realizat de Carmina & Mihail VAKULOVSKI
„Muzica, atunci când faci parte dintr-o trupă, poate să preia controlul asupra a tot ceea ce faci”

Bine aţi revenit în România. Pentru mine reîntoarcerea voastră a fost o ştire deosebită, pentru că mi-a plăcut foarte tare concertul vostru de acum 2 ani, vă ascultasem toate albumele, dar live-ul a fost extraordinar. Voi ce vă amintiţi de la acel concert din România?
Ne-am simţit extraordinar ultima dată când am cântat la Festivalul Artmania din România. Ne-a făcut cu adevărat plăcere. Din acest motiv, am fost încântaţi când am aflat că vom repeta experienţa, pentru că fanii de aici sunt foarte pasionaţi şi ultimul spectacol a fost grozav. Îmi aduc aminte că atâţia oameni de la spectacolele My Dying Bride au venit să ne vadă pe noi în mod special şi asta a fost grozav. Şi este amplasat într-o locaţie splendidă. Avem o vedere grozavă de pe scenă, ceea ce este plăcut. Nu numai că avem o mare de fani în faţa noastră, ceea ce este întotdeauna grozav de văzut, dar sunt şi multe clădiri... este un loc foarte frumos şi un festival nemaipomenit. Ne-am simţit foarte bine ultima oară când am fost aici pentru că am avut foarte mulţi prieteni, cum ar fi prietenii noştri de la Anathema, care au fost aici. Este grozav să fim aici din nou şi să-i vedem pe ceilalţi, care sunt aici. Este minunat. Suntem într-o foarte bună dispoziţie.

Cum v-a părut publicul român la prima vedere şi ce aşteptări aveţi de la noi acum, cînd primele impresii au rămas în trecut, ca o amintire frumoasă (pentru noi)? Ce vă amintiţi legat de România? Acum aţi găsit alt Sibiu sau nu v-aţi schimbat părerea la această a doua întîlnire?
Am fost foarte impresionaţi prima oară şi am înţeles de ce aceasta este capitala culturală a Europei. Este o aşezare superbă. Avem mult de mers cu maşina de la Bucureşti până aici, astfel am văzut mult din peisajul pitoresc şi a fost grozav să vedem totul din nou, deşi am ajuns târziu aseară şi mare parte a fost în întuneric. Atunci când se înnoptează, aici este foarte întunecat şi de aceea nu am văzut la fel de mult ca data trecută, dar azi a fost grozav să vedem cum răsare soarele şi luminează acest loc minunat. Azi au venit foarte mulţi fani respectuoşi şi bine crescuţi care au vrut să facă multe poze şi au vrut multe autografe şi nu ne deranjează deloc când oamenii sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce facem şi este o onoare pentru noi să facem cunoştinţă cu aceşti oameni. Părerea mea nu s-a schimbat, ci mai degrabă a fost întărită; acesta este un loc grozav în care să te afli.

- My Dying Bride activează de 20 de ani, chiar dacă sînteţi foarte tineri... Cum vă păstraţi energia, forţa şi entuziasmul?
- Pentru că, în cele din urmă, când creăm muzică nouă, primii oameni pe care vrem să îi mulţumim suntem noi înşine. Vrem să fim mândri de albumele pe care le creăm şi peste 10 – 20 de ani, noi nu urmăm trenduri sau scene, astfel atunci când facem un album este exact ceea ce vrem noi. O facem în termenii noştri, urmăm propriile noastre reguli, astfel că ne dezvoltăm în continuare ca trupă. Fiecare an aduce noi încercări şi noi surse de inspiraţie, aşa că mai avem foarte multe de făcut. Am făcut, din păcate, o serie de schimbări de membri, dar de fiecare dată când aducem un nou membru în formaţie acesta aduce energia proprie şi entuziasmul şi apreciem cu adevărat ceea ce fac noii noştri colegi.

Şi sunt foarte tineri noii membri ai trupei...
Da, aduc şi tinereţe. Oricum a rămas multă viaţă în ceea ce facem şi mai sunt multe de făcut.

Vă mai amintiţi cum eraţi la începuturi? Cum aţi ales numele formaţiei? Ce variante aţi mai avut?
Ei bine, cealaltă opţiune a numelui formaţiei, pe lângă My Dying Bride, a fost My Dying Child, dar My Dying Child a fost considerat un pic brutal, un pic prea death metal, iar versurile pe care Aaron le scria pe atunci erau, chiar de la început, un pic mai poetice, astfel că My Dying Bride a avut elementul mai romantic şi de aceea am ales această variantă.

