Interviul fulger de mai jos a fost realizat în iunie, 2009, înainte ca trupa The Charlatans să ajungă în România la Bestfest. Am sta de vorbă cu tobarul trupei, Jon Brookes, cel care ne-a dezvăluit că se pregăteşte un nou album The Charlatans.

Suneţi cam ocupaţi în perioada aceasta a anului, mă refer la concerte aici. Cum faceţi faţă?
Facem faţă pentru că este o plăcere să lansezi un album după care să porneşti în turneu. Este profesia mea şi atunci îmi face plăcere să fiu pe drumuri, să avem concerte.

Cum este viaţa în turneu? Nebunie?
Este, este şi nebunie, dar este şi foarte frumos. Încercăm să ne facem treaba cât mai bine, să fim cât mai serioşi, să susţinem concertele şi să ne odihnim cât mai mult.

Sunteţi ocupaţi până-n pe la sfârşitul lunii octombire când se termină turneul în America de Nord. Ce se întâmplă după? Un album nou, ceva …?
Cu siguranţă! După ce turneul se termină ne vom apuca de un nou album pe care îl vom termina la anul. După octombrie o să punem la punct unele detalii, ca de exemplu unde să-l înregistrăm.

Deci să fim cu ochii în patru că vine al unsprezecelea album Charlatans…
Daa.

Să ne întoarcem un pic în 2008 la momentul lansării “You Crossed My Path”, lansare care a fost cam neobişnuită. L-aţi dat la descărcat gratuity pe site-ul unui post de radio (XFM). Spune-mi un pic despre decizia luată…
În ziua de azi toţi au muzică în I Pod-uri, oamenii îşi încarcă muzica peele. Deci cam pentru asta am făcut acest lucru.

Vânzarea Cd-urilor a fost afectată?
A fost, evident ca a fost afectată, dar ne-am şi aşteptat la acest lucru.

Şi aţi mai face acest lucru încă o dată? Să zicem la următorul album…
Nu, nu am mai face acest lucru. L-am făcut şi gata.

Deci a fost o chestie care s-a întâmplat o dată în viaţă…
Da, dacă am face din asta obişnuinţă nu am mai avea cu să ne hrănim (râde).

20 în muzică, 10 albume, cifre foarte frumoase pentru o trupă a zilelor noastre. Secretul?
Fii tu însuţi, defineşte-ţi propriul drum pe care să-l urmezi. Evident că publicului nu-i va plăcea absolut tot ce realizezi pe plan muzical, dar oferă-le oamenilor şansa să te descopere, să descopere partea care le place la tine.

Este foarte adevărat ceea ce ai spus, că nu poţi face mereu ceva care să fie pe placul tuturor. Cum vezi tu evoluţia The Charlatans de la “Some Friendly” la “You Crossed my Path”?
Când am început ca trupa nu ştiam noi foarte multe, dar am învăţat foarte repede. Acest lucru se întâmplă la foarte multe trupe, dealtfel. Am evoluat repede şi pe mai multe planuri. De exemplu, la început scriam piesele singuri, pe parcurs am “învăţat” să le scriem împreună, să le discutăm. Perioada de la “Some Friendly” şi până acum a fost şi continuă să fie o călătorie frumoasă. Am evouluat în multe feluri, să ştii.

Este ca într-o căsnicie, oarecum.
Exact, este ca o relaţie. O relaţie de lungă durată.

Eşti într-o trupă de ani buni aşa că eşti în măsură să răspunzi la întrebarea dacă este mai uşor să înfiinţezi o trupă în ziua de auzi decât acum 20 de ani când aţi făcut-o voi.
Când am apărut noi era altfel. Să fii într-o trupă pe vremea aceea era totul, ne doream extrem de mult să fim într-o trupă. În ziua de azi poţi avea o trupă şi să faci şi altceva pe lângă. Deci pot spune că da, e mai uşor în ziua de azi.

