Pe malul Dunării, lângă dealuri cu viţă-de-vie datând din vremea dacilor, cu pădure alături, carieră de nisip, animale de casă şi de sălbăticie.
Corturi, rulote, maşini, motoare, nightlinere, două scene mari, 4 zile de vacanţă cu muzică, petreceri, bere, terase, pescuit şi alte distracţii de sezon, vin direct din cramă, bucate alese gătite direct pe jar, distracţii de ev mediu (pescuit, tras cu arcul), amestecate cu sporturi moderne.

Aşa se anunţă ROCK CITY OPEN AIR, 20 – 23 august, comuna Borcea, lângă Feteşti. RCOA se află la prima ediţie şi îşi doreşte să fie cel mai mare festival de rock şi metal în aer liber din România.
Sunt confirmate trupe internaţionale din toate genurile de metal de calibru, dar şi români, pentru că ROCK CITY OPEN AIR (RCOA) îşi doreşte să fie un promotor al trupelor autohtone de gen.

Metal Masters, organizatorul festivalului, anunţă programul pe zile al festivalului. Pe langă headlinerii si co-headlinerii de mai jos, numeroase alte trupe vor susţine concerte în cele 4 zile de festival, în intervalul orar 10 – 03.
Joi, 20 august: Ancient Rites, Hanzel und Gretyl, Hollenthon, Macbeth, PRIMAL FEAR, SINNER, SIRENIA;
Vineri, 21 august: Belphegor, Blood Red Throne, MAYHEM, Onslaught, OVERKILL , Skyclad, SOLITUDE AETURNUS, Vendetta;
Sâmbătă, 22 august: AMON AMARTH, ASPHYX, BRAINSTORM, Dew Scented, EINHERJER, IMMORTAL, LAKE OF TEARS.

Cunoscătorii vor recunoaşte imediat legende ale rockului mondial, trupe mai noi, dar foarte promiţătoare, trupe care au ceva de spus atât din punct de vedere muzical, cât şi ca mesaj.

În ultimii ani, IMMORTAL au fost cap de afiş sau co-headliner la festivaluri de prestigiu, alegându-şi cu grijă apariţiile scenice, devenite astfel foarte rare. Ei vin pentru prima dată în România la ROCK CITY OPEN AIR, unde urmează a fi cap de afiş în seara de sâmbătă. IMMORTAL se situează în galeria celor mai importante trupe de black metal din lume. Stilul lor propriu i-a adus pe un loc fruntaş în topul formaţiilor de gen. IMMORTAL nu înseamnă doar muzică, ci un show complet, care include efecte pirotehnice cu flăcări de peste un metru.

Din galeria regilor thrash metalului vine trupa care este recunoscută imediat şi după mascota Chaly - un liliac scheletic, cu un craniu cu faţă rea şi ochi verzi. Overkill are în spate 29 de ani de carieră, fără schimbări majore de componenţă, fără frământări şi scandaluri şi are 25 de ani de la primul album demo - “Feel The Fire” - album devenit clasic şi legendar. Al 14-lea album de studio, „ReliXIV”, descoperă noi faţete ale metalului şi reuşeşte să surprindă.

Din valul black metal care a şocat întâi Scandinavia şi apoi întreaga Europă, chiar lumea, confirmă MAYHEM. Trupa s-a format în 1984, la Oslo. A trecut prin schimbări de componenţă şi stil, prin drame personale şi la nivel de trupă. Dar a rezistat. MAYHEM rămâne underground pentru că aşa a hotărât. Membrii trupei au optat pentru o comunicare personalizată cu fanii devotaţi genului, şi-a asumat mesajul black. Implicarea unei case de discuri înseamnă reformulare a discursului, iar ei nu sunt dispuşi să schimbe nimic. MAYHEM înseamnă show şi muzică în stilul consacrat şi uşor de recunoscut. Spectacolele lor implică butaforie, elemente de decor, elemente şoc.