La My Dying Bride foarte importante sînt versurile. Nu aveţi de gînd să editaţi o carte cu textele My Dying Bride?
Ar fi o idee interesantă. Cred că ar fi foarte frumos dacă la un moment dat am face ceea ce formaţia americană Novembers Doom a făcut de curând, şi anume au scos o carte care conţine diverse versuri şi explicaţii aferente acestora. Este o carte care arată foarte bine, cu lucrări de artă foarte frumoase şi cu poze. Ar fi o idee bună de aplicat la un moment dat, dar nu avem planuri în acest sens acum, pentru că scriem în continuare albume, şi asta înseamnă că ar fi o carte care s-ar tot extinde şi ar trebui să tot adăugăm câte un capitol o dată la câţiva ani. Ar fi frumos să facem asta la un moment dat în viitor, dar cred că asta se va întâmpla când probabil că formaţia se va apropia de propriul sfârşit. Ar putea fi o idee bună de pus în practică.

Ce scriitori citiţi? Ce vă place din literatura universală? Există scriitori care v-au influenţat cumva versurile, muzica?
Versurile sunt scrise de Aaron, el scrie toate versurile şi se inspiră din foarte multe chestii: locuri, scriitori, filme şi experienţe de viaţă, iar atunci când scriem muzica, facem ceva asemănător, ne inspirăm atât din propriile vieţi, cât şi din alte surse artistice. Eu, personal, cred că înainte de a te inspira din lucrările altora, sunt destule lucruri care se întâmplă în propriile noastre vieţi care ne inspiră instant, să ne gândim doar la provocările pe care le aduce fiecare an, astfel suntem foarte norocoşi că avem această metodă de uşurare, adică muzica, în care să ne exprimăm toate frustrările, toată furia. Este o terapie sănătoasă pentru noi.

Ce muzică ascultaţi de obicei? Ce aveţi, de exemplu, acum în iPod/MP3/iPhone?
Albumele mele preferate în acest moment sunt „Unholy Majesty” al unei cântăreţe din Anglia, pe care o cheamă Rose Kemp, este fiica a doi cântăreţi de folk din trupa Steeleye Span şi face o combinaţie foarte interesantă de muzică britanică cu puternice rădăcini folk, dar foarte grea, foarte intensă şi mi se pare grozavă. Mi-a făcut mare plăcere să ascult şi The Rotted, doar pentru putină distracţie, este un bun metal rock brutal, care reprezintă vremuri bune şi distracţie bună şi cred că este OK. Trec de la o extremă la alta, dar în cele din urmă muzica trebuie simţită cu inima şi să fie sinceră şi când văd că o trupă emană acest lucru, asta mă entuziasmează. Apar foarte multe trupe noi care sunt bune, şi încă îmi mai plac şi clasicii, cum ar fi Black Sabbath şi Crowbar, dar vânez muzica nouă, care apare în fiecare an. Cumpăr multe albume.

For Lies I Sire, noul album My Dying Bride, pare un pic altfel faţă de albumele de pînă acum, parcă mai intim... intervine chiar şi vioara... Cum a primit publicul această schimbare?
Ei bine, odată cu trecerea timpului compunem cântecele altfel, sunetul de chitară s-a schimbat, petrecem mult timp fără vioară, de exemplu, şi ne concentrăm foarte tare asupra chitarelor, la crearea deferitelor nuanţe şi texturi, avem sunete de chitară pe mai multe straturi. Am făcut albume precum A Line of Deathless Kings şi Songs of Darkness, cu un bas foarte puternic şi am continuat cu acesta pe noul album, încercând în acelaşi timp elementele pe care le foloseam la începuturi, am readus şi vioara în trupă. S-a creat un sound nou, cu un joc de chitară mai nou şi cu readucerea sunetului de vioară, astfel albumul For Lies I Sire a adunat esenţa My Dying Bride, astfel că dacă nimeni nu mai auzise de My Dying Bride până acum, am vrut să le dăm un punct de reper. Aş zice că noul album conţine câte puţin din toate şi este, cel mai probabil, o chestie bună pentru a reîncepe ceva nou.

Acum veniţi din Serbia, nu?
Da.

Şi după concertul din România veţi merge în Kiev, în Ucraina?
Da, pentru prima oară.

