Kompakt / Anti
Iar am lăsat ce-i mai bun la sfârşit. De la Kompakt, ăsta este artistul meu preferat. Mare fineţe am găsit la Axel Willner, care este de fapt în spatele acestui proiect. Totul este aşezat pe o structură de minimal techno, adânc, melodios şi repetitiv, dar în niciun caz la modul enervant.
Ce-mi place şi mai mult este că am prins The Field încă de la început, de la debutul din 2007. Primul album este şi acela o încântare şi recunosc că am fost surprins să aud aşa ceva de la Kompakt, deşi în acest moment asta mi se pare cel mai potrivit label. Într-un fel ascultând Yesterday and Today mi-am adus aminte de Seefeel, dar trupă ca aia apare odată la câteva zeci de ani, aşa că...
Una peste alta, chiar nu vreau să intru-n vreun delir descriptiv, că e păcat. The Field trebuie ascultat preponderent nocturn şi-n repetate rânduri. O să vedeţi că o să simţiţi nevoia de a-l asculta de mai multe ori la rând. Atât! Aaaaaaaa, s-a făcut vară?
Gojira

Hydeout Records (Japonia)/Guiness Records
(comandaţi de pe Amazon Japan)
Deşi este un album ce a fost finalizat acum doi ani, am considerat că ar fi păcat să nu spun câte ceva despre el. Mai întâi, este bine de ştiut că Emancipator este un proiect al unui tânăr de 19 ani, care a muncit enorm la acest album, şi care sună aproape impecabil. Încă nu a fost semnat la un label major, sau minor măcar în Europa sau America, ci a găsit interes în Japonia. Well, nimeni nu e perfect! O colecţie de muzică ce poate fi categorisită ca fiind un melanj de ambient, nu-jazz, downtempo şi breabeat digerabil, un amalgam inspirat de sunete electronice şi acustice puse cap la cap cu migală, amintind fără tăgadă de Bonobo – artist declarat ca fiind o sursă importantă de inspiraţie. Percuţie, chitară, groove-uri şi voce unduitoare (Cindy Kao), viori şi violoncele, toate împachetate cu feeling şi inteligenţă. Piesele se remarcă fiecare în felul ei, poate mai aparte poate fi „Anthem”, o nestemată ce debutează cu un ritm mediu, o atmosferă de nostalgie incredibilă, subliniată de viori si vocea feminină a lui Cindy într-un ecou etern, după care vioara preia controlul şi arcuşul trist-melancolic alunecă direct pe corzile noastre sensibile. Demn de ascultat în orice moment al zilei sau al nopţii, bijuteria acestui neverosimil talent, trebuie să intre în atenţia oricui vrea să fie contemporan cu sensibilitatea secolului XXI. Check http://www.myspace.com/emancipator .
***** George DURBĂLĂU

Sincerely Yours
Păi ştii cine-i cel mai tropical din ţară? Păi nu ştii. Dar din lume? Păi din nou nu ştii. Din ţară – n-avem, dar pe mapamond Sunete vă asigură că razele cele mai arzătoare şi patima cea mai solară vine din Sincerely Yours, cel mai cel dintre label-urile suedeze de ultim ceas. Acolo, la căminul The Tough Alliance şi Air France, se întâmplă minunăţii planetare, se aud păsărici, rândunici, valuri sfoşnesc şi vânturi deşertice răscolesc nisipuri de aur. Ce mai, e de fantezie cu oamenii ăştia secretoşi. Am mai povestit de ei şi mai zicem şi acum în toiul verii, căci nu, nu stau degeaba. jj ? Păi despre jj e mare mister şi au debutat astă primăvară cu un EP telegramatic. Nimeni nu are habar deocamdată cine formează duo-ul de ţinut isonul palmierilor. Domnule, şi ce muzică, domnule, şi ce bucurie! Pe exact 1 iulie şi-au adus cadoul fierbinţelii şi ploilor zgomotase de vară: un full length de ţi-e mai mare dragul…9 cântece să-ţi rămână anotimpul în amintire. Se recomandă play pe cd şi bălăceală excesivă în piscine albastre. Cei doi învăluiţi magi din Soare ne spun încă de la primul track: “Things Will Never Be The Same Again”. Şi pe bune că vom merge nestingheriţi, pe cămile probabil, “From Africa To Málaga”. Şi nu va mai fi realitate, căci ne vom îneca în “Ecstasy”, întrebând pe la colţuri, cu privighetorile la fereastră, “Are You Still In Vallda?”…Esenţial, se impune şi-o serenadă la balcon cu buchet de maci – “My Love”. Încă pe plajă?! E doar un “Intermezzo”, prieteni! Acum îmi vine să vă întreb ce-aveţi în minte, întruna fiind vorba de “My Hopes And Dreams”. Până se încheie vara asta cu brotaci şi greieri-pacoste prin iarbă înaltă, eu propun un “Masterplan”. Să-l facem repede! Fata din jj vrea să ne mai zică una mică…”Me & Dean”. Ah, e miez de vară?! Nu s-a terminat deloc? E la nesfârşit? Ok! REPLAY!
***** VLAD STOIAN