Clasici al genului doom metal, SOLITUDE AETURNUS produc metal greu, de calitate. Muzica lor iese în evidenţă printr-un contrapunct incitant prin alegerea temelor şi a versurilor de o sensibilitate demnă de cei mai mari poeţi, cu o atenţie de maniac acordată detaliilor. Componenţa trupei s-a schimbat de câteva ori, mulţi dintre cântăreţi fiind implicaţi şi în alte proiecte.

Edguy înseamnă power metal din Germania. Înfiinţată aproape în joacă, de nişte adolescenţi de 14 ani (în 1992), trupa şi-a demonstrat valoarea prin longevitate, prin numărul de fani câştigaţi în mai toate ţările planetei şi prin semnarea unui contract cu una din cele mai mari case de discuri din lume, Nuclear Blast. Edguy foloseşte elemente esoterice şi chiar comice, transmiţând uneori o poftă nebună de viaţă.

Una dintre cele mai importante apariţii doom-gothic metal pe scena europeană, LACRIMAS PROFUNDERE foloseşte elementele de muzică clasică pentru a-şi transmite mesajul. Albumul Memorandum (cel mai cunoscut în România) include în setul de instrumente principale harpa. „Găselniţa”, dar şi calitatea muzicii LACRIMAS PROFUNDERE, au făcut ca albumul să se vândă foarte bine (inclusiv în România) şi să impună trupa în elita gothic-doom metalului mondial. LACRIMAS PROFUNDERE a renunţat în 2001 la multe dintre instrumentele clasice şi a invitat permanent un bariton în trupă.
Cine nu a auzit de Romantic Tragedy’s Crescendo?! Albumul de debut al trupei cu nume de personaj shakespearian a intrat în galeria clasică în cei zece ani de când a fost lansat. Topul vânzărilor o confirmă, alături de hituri ca „Forever”, „The Dark Kiss Of My Angel” sau „Moonlight Caress”. Amprenta vocală a solistei Morena face sound-ul MACBETH greu de confundat. Evoluţia muzicală adusă de timp a confirmat valoarea trupei şi a condus la trecerea în mainstream.
Promovaţi intens de Nuclear Blast, DEW SCENTED ajung să fie consideraţi una dintre cele mai moderne trupe de thrash metal teuton. Trupa apărută în 1992 şi-a luat numele din scrierile lui Edgar Allan Poe. În afară de muzică, DEW SCENTED se distinge şi prin alte lucruri. Toate albumele de studio încep cu litera “I”. Cd-ul lansat în 2003 conţine 2 albume: (Impact şi nou re-masterizatul Ill - Natured & Innoscent).
Au concertat în aproape toate colţurile lumii.

Stormlord abordează tematica mitologică, istorică, supranaturalul, războaiele şi, în general, temele epice. Trupa de death metal are în componenţă un redactor specializat pe rock, Cristiano Borchi (ex "Metal Shock", actualmente redactor şef la Rock Hard, ediţia italiană). El a mai cântat şi în Outbreak , iar colegul său, Giampaolo Caprino, în Theatres des Vampires.

O apariţie pitorească şi aşteptată o reprezintă olandezii de la Cirith Gorgor. Numele lor este un tribut adus lui J.R.R. Tolkien, denumirea trecătorii către ţinutul Mordor din “Stăpânul Inelelor”.

Trupa olandeză Asphyx s-a format în 1987 la iniţiativa lui Bob Bagchus şi a lui Tonny Brookhuis. După multe schimbări de componenţă şi chiar destrămări, Asphyx îşi păstrează reputaţia şi fanii. Motivul principal ar putea fi faptul că reprezintă una dintre cele mai bune trupe de death metal, că felul său de a cânta este sincer, cu vână şi de mare inspiraţie.

Skyclad este o trupă de british heavy metal cu influenţe de heavy folk, considerată pionier al folk metal-ului. Trupa s-a făcut cunoscută printr-un turneu alături de legendara Overkill. Ca elemente specifice are vioara şi clapa, care creează o atmosferă deosebită şi originală, pe scheletul unui heavy melodic de mare clasă. Influenţele declarate de-a lungul timpului spun multe despre originea ideilor muzicii create de Skyclad: pre-NWOBHM hard rock, Jethro Tull, Uriah Heep şi Thin Lizzy. Izvor permanent de sonorităţi originale şi interesante, cei de la Skyclad uimesc de fiecare dată prin show-uri incendiare şi prin costumele gen Robin Hood. Un element inedit în concerte sunt momentele comic/ ironice, precum parodierea paragrafului de început din "The War of the Worlds".