Un sfat pentru cei care sunt la început de drum în muzică?
Ştii emoţia aceea pe care ţi-o dă un album bun la prima audiţie? Să încerce să facă un astfel de album care să le dea altora acel sentiment de emoţie.

Alege un singur cuvânt pentru a descrie anii petrecuţi în The Charlatans.
Surpinzător.

După mai bine de 20 ani petrecţti alături de Sepultura, Igor Cavalera a adoptat un stil total diferit, dând naştere proiectului Mixhell. Trecerea de la thrash metal, stil care l-a consacrat, la electro a fost una foarte fericită pentru Igor Cavalera, iar în numai trei ani Mixhell a pătruns în universul electro, devenind una dintre cele mai apreciate trupe din Europa.
Aşadar dacă sunteţi curioşi ce înseamnă Mixhell şi mai ales, cum a intrat fostul tobar Sepultura/Cavalera Conspiracy în industria muzicii electro, puteţi citi interviul de mai jos.

Cum a luat naştere Mixhell?
Mixhell este o idee pornită de mine şi soţia mea, Laima. Suntem foarte mândri pentru că acum cântăm peste tot în lume.

Când ai devenit interesat de muzica electronică şi care ar fi punctele forte al acestui gen muzical?
Întotdeauna sunt în căutare de muzică nouă. În muzica electronică muzicienii şi producătorii sparg bariere, asta m-a fascinat de la început. Mult mai bine decât cu trupa. Am ajuns într-un punct în care vreau să cânt doar cu oamenii pe care îi iubesc, adică soţia mea, fratele, nepoţii şi copiii.

Ce echipament foloseşti pentru Mixhell?
Folosim programe ca Protools şi Batery. Tobele le înregistrăm cu Roland Electronic, plus avem sintetizatoare MS 20. Live folosim un mix de tobe acustice şi electronice cu trei aparate pioner 1000, Akai MPC 500 şi paduri kaossilator.

Te consideri o persoană mult mai deschisă decât în vremurile Sepultura?
Nu chiar. Întotdeauna am avut o minte deschisă, ce pot să spun este că acum experimentez mai mult ca niciodată.

Dansezi pe scenă?
Reacţionăm împreună cu publicul, câteodată dansăm, câteodată îi îndemnăm pe alţii să o facă. Noi ţinem publicul în priză cu piesele pe care le băgăm.

Cum a rămas cu pasiunea ta despre fotbal? Ştiu că eşti un fan înfocat al echipei Palmeiras? Încă le urmăreşti meciurile atunci când eşti în turneu?
Îmi place foarte mult fotbalul. Cea mai mare mulţumire este să îmi duc copii pe stadion, aşa cum făcea şi tatăl meu.

Ce se întâmplă cu Cavalera Conspiracy, veţi avea concerte în vara lui 2009?
Avem câteva concerte programate.

Ce părere ai despre ultimul vostru disc?
Îmi place foarte mult albumul mai ales pentru că l-am realizat împreună cu fratele meu.

Ceva planuri pentru unul nou?
Avem în plan un nou album plus câteva mixuri cu Mixhell.

Ce trupe te-au impresionat atât de tare încât ai decis să te apuci de muzica electronică?
LCD Soundsystem, Soulwax şi Africa Baambata.

Concertul Placebo organizat de One Event pe 21 iunie la Romexpo a fost o confirmare pentru fanii trupei că noua formulă Placebo şi reţeta noului album sunt o combinaţie de succes. Un concert foarte alert şi fără căderi de intensitate, emoţie vizibilă din partea fanilor şi bucăţi întregi din concert susţinute de aceştia, sutiene care zburau periodic pe scenă: acestea sunt numai câteva din ingredientele celui de-al doilea concert susţinut de Placebo în Bucureşti. Revista 'Sunete' s-a întâlnit cu Steve Forrest (SF) şi Stefan Osdal (SO) înainte de concert.

