Sony Music/Nova Music
4 STELE

Sincer să fiu nu sunt un mare fan al albumelor “best of” mai ales că din punctul meu de vedere multe din aceste albume sunt mai mult impuse de casele de discuri să mai stoarcă un ban sau sunt puse pe piaţă de diverse trupe pentru a-şi onora mai repede diverse contracte. Incubus au scos şi ei un astfel de album dar au fost mult mai generoşi cu fanii hotărând să le ofere mai mult decât o colecţie de piese pe care probabil orice fan al trupei le ştie pe dinafara. Astfel că “Monuments and Melodies” este un dublu album care are o tonă de piese bune. Pe primul disc avem hituri precum Drive, Stellar, Megalomaniac, Nice To Know You sau Wish You Were Here printre altele. Surpriza placută este cel de-al doilea disc unde găsim o grămadă de piese mai rare printre care o versiune de studio a unui cover după Prince „Let’s Go Crazy”, Look Alive (de pe dvd-ul Look Alive) sau Neither Of Us Can See (o piesă scoasă special pentru acest material). A, era să uit... Pentru cei nostalgici, există si versiunea acustică a piesei din 1997 „A Certain Shade Of Green”. Trăgând linie avem aproape 110 minute de muzică superbă.
HEFE

Ferret
4 STELE

Poison The Well sunt din Florida şi acum câţiva ani erau semnaţi la o casă de discuri majoră, ei chiar crezând că cu genul de muzică abordat vor putea supravieţui la un nivel unde dacă nu vinzi eşti ca şi mort. Bineînţeles că s-au înşelat. Poison The Well fac parte dintr-o nişă care indiferent cât de mult ne place unora dintre noi nu va putea ajunge mai sus niciodata. O combinaţie de post-hardcore experimental cu puţin iz Deftones fac din acest nou material Poison The Well una din cele mai plăcute surprize personale ale anului 2009. Sincer să fiu nu mă mai aşteptam la revenirea lor mai ales că în ultimii ani au suferit şi câteva schimbări de componenţă, acest album fiind cu un nou chitarist şi un nou basist care după cum se vede s-au integrat perfect în maşinăria Poison The Well...Welcome Back.
HEFE

Acephale Records, 2009
*****
Mister planează parcă asupra tuturor materialelor relevante ale acestui an. De unde-am porni şi unde-am opri discuţia, lucrurile sunt serios de clare: Artiştii de 2009 trasează o nouă dimensiune în care se subliniază sunetul şi se anulează cu aroganţa adorabilă de rigoare toate virtuţile pe care ţi le dau deghizarea într-o imagine perfectă. Foto sesiunile pretenţioase şi pline de machiaj hâd, nu mai zicem că scump, sunt înlocuite cu buncăre intime, feţe nevăzute şi o singură mare dorinţă de-a împărţi muzică magică. Totul e aşa cum ar fi trebuit să fie dintotdeauna: artist e oricine, de-acasă, din garaj, din pivniţa lui secretă, atâta vreme cât reuşeşte, cu două butoane şi trei sample-uri sau o orchestră întreagă, să aprindă în tine ceva ce ştii prea bine că n-a mai reuşit nimeni. Aşa face şi moderat-dubiosul nostru proiect din New Jersey, după câteva demo-uri de pus pe gânduri, care fără prea mare gălăgie a dat drumul în lume în acest miez de vară trecut unui EP de debut totalmente declanşator. Un material ca ăsta, care îţi rupe sufletul în cel mai soft mod cu putinţă fie doar şi printr-un singur track, şi zic aici deschizătorul discului “ Surfin’ ”, nu are decât să ţi se insereze în suflet ca un virus de dragoste şi să te facă măcar o săptămână de dimineţi la rând să asculţi doar aşa ceva la cafeaua ta vibrantă, rezemat probabil lângă geamul din bucătărie. Muzică de surdină, cu pete de Soare (“Body In The Water”), la fel de criptică şi preţioasă precum creatorul/creatorii ei. Pentru că vreţi să iubiţi, veţi cumpăra muzica asta cu tot curajul.
VLAD STOIAN