Victor Stütz
Motorhead înseamnă pasionat de speed (metamfetamine). Domnul Frank Zappa avea un om cu această poreclă şi a vrut să-şi numească un fiu astfel. A optat însă pentru invenţie, şi i-a zis Dweezil (acesta a avut 2 surioare şi un frăţior: Moon Unit, Diva Thin Muffin Pigeen şi Ahmet). Lemmy ştia aceste lucruri şi, el însusi pasionat de speed, şi-a numit trupa al cărei dumnezeu este, Motörhead. Trema vine de la nişte opţiuni politice şi estetice teribil de grobiene.

Vom trece peste nimicurile care ne preocupă, fiindcă e timpul să aflaţi că pe unchieşul nostru îl cheamă Lemmy. Îi vom spune de acum domnul Lemmy. Nu cumva să gândiţi sau să vorbiţi de rău dspre el, pentru că ştie tot, vă prinde, işi scoate centura şi vă snopeşte. Nici măcar frăţiorii noştri mai mari şi mai legitimi Beavis & Butthead nu l-au vorbit de rău, iar ei erau mult mai critici decât suntem noi; trebuie să avem respect pentru valorile tradiţionale, cum ar zice Lemmy.

Dar să vă povestesc despre domnia sa. Este tipul de om care vă bagă sau vă scoate din probleme. Despre băgat întâi. Dragele mele, dacă aţi trecut de pubertate şi aţi purtat discuţia cu părinţii voştri, vă pot spune că unchiu’ este în Topul sex legends, cu vreo 2000 ca voi la activ. E încă tânar, şi în drum spre Bucureşti, deci să nu ne descurajăm. Tot despre băgat ar putea el însuşi să ne povestească despre băutură, droguri şi ţigări. Dar noi, copii plictisiţi, fără program de viaţă sau de după aceasta, poate că nu am înţelege.

Despre scos, vă dau un mic truc pentru a scăpa de hărţuirea sexuală la locul vostru de muncă 2.0: dacă nu vă place de şeful vostru, îi faceţi o poză domnului Lemmy şi o înrămaţi frumos. Mergeţi apoi la birou, iar lânga Mac-ul vostru inutil puneţi capodopera. Dacă sunteţi artiste, şi n-aveti cum să nu fiţi firi artistice, luaţi un marker roz şi circumscrieţi pelvisul unchieşului într-o inimioară. În ea veţi scrie Iubi. Get it?

Să revenim. Prima lui amintire e că răgea. Repeta probabil, aşa cum mucalit recunoaşte, deci vă puteţi face o idee şi despre vocea lui cristalină ŕ la Costel Busuioc.
Lui îi plăceau fetele, deci şi-a luat o chitară ca să le agaţe (nu avea nici Brabus de Dorobanţi nici Vertu sau mai ştim noi ce). Fiind un om foarte coerent, ar şi renunţa oricând la ea, tot ca să le agaţe. Apoi s-a facut roadie. Adică ştiţi: nouă ne plac concertele, pentru că sunt foarte hype, şi mergem la tot ce prindem (aşa cum vom ajunge şi la Bestfest). Ei bine, Lemmy era o pleavă din staff’ul oamenilor pe care am fi vrut noi pe vremuri să-i vedem (nu să-i ascultăm) pe scenă, pentru a fi vazuţi noi înşine acolo. Căra lăzi cu instrumente adică. Făcea muşchi şi vorbea cu marii oameni despre care noi nu ştim nimic. Ne poate depăna la gura barei de striptease câte ceva. Să-l ascultaţi cu atenţie!

Apoi a intrat în tot felu’ de trupe meseriaşe (precum Sam Gopal unde arăta foarte hippie) şi a făcut chiar un turneu în minunata Yugoslavie.

