut, când
Sunete vă prezenta marea veste întrun articol special.
În toamna lui 2008, sunt deplin încântat să vă prezint în exclusivitate interviul acordat de trupa mea preferată odată cu lansarea materialului de zece piese. Cu un Ashcroft hotărât să se întoarcă la cariera solo si un nou cd Verve matur- atât de asteptat!(găsiti si o recenzie în ultimele pagini ale acestui număr), toate detaliile sunt în mâna dumneavoastră.
Asadar, în sfârsit înapoi pe scenă.

-Cum s-a întâmplat exact de sunteti iar împreună?
Nick McCabe: Să fiu sincer totul a venit de la Pete (Salisbury). Tocmai ce primisem o invitatie de la o trupă cunoscută, care îsi pierduse chitaristul, să cînt cu ei în concertele de vară.
Cred că aici s-a iscat în mine totul. Nu mai spun că Pete mă sâcâia întruna.
Oricum, de-a lungul anilor am tot discutat. Am rămas întotdeauna prieteni.
Îmi dau seama că totul a ajuns la urechile lui Richard la un moment dat si asa s-a întâmplat să primesc într-o zi acel telefon. „Esti asezat undeva, Nick?”… „Da, nu s-a întâmplat nimic rău, nu?”… „Richard vrea să ne reunim. Ce zici?”… După un moment de ezitare, am răspuns… „Da!”. În clipa
aia mi-a trecut prin fată tot prezentul.
Stii, am crescut, ne-am maturizat, am avut o grămadă de timp să ne gîndim la treaba asta. Cred că suntem destul de înţelepţi să vedem… Cum să-ti zic…
Am pus o mare parte din viata mea în Verve si nu aveam cum să fi întors spatele unei asemenea de necrezut sanse. Chiar nu are nicio legătură cu banii frumosi. Nu e nimic mai bine decât să fii plătit doar pentru a face parte dintr-o trupă, să călătoresti în toate tările si să cânti în fata a milioane
de oameni. Ce e rău în asta?...
Deci propunerea m-a prins împăcat, într-un moment în care am reusit să înteleg câte prostioare ajunseseră să ne facă probleme atunci. La fel cum s-a întâmplat cu mine cred că s-a întâmplat si cu Si (Jones), mai ales că din grup noi doi am fost întotdeauna mai apropiati. Totul a venit natural.
Peter Salisbury: Da, absolut.
Simon Jones: O experientă extraordinară, fără îndoială.
Peter Salisbury: M-am gândit o grămadă de vreme, să zicem în ultimii zece ani! (râde), că nu se va întâmpla niciodată. Ajunge să te obsedeze o chestie ca asta.
Richard Ashcroft: Nu-mi dau seama foarte exact de moment. Pare asa…Dintr-o altă viată, de foarte departe.
Până una-alta nu e vorba decât de o serie de telefoane date anul trecut. Stăteam eu frumos la mine în grădină, zi însorită… si deodată mi-a venit ideea asta în cap. Am vrut să stiu ce cred ei despre ce mă gândisem. Nu stiu, probabil vremea bună, timpul potrivit…
Habar n-am ce a făcut ca totul să meargă atât de direct. Poate faptul că acum suntem suficient de maturi, am lăsat toate treburile personale de-o parte si ne-am unit pentru un Sunet până la urmă… Suntem destul de mari si nu am aruncat trecutul în spate. Suntem la fel, dar încă avem sensibilitătile noastre pentru muzică…Ăsta e motivul primar pentru care neam
reunit. Sunt desigur detalii peste care poate îti este încă greu să treci.
Nu e ca-n filme. Nu e o scenă cu Mills & Boon, alergând pe plajă, la apus. Nici pe departe. Treaba e că ăstia patru oameni fac împreună un sound unic! „Te bagi?”… „Da!”… si uite asa… Prima zi în studio!

