Emi Music
E foarte posibil ca unii să fi asteptat o revenire Queen, cu toate că nimeni nu s-a gīndit cum să-l
īnlocuiască pe Freddy. E la fel de posibil ca multi să fi asteptat un album sobru, grandios, legat de orice revenire a unei formule sensibil modificate.
Ce s-a īntīmplat īn ultimii ani a reusit să īmpace majoritatea comunitătii care si-au făcut din Queen un altar sau măcar un refugiu al frumusetii muzicale.
Paul Rodgers, tăticul tuturor vocalistilor de rock, s-a alăturat celor doi care au decis să continue
povestea, Brian May si Roger Taylor si a completat formula unui supergrup. Nu a venit un nou vocalist la Queen, ci s-a format un grup nou, cu un nume nou.
Queen & Paul Rodgers a devenit una dintre cele mai clare oglinzi ale vremurilor de apogeu rock’n’roll, cīnd Free,Bad Company sau Queen topeau arenele cu energia transpusă īn riff-uri si refrene fără vīrstă.
Regruparea lor a fost primită cu reactii diverse, de la indignare pīnă la lacrimi de bucurie. Toti cei trei sunt legende īn orice carte despre rock si toti trei īsi confirmă cu bărbătie statutul. Vocea lui Paul nu s-a degradat, iar inspiratia celorlalti doi – nici atīt.
Numai că e foarte posibil ca scopul īntīlnirii lor īn studio să fie usor diferit fată de ce asteptam. Alchimia a functionat, a iesit ceva frumos, mai degrabă eficient decīt incendiar. Dar frumos. Si
curat. Nici vorbă de vreo umbră de dezamăgire.
Cum este albumul „The Cosmos Rocks”?
Este un produs care reflectă competentă si experientă, iar combinatia dintre cele două entităti este cīt se poate de atractivă, cu piese care le decupează stilurile si le conferă un sound īnchegat deopotrivă. Adică Paul Rodgers rămīne un vocalist de rock, īn timp ce de la Queen recunoastem amprentele conceptuale si groove-ul lui Roger, cel mai usor, interventiile lui May.
Piesele sunt destul de divers īnsirate, unele citează destul de clar din trecut, iar productia surprinde prin conturul nesofisticat. Corurile, temele de pian, accentele explozive si sunetele suprapuse pe zeci de canale au lăsat loc unor piese făcute de un grup de veterani care au rămas la fel de īndrăgostiti de rock. Rock-ul clasic. Iar acest lucru īl simtim īncă de la prima piesă.
Ce altceva să cīnte ei? Ce ar trebui să facă pentru a ne bucura? Să se cupleze cu un producător prost, dar la modă, pentru a scoate hit-uri īn care nu crede nimeni?
Queen & Paul Rodgers are o sonoritate atīt de personală, īncīt nu avem altceva de făcut decīt să acceptăm sau nu, dacă ne place sau nu. Pentru că dimensiunea acestui produs nu se estimează prin numărul de single-uri lansate, ci prin ineditul si valoarea acestei īntruniri. Ei au făcut ce au simtit, iar noi trebuie să respectăm acest lucru.
Cu sigurantă un concert de-al lor va rămīne fascinant īn primul rīnd datorită repertoriului clasicizat pe care-l au īn comun. Cu toate aceste, „The Cosmos Rocks” nefiind un nou album Queen, ci primul
album de studio al grupului Queen & Paul Rodgers, va bucuraadmiratorii de ambele părti si cam asta e tot ce trebuie asteptat.
Cosmosul cu sigurantă vibrează si se extinde. Noi toti stim asta, mai ales Brian. Time to shine, gentlemen!
Berti Barbera

Universal Music
Se pare că s-a īntīmplat ce trebuia atunci cīnd este anuntat un asemenea eveniment.
Metallica au scos album nou, ceea ce echivalează cu o nouă invazie de fortă, un nou val de mīntuire peste rock-ul pervertit si slăbit de interese negustoresti. De la ei se asteaptă doza care să revigoreze un curent esential īn povestea rock’n’roll. Sau măcar să păstreze blazonul destul de greu īncercat īn ultimii ani.
Numai că Metallica n-au produs o revolutie si nici n-au continuat terapiile de grup, pentru că
si-au dat seama că cel mai bun lucru pe care-l pot face este să reactiveze starea si sunetul care le-a adus cele mai multe ovatii, pe vremurile cele mai bune ale trupei.
Cīnd ei au apărut, scena metal era o adevărată arenă īn care pletosii se īntreceau īn riff-uri, viteză si ego. Au trecut anii, s-a scurtat si părul, s-a mai maturizat (foarte putin) si ego-ul. Apoi, gigantul pare să fi obosit. „Death Magnetic” este un semn clar că monstrul este foarte activ si poate ataca īn fortă īn orice moment.
Metallica redevine Metallica.
Noul album readuce dimensiunile sonore si textura albumelor din a doua jumătate a anilor ’80, marcat de detaliile noilor metode de productie. Bătaia inimii deschide albumul spre prima răbufnire.
Nicio piesă nu are durata sub cinci minute si ascultīnd totul pīnă la capăt, ne īntrebăm cum vor reusi cei patru domni să sustină acelasi tempo īn concert.
Presiunea albumului este īntr-adevăr puternică si aproape constantă. Riff-urile merg ceas, iar metrica pe alocuri progresistă intensifică puterea. Textele redevin metalice, cu temele-tip legate de moarte si traume.
E păcat că productia suferă de aceeasi problemă, datorată de mastering-ul distorsionat, metodă folosită abuziv si de alte trupe mari. Sunetul nu prea apucă să respire, iar frecventele nu lasă loc nici pentru cel mai mic spatiu.
Invazie fără nuante. Ciocan pneumatic. Nu este vorba de o greseală, ci de o optiune care avantajează produsul comercial, ne umple urechile, ne satisface nevoia de volum, dar din punct de vedere acustic a ridicat sprīncenele multor ingineri de sunet sau cunoscători. Se revine la formule care au avut efect „atunci”, dar cine le-a apreciat atunci le va recunoaste si le va aprecia din nou. E si foarte greu să nu te repeti cīnd practic inventezi un stil. Reusită operatia de īntinerire a vocii, cum de altfel au reusit mai toate metodele lui Rick Rubin de a redefini sound-ul Metallica pe vechile temelii.
Muzical a fost posibil. Indiscutabil, a iesit un disc bun. Metallica n-a mai sunat de mult cu atīta energie.
Să vedem peste cītiva ani dac㠄Death Magnetic” va deveni la fel de „clasic” precum „Lightning”, „Master” sau „Justice”. Sau dacă milionarii peste 40 de ani spun lucrurilor pe nume īn acelasi fel ca
tinerii rockeri care visau gloria. Poate astfel vom afla dacă īntr-adevăr există tinerete fără bătrīnete.
Revolutie nu e, dar toată familia Metallica e fericită.
Berti Barbera