Stilistic vorbind trebuie să ştiţi că el cântă rock&roll. Nu vă speriaţi, nu e deloc boring, iar oricum voi tot rock&roll ascultaţi, chiar dacă îi daţi nume cool (indie etc.) şi sună mai leneş-aşa. Pe bune!

Hawkwind era o trupă despre droguri multe, ca majoritatea trupelor vremii (şi nu numai), cu un spectacol foarte frumos, spaţial, şi domnişoara Stacia cu ţâţele goale în toată splendoarea ei nudă. Nenea Lemmy a fost primit în ea cât ai zice peşte la bas şi voce. Ca orice om realizat, unchiul a fost concediat. Pentru că se droga prea mult, chiar şi pentru Hawkwind! El însusi evoca: That was a great time, the summer of '71 - I can't remember it, but I'll never forget it!

Deşi îl iubesc metalistii răi cu lanţuri şi piele neagră, Lemmy se consideră (la fel ca voi poate, hihihi) punkist. În acest sens vă zic că domnia sa a cântaaaaat, nu la Seeex Pistooools (deşi micuţul Sid Vicious l-a rugat pe unchiu’, care-i cel mai mare basist din toate timpurile, să-l înveţe a cânta la bas, adică i-a cerut imposibilul) ci la The Damned! Suneţi dezamăgiţi...

We are Motörhead... and we're gonna kick your ass! We are Motörhead, and we play rock 'n' roll! Asta de 34 de ani, 20 de albume, mai multe filme şi cisterne de alcool, timp în care nu au venit la Bucureşti. Ar fi aici multe de spus despre istoria muzicii, stiluri, grammy, cover’uri, colaborări, interviuri, muzici. Trăim însă în lumea vitezei, nu avem timp de considerente stilistice. Vă mai zic doar că de curând a apărut cel de-al 20lea album Motörhead (iţi urăm la cât mai multe bre!). Se numeste Mötorizer, are 11 piese şi e foarte tare. Despre motoare putem spune că Lemmy nu ştie să meargă pe aşa ceva, cade imediat. Preferă caii.

Moby s-a născut în Harlem, New York, dar a crescut în Darien, Conneticut, unde a început să facă muzică încă de la vârsta de 9 ani. A început prin a studia chitara, iar la 14 ani cânta într-o trupă de punk, „The Vatican Commandoes”. A cântat apoi în trupa „Awol”, iar mai târziu, în timpul colegiului, a fost DJ în mai multe cluburi. La sfârşitul anilor ’80 descoperă că vocaţia sa este strâns legată de muzica electronică şi se dedică în întregime acestui gen.

1987-1988 – se mută în Greenwich, Conneticut şi locuieşte lângă reşedinţa familiei Bush. Cu toate acestea, nu întreţine relaţii cu celebrii săi vecini, fiind un democrat convins. În plan muzical, lucrează mult, mixează şi se chinuie să obţină un contract cu o casă de discuri din New York pentru a-şi lansa un prim single.


1990-1991 – lansează primul său single, „Mobility B/W Go”. Succesul înregistrat îi vor aduce contractul visat şi semnează cu Instinct Records. Urmează apoi single-urile „Go (woodtick mix)”, „Voodoo Child” şi „Mindstorm/Brainstorm”, reunite pe complilaţia „Instinct Dance” (1991)

1991 – succesul lui Moby este confirmat şi în Marea Britanie, unde „Go” intră în Top 10. Este invitat să cânte la celebra emisiune „Top Of The Pops”. În acelaşi an, colaborează cu Alan Wilder (Depeche Mode) la proiectul solo al acestuia, Recoil. Vocea lui Moby apare în melodia „Curse” de pe albumul „Bloodline”.


1992 – apare primul album, intitulat chiar „Moby”. Extrasele pe single „Uhf”, „Next is the E” şi „Thousand” au succes, iar artistul porneşte într-un turneu în America de Nord” alături de The Shamen. În această perioadă, relaţia cu casa de discuri se deteriorează.