Cum călătoriţi – vă informaţi înainte de a ajunge într-un oraş în care încă n-aţi fost sau preferaţi să descoperiţi locurile?
Îmi place să aflu multe înainte să ajung acolo, pentru că întotdeauna avem o perioadă limitată de timp când suntem undeva, pentru că nu avem numai spectacolul propriu-zis, ci şi interviuri, probe de sunet şi o grămadă de lucruri care cer timp, astfel că se întâmplă foarte des să mergem într-un loc şi să nu vedem cine ştie ce. Îmi amintesc că prima dată când am fost la Atena nu am văzut nimic, absolut nimic. Chiar în Atena! Eram legaţi de eveniment şi între toate treburile legate de presă, pe care a trebuit să le facem, întâlnirile cu fanii şi concertul în sine, nu am văzut nimic, ceea ce este un mare păcat. Din acest motiv în zilele astea în care suntem într-un loc nou ne place să ne oferim puţin timp ca să investigăm aceste locuri, dar ştim că avem doar puţin timp să o facem şi de aceea, dacă ştim unde mergem şi care sunt cele mai bune locuri de vizitat acolo, atunci putem merge direct acolo, fără să trebuiască să căutăm singuri locurile. Putem să petrecem jumătate din timpul nostru căutând locurile respective. Este bine să ştim unde mergem.

Kievul este un loc foarte interesant de vizitat.
Da. Am citit mult despre el. Este un loc foarte interesant.

Aaron Stainthorpe are la Artmania o expoziţie foto, numită From a Dark Mind. Ce hobby-uri mai aveţi?
Lui Andrew îi plac foarte mult calculatoarele şi jocurile de calculator şi îşi petrece mult din timpul liber ocupându-se de acest aspect. Eu mă concentrez asupra muzicii tot timpul. Acasă am nu numai chitarele mele, am şi tobe, şi clape, îmi place să creez muzică tot timpul şi să învăţ mai multe despre meşteşugul muzicii. Ăsta este marele meu hobby. Ştiu că Dan, toboşarul nostru, se aseamănă cu mine din acest punct de vedere. Şi el cântă foarte mult. Ar bate toată ziua tobele dacă ar avea ocazia. Muzica, atunci când faci parte dintr-o trupă, poate să preia controlul asupra a tot ceea ce faci şi despre asta este vorba, cel puţin la mine.

O scurtă istorie a trupei Amberskin, pentru cititorii revistei Sunete…
Amberskin s-a născut ca idee în 2007 din fosta formaţie Spaz12, în momentul în care am realizat că ne dorim să cântăm ceva care să ne placă tuturor în aceeaşi măsură, şi am stat aşa într-un limbo existenţial până în primăvara lui 2008, când am cooptat-o pe Cami, ne-am stabilit direcţia şi ne-am apucat serios să compunem. Am cântat până acum în Mureş, Cluj, Bucureşti, iar reacţiile au fost pozitive.

Care ar fi după părerea ta, punctele forte ale trupei? Ce deosebeşte Amberskin de restul trupelor de gen?
Sunt două aspecte asupra cărora ne concentrăm: melodie şi coeziune; gigi-ul vine de la sine. O problemă mare a multor formaţii autohtone e că fiecare membru ar cânta ca trupa lui preferată, care de obicei e radical diferită de preferata celuilalt, şi tot aşa... Noi avem o direcţie destul de bine definită, în ciuda faptului că ascultăm o grămadă de muzici, de la gangsta rap la black metal. Plus, credo-ul nostru e că cel mai important moment e cel în care se compune/orchestrează. Nu vrem să fim trupa aia pe care o asculţi doar în concert - experienţa din căşti trebuie măcar să o egaleze pe cea live.

Cât de mult sunteţi dispuşi să vă sacrificaţi din timp pentru a face treabă cu formaţia?
Cât e necesar, adică mult. E destul de îngrijorător când îţi dai seama că două repetiţii a câte 4 ore pe săptămână plus cât timp poţi fura în studio în weekend nu îţi mai ajung, dar e un hobby care creează dependenţă, şi oricine e pasionat de activităţi creative, de la desenat la broderie, ştie la ce mă refer. Aş zice că, într-o săptămână obişnuită, muzica acaparează cam 50% din timpul nostru liber. Nu ne plângem.