Sunete: Revista noastră se cheamă 'Sunete', voi ce sunete aduceţi în turneul actual Placebo?
SF: Personal, îmi place să aduc un sunet cutremurător în orice fac, atât cât îmi permite bateria şi dinamica de scenă, şi chiar atunci când este vorba de un groove simplu poţi să faci ceva puternic cu el. În cadrul trupei filozofia despre sunete nu diferă, atâta că per total înseamnă şi multă distracţie.

Sunete: Acum istoria Placebo se scrie şi cu tine.
SF: Vorbim doar de un an şi jumătate de când lucrăm împreună, şi simt că am ajuns exact unde trebuia. Iar timpul chiar zboară atunci când te distrezi şi noi asta încercăm să facem. Cu tipii ăştia (n.r. Stefan Osdal şi Brian Molko) mă înţeleg chiar foarte bine, fanii m-au acceptat de la bun început şi spectacolele dovedesc asta. Să sperăm că istoria mea în Placebo abia acum se scrie, eu mă gândesc serios la următorii 15 ani cel puţin!

[Stefan Osdal intră în cameră aşa că profit de ocazie şi întreb:]

Sunete: Cum te înţelegi cu Steve?
SO: Ne urâm. Glumesc, clar. Ne iubim într-un mod absolut. Ne înţelegem foarte, foarte bine.

SF: Da, aşa e, într-o trupă eşti cu oamenii tăi zi de zi, ştii ce fac tot timpul, cu ei te joci, cu ei taci, cu ei adormi. Trebuie să existe o relaţie pozitivă şi trebuie să existe respect. Ne oferim suficient spaţiu, dar şi petrecem mult timp împreună, şi întotdeauna găsim să facem ceva ce ne place împreună.

Sunete: A fost dificilă producţia noului album?
SO: Deloc, nu o să spun că a fost cel mai uşor album al nostru de până acum, dar a fost sigur cel care a cauzat cele mai puţine traume. Unde mai pui că avem un lineup nou, ceea ce ar fi trebuit să facă lucrurile mai dificile, dar de fapt a fost numai o formă nouă de divertisment pentru noi. David Bottrill este un om cu foarte multă experienţă şi a ştiut să ne ducă într-un loc necunoscut nouă ...

Sunete: Adică în Canada.
SF: Da, şi acolo nu prea aveam ce face. Fără prieteni, fără familie ... A fost vorba doar de muncă! Am reuşit să fim creativi şi împreună, şi separat, şi dovada este noul album.

Sunete: Unul din cântecele noi de pe album se cheamă 'Ashtray Heart', aşa cum Brian Molko dorea să se cheme Placebo la începuturi...
SF: Brian a scris cântecul când a călătorit singur în Nicaragua. Brian scria cântece pe drum şi era mereu singurul fumător din autobuze, aşa că trebuia să ceară mereu câte o scrumieră (în spaniolă, 'cenicero') aşa că strigătul ăsta disperat după o scrumieră a devenit refrenul melodiei ... şi da, Brian a vrut să facă măcar o melodie cu numele original al formaţiei.

Sunete: În trecut, mare parte din cei care vă urmăreau muzica erau tineri care se simţeau respinşi şi erau măcinaţi de gânduri negre, dar nu mai este cazul astăzi. Se pare că o groază de tineri puternici şi independenţi găsesc ceva în comun cu stilul Placebo.
SF: Da, desigur! Avem în continuare ce oferi şi tinerilor emo şi trişti, dar nu mai este vorba numai de asta. Am evoluat, acum muzica noastră place fără să ţintească la un anumit grup, chiar dacă versurile noastre continuă să fie foarte întunecate ... dar muzica noastră a devenit una a speranţei. Mai ales când vorbim de albumul 'Battle for the Sun'. Brian spunea frecvent 'hai să-i speriem de moarte pe goths', dar acum ne vine să spunem că este perfect ok să îmbrăţişezi latura întunecată a vieţii, dar există speranţă, iar viaţa este frumoasă! Poţi să creezi un echilibru durabil pentru tine, oricâte gânduri negre te-ar măcina. Am pus atitudinea asta în noul album şi acum fanbase-ul nostru este mai ... colorat, nu mai este complet negru. Cel puţin asta citesc eu în tricourile pe care le văd în mulţimea de la concerte.