1993 – Moby lansează „Ambient” – ultimul album la Instinct Records – şi pleacă din nou în turneu, de data aceasta alături de Prodigy, Richie Hawtin, John Acquaviva, Orbital, Apex Twin şi Vapourspace. După turneu, semnează cu Mute Records şi este invitat din nou la „Top Of The Pops”. Anul următor este dedicat în întregime producţiei unui nou album.


1995 – artistul lansează „Everything is Wrong” şi pleacă în turneu. Este cap de afiş la scena nr. 2 de la Lollapalooza şi ajunge şi în Europa alături de Red Hot Chilli Peppers. „Everything is Wrong” este numit „albumul anului” de mai multe reviste muzicale. Pe acest album, Moby se dovedeşte a fi un virtuos în mai multe stiluri muzicale. Foarte apreciat de către critici a fost modul în care artistul face trecerile de la un stil la altul şi faptul că albumul are practic toate ingredientele succesului în mediul electro-pop: linii melodice variate, synth, pian, ritm, voci deosebite şi nu în ultimul rând o coerenţă absolut cuceritoare.


1996 – Moby lansează „Animal Rights”, material pe care experimentează într-un domeniu familiar (punck-rock), dar succesul pare să-l părăsească. Albumul se vinde prost. Porneşte în turneu alături de Soundgarden.

1997 – Moby contribuie cu tema principală la coloana sonoră a filmului „Tommorow Never Dies”, din seria James Bond.


1999 – după un an de muncă, lansează „Play”. Imediat după lansare, albumul nu se bucură deloc de recenzii pozitive, dar în ciuda acestui aspect, ajunde să se vândă în peste 9 milioane de exemplare. Explicaţia e simplă: pe acest album Moby face ce ştie el mai bine şi combină stiluri, iar materialul rezultat este acum cel mai apreciat album al artistului. Moby a folosit în mod inedit sample-uri de blues şi gospel cărora le-a imprimat un ritm cu efect devastator. „Play” conţine câteva piese electronice, excepţional orchestrate, care i-ar face geloşi chiar şi pe veteranii de la Pet Shop Boys. Majoritatea pieselor au versuri ancorate în viaţa de zi cu zi, cu o tentă cel puţin ...pesimistă,, ce aduce aminte de creaţia New Order. Ingredientul-minune al acestui album este însă unul de domeniul subliminalului. Astfel, se poate spune că Moby a cucerit lumea cu „Play” şi datorită faptului că a reuşit să asocieze fiecare din piesele de pe album cu câte un ...spot publicitar. A lansat astfel o modă – cea a promovării unui album prin intermediul publicităţii directe, cale pe care alţi artişti învaţă şi acum să o urmărească (evident, din două perspective: una de promovare şi una care serveşte inspiraţia).


2002 – Moby lansează „18” şi porneşte într-un turneu pentru un an de zile.

2003-2004 - în acest interval, Moby derulează o campanie prin care sprijină candidatura la Casa Albă a democratului John Kerry. Fostul său vecin din Greenwich, Conneticut – republicanul George W. Bush – câştigă însă mandatul.


2005 – apare „Hotel”, un album al cărui nume transmite exact ceea ce Moby a declarat că a vrut să surprindă, respectiv faptul că orice ar face, omul este trecător şi că urmele sale sunt imediat acoperite de un alt om. Foarte normal, am spune... Destul de eclectic, albumul este totuşi foarte apreciat şi se vinde în mai ales datorită extrasului pe single „Lift Me Up”, piesă care rupe ritmul albumului oferind un Moby în plenitudinea forţelor. Artistul este responsabil în întregime pentru interpretare, el fiind cel care cântă la toate instrumentele care se aud pe album, mai puţin la tobe.

2006-2008 – Moby lucrează la un nou album, „Last Night”. Între timp, lansează o compilaţie, „Go: The Very Best Of Moby”.


2008 – apare „Last Night”, un album foarte bine primit de critici. Notat cu patru stele de către Rolling Stone şi Sunday Times, albumul se vinde foarte bine deşi nu se ridică la nivelul succeselor anterioare.


2009 – Moby lansează un nou album, „Wait For Me”, de data aceasta sub un label propriu, Little Idiot. Porneşte în turneu, iar în această vară românii îl pot vedea la B’estfest.