-Cred că cu totii n-ati prea fost în apele voastre. Pete, zic bine?
Peter Salisbury: Am fost primul în studio! M-am asezat la tobe, mi-am pus totul la punct si i-am asteptat să vină pe rând... Am fost un pic mai mult nerăbdător... Dar ne-am strîns toti si a fost minunat!
Simon Jones: A fost chiar foarte simplu. Richard m-a luat din statie cu Mini-ul lui si am ajuns foarte repede la studio. Am stat la cafea şi vorbă cam o oră si apoi am început să cântăm.
Exact ca înainte.
Peter Salisbury: Se poate auzi totul pe noul disc. Tot entuziasmul si exaltarea noastră de a fi iar împreună cîntând.
Simon Jones: Ceea ce mi se pare impresionant e că am simtit repede acea chimie a noastră si n-a trebuit să stăm la discuţii pe tema asta. N-a fost nevoie să ne „regăsim” sau ceva de
genul ăsta. A fost... „Ăstia suntem noi si asta cântăm!”... Noi pe foarte bune si împreună, după tot timpul ăsta, ne-am întâlnit efectiv direct în studio.
Si ca să-ti fiu extrem de sincer, majoritatea cântecelor de pe album le-am înregistrat în prima săptămână! Apoi am finalizat în următoarele câteva multe dintre porţiuni. Atât de rapid a fost. Faptul că nu am cântat de atâta timp împreună, fiecare cu ideile lui în cap, cu riff-uri iubite si lucruri care te influentează aproape inconstient...
Si-apoi Richard care a venit cu cântece complete sau poate doar cu unele la care avea doar un vers si am construit peste... Jam! Asta e! Asa ne-am găsit inspiratia încă de pe vremea când aveam 16 ani si exersam în Wigan . Totul era o chestie în care ne-adunam cu toţii, ne încuiam într-o ămărută – nu ca asta, asa de frumoasă... – si stăteam acolo cu zilele. Cînd ieseam la lumină ne trezeam că avem 17 ani (râde)...


si mai e ... stiti voi unde

Desi Cassa Loco numără trei membri, la Reporter de ocazie am „prins” doardoi dintre ei, pe Bogdan si Leonard. Ce să facem dacă am trimis întrebările băietilor pe timp de vară si în plin sezon de concedii...
Cosmin a scăpat de întrebările voastre, dar nicio grijă, ne rămâne dator!!! Trecem peste lipsa lui Cosmin si vă prezentăm răspunsurile lui Bogdan si Leonard în toată splendoarea lor „cassalocoiană”.

-Să presupunem că sunteti într-unturneu international. ce mare star ati vrea să vă facă deschiderea si de ce? (Claudia C.)
Bogdan: Dacă am fi într-un turneu international si ar cânta în deschiderea concertului nostru un mare star, atunci mă gândesc că noi am fi mai vedete decât artistul respectiv din moment
ce cântă în deschidere. Dar mi-ar plăcea să cânte Red Hot Chilli Peppers,Green Day…
Oricum bună întrebare ...nu m-as fi gândit niciodată la asta.
Leonard: Pentru început mi-ar plăcea să deschidem pentru Gorillaz iar apoi, după ce o să mai crestem să fim cap de afis la un concert care ar mai include Fun Lovin Criminals, Daft Punk, Kanye West si din nou Gorillaz.

-Ce ati făcut tot timpul ăsta cât ati stat deoparte de muzică, că ati lipsit ceva timp... (Vali)
Bogdan: Stii cum era faza aia «când nu ascultati muzică ce faceti domnule....? derulez... derulez...» Era o vorbă veche.
Noi ne-am ocupat cu producerea albumului pe care l-am lansat de câteva luni. Nimeni nu lipseste de nicăieri. Ai putea spune că si Boney M lipsesc de ceva vreme, dar cu toate astea cântă în România si au câte trei spectacole în orase diferite la aceeasi oră din cauză că sunt mai multe trupe Boney
M... Cînd nu scoatem ceva nou noi (în) cântăm prin tară.
Leonard: Avem perioade în care nu facem absolut nimic din lucrurile legate de
muzică, însă sunt foarte scurte. În rest ne ocupăm cu lucruri colaterale: productii de spoturi publicitare, organizări de evenimente, etc.