Sunete: În ce ţări vă simţiţi ca acasă?
SF: Franţa a fost mereu ţara în care ne-am simţit cel mai bine. La fel în ţările din America de Sud. Germania, în mod surprinzător ne acceptă din ce în ce mai mult în ultima vreme, la fel şi Austria. Iar în SUA, unde noi n-am fost niciodată mari, începem să atragem atenţia publicului. Dar suntem foarte curioşi până la finalul turneului să vedem cum reaşezăm geografia Placebo. Brian vorbeşte mai mult acum cu publicul şi încercăm să fim mai interactivi, şi reacţionăm bineînţeles la valurile de energie care vin înspre noi de la public.

Sunete: Cum n-ai participat la turneele Placebo anterioare, acum ai ocazia să cânţi şi melodii la producţia cărora nu ai participat. Ce aduci nou în aceste melodii?
SF: E atât de fun să cânt melodiile vechi Placebo. Am fost fan al albumelor respective, şi acum am ocazia să le cânt chiar eu. Brian şi Stefan s-au jucat cu melodiile astea ani de-a rândul, şi acum eu mă alătur beat-ului şi bineînţeles că nu poate să sune la fel, dar dacă adaug mereu ceva nou, nu vreau să spun că nu respect munca depusă în trecut, ci că este normal să sune un pic altfel.
)

În 2005 l-am ascultat prima oară pe Silent Strike şi, chiar şi acum, nu îmi mai amintesc circumstanţele exact. Probabil că vi se întâmplă să dai peste un artist care devine o preferinţă într-un timp scurt, urmată de multe sesiuni de lectură sonoră, nenumărate şi în cele mai variate momente, locuri şi stări. Dintr-o dată, pe nesimţite, devine un prieten intim, o muzică personală, cu calităţile şi defectele ei, un fel de partener căruia îi cam ştii toate cotloanele – începi să ai senzaţia că îl cunoşti de o viaţă! Şi din acest motiv, momentul „întâlnirii” devine din ce în ce mai fad, după care se pierde în negura vremii. Şi atunci când te întreabă cineva, spui „eeei, îl ştiu de mult timp...”. Silent Strike, acest artist tânăr, inspirat de energii necunoscute nouă, deviat bine de la mainstream-ul românesc, creează muzici foarte intime, dar cu vibraţii largi, vaste, un univers dreamy, ca o pânză diafană aşternută peste timpanele noastre obosite, menită să calmeze, să inspire şi să expire stări pozitive.
Şi pentru că l-am prins la al doilea album, proaspăt lansat, am stat de vorbă cu omul din spatele numelui. Un artist sincer, cald, pe cât de simplu în vorbire pe atât de complex în elaborarea fiecărei piese în parte. Mai jos avem câteva indicii despre elaborarea albumului şi personalitatea artistului Silent Strike. Enjoy!

Cum s-a născut cel de-al doilea album?
Imediat după ce a ieşit primul album, am zis că mă apuc de următorul...tipic. Am început să compun unele lucruri, dar n-am finisat nimic. La începutul lui 2008 deja strânsesem câteva piese în lucru, iar ideea a pornit exact cand am compus piesa „Alb”. S-a întamplat în cateva minute cred, şi a fost totul aşa, pur si simplu, încât chiar am simţit-o „alb” şi am zis că aşa va fi şi albumul, deşi intenţionam să fie „colorat” -
paradoxal.

Care este semnificaţia numelui – „ALB”?
1.Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada.
2.Incolor, transparent.
3.Limpede, luminos.
4.Nevinovat, curat, pur, candid.

Ce aduce nou acest album?
Eu zic că e un pic mai electronic decât primul album, aduce mai mult synth cred şi e mai spre IDM, primul era mai spre trip-hop cred, dar nu contează stilurile neapărat. Cu siguranţă ceva nou este mini-cd-ul cu piese mici.