Morr Music
Hmm…Prima chestiune care-mi vine-n gânduri e: Unde sunt vremurile debutului? De ce au “evoluat” aşa? Vocile feminine de-acum sunt îngrozitoare! Efectivmente strică tot farmecul múm pe care ni-l asimilasem cu mult drag prin 2000-2002. múm, unde sunteţi? Au plecat surorile - s-a dus şi nebunia strălucitoare. Da, acelaşi sound IDMizat şi glitcho-euforic, dar lipseşte o grămadă din ce iubeam odată la voi. Dacă în cazul altora îmi place să privesc schimbările radicale ca direcţii pozitive, în situaţia voastră – parcă mi-aţi furat Islanda. Discul ăsta, al cincelea, mă mai surprinde doar la nivel de titluri de cântece: “Kay-Ray-Kú-Kú-Kó-Kex”, “Húllabbalabbalúú”, “The Smell Of Today Is Sweet Like Breast Milk In The Wind”. Restul sunt doar varii aberaţii şi supe reîncălzite ale precedentului “Go Go Smear The Poison Ivy”. Nu, nu l-aţi lucrat, l-aţi intuit. Pare pe modelul, “băi, e 2009, trebuie să vindem unul nou”. Nu, să fie clar, n-o să “sing along” deloc cu cântece pe care “nu le ştiu”!
*** VLAD STOIAN

Thrill Jockey
Al optulea album în nouă ani.. E clar că nu au un manager foarte bun, e clar că casa de discuri nu prea se ocupă de ei. Asta este minunat! Fraţiorul şi surioara lui mă gâdilă încă o dată la creierul mic. Cum se face asta? Cu ştiinţă, imaginaţie şi cultură muzicale. Cu fraze care nu vin ex nihilo dar duc undeva. Cu inspiraţia de a prinde chestii mişto de oricând şi oriunde şi a le aranja ca un adevărat muzician. Cu creier adică. Piesele sunt din nou ori acide la obiect, ori poetice, aparent nostalgice, mereu melodioase. Un dramatism perpetuu mă face să mă omor după albumul ăsta în care se trece imediat de la tristeţe molatecă la draci psihotici, de la Ravel la Sabbath, folk şi punk, cu destulă atmosferă Zappa.
5 stele Victor Stütz

Universal Music
Ha! Normal, dacă am recomandat acest nume la „Sunete noi” în urmă cu jumătate de an, textul de faţă n-are cum să fie decât pozitiv. Ei bine, le voi da apă la moară celor care cred asta – e o logică de birt – scriind acum „de bine” despre albumul de debut semnat La Roux. Avem de-a face cu pop de anii ’80 foarte bine rindeluit pentru 2009. „Quicksand”, primul single, a scos în faţă rapid marca La Roux, „In For The Kill” a făcut-o mai comestibilă pentru cei care nu i-au sesizat potenţialul iar „Bulletproof” a pus-o acolo unde BBC a considerat că-i este locul încă din finalul anului trecut, în „Sound of 2009”. Tot ce înseamnă vinilin, culoare, coafuri explodate, refrene uşor de reţinut, sunete de pus pe telefonul mobil... toate se regăsesc pe acest disc. Asta înseamnă că sună comercial şi că „finii” degustători de muzică vor strâmba din nas? Aşa o fi. Cine poate să vadă dincolo de lungul nasului şi scurtimea minţii ar gândi altfel. Pozitiv. Şerban Ghenea este unul din aceştia. Nominalizat la Grammy, om pe care La Roux l-au pus la pupitru aşa cum Air, Janet Jackson, Limp Bizkit sau Xzibit au făcut-o cu ceva vreme în urmă.
* * * Cetin Raşit