-Ati făcut reclamă la mochete, parchet si din astea. de ce? (Iulian)
Bogdan: Nouă ne plac foarte mult covoarele si parchetul, îti dai seama că nu puteam
să facem reclamă la sampon (mai ales eu).
Fiecare artist are dreptul la o reclamă în viată. Cineva trebuie să facă reclamă si la parchet, nu?
Leonard: Firma căreia i-am făcut reclamă este leader în România la vânzările de parchet si mochete, iar colaborarea noastră a început acum patru ani când am produs câteva spoturi radio pentru ei. Au devenit între timp parteneri seriosi si de durată si am preferat să ne asociem imaginea cu o companie puternică. Oricum mai bine decât să apărem pe niste printuri care fac
reclamă la hârtie igienică.

-Care sunt cele mai proaste/enervante întrebări care vi se pun la interviuri?(Elena Petrache)
Bogdan: Când tocmai am lansat un album ne întreabă când scoatem ceva nou. Freakz.
Leonard: La lansările de albume: „pe când ceva nou?”, „cum v-a venit ideea, după 10
ani de activitate”, „de unde numele Ca$$a Loco?”, „de ce nu cântaţi hip hop?” si muuulte
altele.

-Versurile voastre mă distrează foarte mult. de unde le scoateti? (DiaM.)
Bogdan: Presupun că avem un umor mai dezvoltat si încercăm să îl folosim si să transmitem asta publicului. Nu-i frumos să tii o glumă bună numai pentru tine.
Leonard: Sunt atât de multe lucruri care ne înconjoară si ne inspiră încât ne declarăm fericiti că trăim aceste vremuri. Plus că avem si o minte destul de „dusă” însă si în acest caz e un lucru bun de care putem fi doar multumiti.

-Pe site-ul vostru scrie, unica trupă care nu cântă despre dragoste.... credeti că acest lucru mai este valabil si azi? ..au mai apărut de astia care nu cântă despre dulcegării... (Jancsi)
Bogdan: Nu, nu cred că mai e valabil desi într-un procentaj mare se cântă despre dragoste.
Probabil ar trebui să scoatem faza asta de pe site pe care am scris-o când chiar nici o altă trupă (difuzată la radio) nu cânta despre altceva decât dragoste.
Leonard: Au mai fost si mai sunt tentative însă nu cred că a ajuns o trupă să abordeze constant alte subiecte decât dragostea si să aibă performanţele noastre. Însa nu e de neglijat o trupă ca Fără Zahăr. Sunt ok.

mai multe intrebari si raspunsuri in revista ....

Keane tocmai a terminat lucrul la cel de-al treilea album, „Perfect Summetry”, material pe care îl va lansa abia pe data de 13 octombrie. „The Lovers Are Losing” este primul single care va fi extras din album, lucru care se va întâmpla cu o săptămână înainte de lansarea materialului.
În perioada 4-11 august trupa a pus la dispozitia publicului pe site-ul oficial single-ul „Spiralling” pentru
a fi descărcat gratuit. Până-n momentul de fată Keane se poate mândri cu două albume, „Hopes and Fears” (2004) si „Under The Iron Sea” (2006).

Pentru octombrie, Bob Dylan a pregatit un dublu disc,“Tell Tale Sings”, care va contine „goodies” din activitatea muzicală a veteranului din ultimii 20 de ani.
Si când zic „goodies” mă refer la înregistrări de studio nelansate până acum, demouri, piese rare care au apărut pe diferite coloane sonore, live-uri…