Este un disc dublu. Povesteşte-ne cum ai luat această decizie şi de ce?
Nu am făcut niciodată piese de lungă durată gen 8-9 minute, de altfel cred că deja s-a văzut şi pe primul şi pe colaborarea „3AM” cu Lucian Ban şi Alex Harding, piesele sunt mici, dar de data asta am vrut să fie unele şi mai mici, ca nişte povestioare scurte şi m-am gândit să le pun pe un cd mai mic.

Un al doilea album este întotdeauna un test greu - trebuie să reconfirmi ceea ce ai arătat la primul, dar trebuie să aduci şi ceva nou, mai trebuie să dai dovada şi de evoluţie. Cum vezi aceste afirmaţii? Este şi cazul tău? Cum ai simţit al doilea efort discografic?
Da, simt „Alb” mai matur decât „Silent Strike” (2005), eu zic că e evoluţie, cel puţin a sound-ului, dar sunt subiectiv, las oamenii să critice acest aspect.

Cum ai caracteriza muzica ta?
Nu aş caracteriza-o în cuvinte, eu cred că e de stări, sper să transmită stări. Nu mă descurc minunat cu caracterizările, de-aia, în mare, Silent Strike se rezumă la sunete, mai puţin la cuvinte.

Cine este Silent Strike?
Ionuţ, din Bacău.

Ce muzică te inspiră?
Ascult multe genuri, de la clasică la hip-hop şi de la jazz la metal, dar în general mă inspiră stări proprii, relaţii cu alţi oameni, momente din viaţă, vise, poate chiar şi filme.

Ce rol crezi că are muzica ta în viaţa zilnică a unui om din 2009?
Unii oameni mi-au zis că devin creativi şi că-i inspiră, din alte locuri am aflat că e o muzică de relaxare, nu ştiu exact, eu sper să aibă cât mai multe roluri şi benefice.

Care este motivul pentru care faci muzica şi nu altceva?
Cred că din copilarie a pornit dorinţa asta şi mă bucur că fac asta şi nu altceva, nici nu mă văd făcând alte lucruri.Un motiv anume nu cred că e, adică totul porneşte din suflet şi gata, fără explicaţii... sau poate am avut noroc că mi-a luat mama o chitară pe la 11 ani, şi apoi un 486 pe care am facut primele piese Silent Strike in 1997.

Care este fraza ideală pentru a sfârşi un interviu?
Nu sunt aşa vorbăreţ şi nu ştiu mai ales cum să închid un interviu.M-ar salva dacă aş putea să pun o piesă în încheierea interviului. Da’ chiar, dacă aveţi albumul „Alb” , fraza de încheiere a interviului poate fi piesa “Primăvara”...

CITAT
“Ne-am regăsit plăcerea şi dorinţa de a cânta despre lucrurile simple”


Vank a devenit Vunk. De ce?
Când am început să visăm acum 10 ani să ne cântăm muzica noastră şi să fim şi aplaudaţi pentru asta, eram patru băieţi cu acelaşi vis. Între timp, am rămas doar jumate din ei, eu şi cu Nicu. Dar cu acelaşi vis. În comerţ, schimbarea asta de nume se cheamă rebranding. Într-un fel e şi o provocare pentru noi, un alt început, pe acelaşi drum, spre aceeaşi direcţie. Pe lângă mine şi Nicu, mai face parte din această idee, Bogdan, un basist care a mai cântat cu multe trupe de rock de aici şi care face parte din aceeaşi lume cu noi.

Cine este U?
“U” nu este nicio iniţială de nume, de data asta. Este doar continuarea fonetică a numelui formaţiei noastre.