În momentul în care începi o trupă în România, nu poţi spera prea mult, să fim realişti. Ce aşteptări aţi avut voi când aţi pus bazele Amberskin, în afară de a face muzică bună?
Am vrut în primul rând să facem ceva de care să putem fi mândri, fie că ne ascultă concitadinii sau cineva din partea cealaltă a mapamondului. Bineînţeles că niciunul dintre noi nu şi-a făcut iluzii că am putea face ceva valuri în mainstream, doar cântăm cu distors şi în engleză. Ne-am dorit exact ce am reuşit, adică să fim o trupă care face 100% ceea ce simte, indiferent de ce dictează trendurile momentului, şi vom continua să fim aşa cât timp există mâna aia de oameni care să ne aprecieze.

Cât de mult consideraţi că vă puteţi promova cu ajutorul Internetului? Care este site-ul vostru?
Promovarea noastră este 99% online, via adresa noastră de myspace, http://www.myspace.com/amberskinmusic. Un site propriu-zis probabil va veni atunci când vom finaliza albumul. E clar că Internetul e singura noastră modalitate de promovare - din păcate, tot ce poţi să faci e să pufneşti în râs când te întreabă cineva de ce nu "încerci la o casă de discuri". În România nu trebuie să te chinui să fii DIY - oricum e singura ta opţiune.

Din România, ce trupe apreciaţi şi alături de cine aţi vrea să cântaţi?
La capitolul rock, Godmode şi Coma, cu care am cântat deja, IPR, băieţii din Guerrillas, Dead Eye Dick... Din păcate nu sunt foarte multe. La hiphop în schimb România ţine piept oricând Europei, iar trupele/mc'ii tari sunt prea multe/mulţi ca să le/îi enumăr. Scena rock ar trebui să ia exemplu.

Care a fost până acum cel mai important moment din cariera trupei Amberskin?
Din punctul meu de vedere au fost două - prima piesă compusă la care am simţit toţi cinci că "asta e, aşa trebuie să sune" şi aveam cu toţii părul zbârlit de la feeling, şi seara în care ni s-a confirmat de către Coma că suntem pe drumul cel bun. Aprecierea unei trupe către care te uiţi "în sus" face cât oricâte minute de aplauze.

Ştiu că voi cântaţi în limba engleză. Credeţi că acest lucru este benefic pentru a vă face cunoscuţi aici în România? Despre ce cânta trupa Amberskin?
Nu e deloc benefic, dar nu ne interesează. Hotărârea de a cânta în engleză nu are nimic de-a face cu snobismul, în schimb are cu posibilitatea de a comunica universal. Engleza e adevăratul esperanto, şi-mi place ideea că nu ne limităm potenţialii ascultători la cei de aici din ţară. Amberskin cântă despre toată gama de sentimente umane, de la dragoste la ură şi dezgust, de la personal la social. Vibe-ul general e însă unul pozitiv - nu e muzică deprimantă, e muzică de ridicat de pe jos, şters murdăria şi mers mai departe.

Din punctul vostru de vedere, care e situaţia actuala a scenei rock din România?
Jalnică. Nu există o normalitate gen trupă de rock care trăieşte din muzică şi turnee, în afara câtorva dinozauri care n-au bunul simţ să se dea la o parte şi parazitează festivaluri ale berii şi zile ale oraşelor. Ce e mai disturbing sunt puştii de 16-17 ani care populează concertele formaţiilor de când era bunica fată, în loc să meargă în garaj să îşi facă trupă şi să se uite un pic în calendar care e AD-ul. Plus că se ambalează şi se comercializează pop penibil sub numele de rock, ceea ce nu pot să înţeleg. Dacă tot se vinde imaginea, de ce să nu acorzi şi muzicii în sine o şansă?

Care sunt principalele scopuri pe care vreţi sa le atingeţi în următoarea perioadă de timp?
Avem un mare, lat şi foarte clar scop: albumul, care se va numi "Inclusion" şi va apărea cât putem noi de repede. E mişto să mergi să cânţi prin ţară, dar dorinţa noastră e să avem un material finisat pe care să îl poţi aprecia şi acasă în căşti sau terorizându-ţi vecinii, aşa încât să ştii la ce să te aştepţi când vii la concert. Avem vreo 16-17 piese din care vom selecta probabil în jur de 12 pentru album. Orice alte obiective pălesc în comparaţie cu ăsta... în afară de vila din Saint Tropez şi avionul privat.

Zi-mi trei albume de care nu te-ai putea despărţi niciodată!
Therapy? - Infernal Love, Dr. Dre - The Chronic, Chevelle - This Type Of Thinking (Could Do Us In)
Hefe