Schimbarea aceasta va trage după ea şi o schimbare de stil?
Putem spune mai degrabă o revenire de stil, decât de o schimbare de stil. Primul single şi albumul, pe care-l vom lansa în toamnă, au aerul începuturilor noastre, a primului nostru album, din anii’99-2000, “Voyeur”. Ne-am regăsit plăcerea şi dorinţa de a cânta despre lucrurile simple, despre emoţiile fireşti ale fiecăruia dintre noi, despre poveştile oricărui cuplu, dar toate privite din alte unghiuri, prin ochii noştri. Iar soundul este ceva proaspăt şi pentru noi şi pentru piaţa noastră muzicală.

Nume nou, album nou. Cum ni l-ai prezenta?
Titlul albumului este “Ca pe vremuri” şi o să-şi facă loc pe el 11 piese, iar mai mult din jumatate din piese sunt predispuse să fie single-uri. Din nou, am pregătit un album solid, fără piese de umplutură, în care ne-am pus sufletul pe tavă şi se găseşte câte o delicatesă pentru oricine îl ascultă. Primul single, “La orice oră”, apare la începutul lui iunie.

Muzica şi text – Cornel Ilie. Surse de inspiraţie …..?
Sursele de inspiraţie nu au ochi, gură, picioare sau mâini, dar eu încerc mereu să le scot toată partea umană şi toată emoţia din ele. Am adunat destule întâmplări, trăiri, frustrări şi bucurii, din 2004 de când am scos ultimul album al nostru. Compozitorii de la noi, mai ales cei din formaţii rock, au uitat de la ce au plecat când au început să cânte. Au uitat care le este scopul şi care este bucuria să cânţi. Şi de-asta au uitat, cei mai mulţi dintre ei, să vorbească ŞI despre ei, nu doar despre ce vrea să audă lumea. Au uitat să rişte şi să experimenteze. Aşa că toate sursele de inspiraţie au rămas mult timp vacante, pentru că nimeni nu prea a mai apelat la ele, aşa că eu doar a trebuit să le întreb dacă mă ajută sau nu. S-au bucurat că le-a băgat, iar, în seamă cineva şi m-au ajutat…

Cât timp ai/aţi lucrat la acest album?
Eu aştept albumul asta de trei ani, dar am început să lucrez concret la el, acum un an. Atunci am fost în stare să transform emoţiile în cuvinte şi melodii.

O să fie şi colaborări pe acest album, dar nu se ştie încă cu cine. Totuşi pe cineva trebuie să ai în minte …. Un nume…
În mod sigur o să facem un duet de formaţii rock pe acest album cu prietenii noştri de la Bere gratis. E o mică premieră pentru muzica românească.

Din iunie sunteţi în turneu. Pe unde şi când dăm de voi?
Turneul începe cu opt oraşe, dar se va prelungi, în mod sigur. Totuşi, oraşele pe care le ştim, deja, sunt: Craiova, Satu Mare, Bacău, Buzău, Timişoara, Reşiţa, Constanţa.

Se fac 10 ani de când existaţi? Mai rezistaţi încă 10?
Dacă am rezistat 10, putem să rezistăm oricât, de-acum încolo. Pragul psihologic a fost trecut. Noi avem un avantaj: am creat o nişă pe care nu a mai încercat nimeni să se bage. Locul a rămas mereu liber, chiar dacă noi nu am mai lansat nimic discografic din 2004 încoace. Asta înseamnă că ne-am creat un gen de public şi de aşteptări pe care doar noi putem să le hrănim. Dar asta, la un moment dat, se transformă, totuşi, într-un dezavantaj, pentru că nu avem la cine altcineva să ne raportăm.

Sunteţi mulţumiţi de unde sunteţi acum?
Eu sunt împăcat cu mine însumi, dar nu sunt împăcat cu unele lucruri care se întâmplă în jurul meu şi care mă fac să stau pe loc şi cu altele care nu ne-au lăsat să ajungem şi mai sus. Dar o să o facem de-acum începând….

O piesă Vunk care ar descrie cel mai bine starea trupei de acum…
“Mâine se întorc” (se va lansa în toamnă, cu tot cu videoclip) şi nu are mai nimic din soundul nostru, dar recunoşti dintr-o mie că noi suntem. E atipică, dar aşa suntem şi noi, nu?