În analiza concertului Mezzoforte de la Oradea am un mare avantaj. Pe lângă faptul că le cam ştiu pe de rost albumele, un alt sprijin deosebit în savurarea prestaţiei islandezilor l-a constituit faptul că, încă din aprilie, am putut vedea şi revedea DVD-ul “Live In Reykjavik”, apărut în ianuarie. Delicatesa audio-video imprimată pe disc mi-a permis să compar şi să observ rapid, dacă este cazul, diferenţe în materie de abordare calitativă de către artişti. Ei bine, nu a fost cazul! Chiar dacă a fost ceva mai scurt decât materialul de pe DVD, spectacolul de la Oradea nu a fost unul second-hand, ci unul care a oferit 100% din talentul şi energia muzicienilor. Evident, având în spate materialul video editat oficial în acest an, trupa Mezzoforte şi-a construit show-ul de pe Crişul Repede pe scheletul principal al concertelor care au stat la baza lui “Live In Reykjavik”. Cei care sunteţi familiarizaţi cu melodiile formaţiei veţi tresări la auzul unor titluri precum “Icebraker”, “E.G. Blues”, “Prime Time” sau celebrul “Garden Party”, care a deschis calea succeselor internaţionale ale tinerilor islandezi de la Mezzoforte, în 1983. Nu pot să nu remarc că, la Oradea, a început în mod exploziv cu “Check It In”, piesa de deschidere a albumului “Rising” (1985), bucată perfectă pentru a-ţi face sângele să fiarbă. În sala “Enescu-Bartok” a Filarmonicii, în seara de 23 noiembrie, a fost o sinergie. Muzica rafinată, melodioasă şi interpretată enervant de corect s-a întâlnit cu buna dispoziţie a instrumentiştilor şi, foarte important, cu un public extaziat. Dar nu snob! Sau poate mai puţin snob decât la alte evenimente culturale mai cu ştaif organizate pe la noi. Şi spun asta pentru că, din câte am aflat de la organizatori, bilete au fost rezervate de săptămâni bune, iar fanii Mezzoforte au venit la concert şi din oraşe precum Arad, Carei, Satu Mare şi Baia Mare. Dovadă că oamenii nu au făcut deplasarea la nimereală, ci au ştiut pentru ce vin. În ciuda unor zvonuri mai mult decât hazlii (dar deosebit de supărătoare!) cum că nu ar fi vorba despre adevărata trupă, ci despre o variantă de mâna a doua, cu înlocuitori, a formaţiei din Islanda. Acum, după ce evenimentul s-a consumat, trebuie să recunosc că, într-adevăr, nu a fost Mezzoforte clasic. A fost un grup care a venit la Oradea cu doi muzicieni care nu fac parte din lineup-ul original. Şi fără chitaristul Fridrik Karlsson, unul dintre întemeietorii trupei, dar care nu mai concertează, locuind la Londra şi participând doar la munca din studio.

Concert ca în marile oraşe
Am fost curios dacă Mezzoforte vin la Oradea cu un spectacol mai puţin elaborat sau dacă muzicienii vor arăta un interes la fel de mare pentru satisfacerea publicului din acest oraş din România, precum au făcut-o în capitala ţării lor de origine. Plus că citisem pe Internet recenzii extraordinar de elogioase de la fani din cele mai diverse ţări în care băieţii au călătorit în cadrul actualului turneu. Contractul prevedea 90 de minute de muzică. Ei bine, a fost mai mult. Trupa nu s-a zgârcit în ceea ce priveşte consumul de energie şi a pus pe jar auditoriul cu perfecţiunea interpretării melodiilor. La fel, s-a putut remarca virtuozitatea membrilor trupei, fiecare dintre cei şase muzicieni având ocazia să arate ce ştie. Pe primul loc în materie de solistici l-aş pune pe omul care bate pieile, Gulli Briem (tipul seamănă izbitor cu actorul Kevin Bacon...), care a încântat cu două solo-uri de tobe. Apoi, partenerul de la secţiunea ritmică, basistul Johann Assmundsson s-a îngrijit să dovedească publicului orădean că adoră slapping-ul. Un moment memorabil al serii de 23 noiembrie a fost cel în care Gulli şi Johann au repetat o scenă de pe DVD-ul trupei, tobarul făcând un solo de bas, bătuând cu stick-urile de tobe coardele Sadowsky-ului. O premieră pentru fanii de jazz orădeni! Cât despre repertoriu, acesta s-a axat pe principalele discuri ale grupului: “Surprise Surprise”, “No Limits” (1987), “Rising”, dar şi cel mai recent album de studio, “Forward Motion” (2004). Encore-ul de la Oradea a fost cerut de întreaga sală, care i-a readus pe scenă pe cei de la Mezzoforte în sunetul unui ocean de aplauze. Iar plutirea muzicală s-a reluat cu un medley realizat din trei compoziţii care, în original, apar pe excelentul “Observations” (1984). Este vorba despre “Midnight Sun”, “Spring Fever” şi “Rockall”, redate cu o energie debordantă.

Final forte, cu poze şi autografe
Pentru trupă, show-ul s-a încheiat. Dar pentru fanii prezenţi, sfârşitul show-ului a însemnat începutul episodului 2: întâlnirea cu muzicienii şi sesiunea de autografe. Deşi obosiţi, membrii formaţiei au ieşit pe coridor şi au răspuns cu prietenie tuturor solicitărilor de semnături şi fotografii. Mezzoforte au semnat de toate: afişe, discuri vinil, bilete şi au făcut şi o vânzare considerabilă de DVD-uri. Câteva zeci de bucăţi au trecut precum pâinea caldă, muzicienii fiind deosebit de surprinşi de gradul de simpatie de care au avut parte la Oradea. Seara a fost una care a mulţumit ambele părţi ale baricadei. Spectatorii au ajuns să îşi vadă visul muzical cu ochii, la ei acasă. Iar componenţii trupei pot adăuga pe lista locurilor vizitate un nou oraş, de care nu mai auziseră, dar pe care au promis că îl vor vizita din nou. Poate chiar ca şi turişti. De data asta, Mezzoforte nu au avut timp să se plimbe, dar le-am dat asigurări că merită să revină şi cu alt scop decât cel de a presta un concert.
O recenzie mai amplă a concertului se poate citi pe http://andreisandor.wordpress.com/.
Andrei Sandor

Am ajuns vineri în timpul soundcheck-ului. Suficient timp să stăm la o poveste. Nu m-am văzut cu trupa de anul trecut de la ultima lor cantare din Oradea. Mi-era dor de poveşti pline de voaluri şi cupole sonore. Erau proaspăt veniţi de pe drum de la Timişoara. La fel de plini de energie ca la ultima revedere. Se anunţă zgomot mare în Pub. De-abia aşteptam.
În jur de ora 22.00 trupa promite un tutorial extins al modului în care urechile trebuie să se îndepărteze de telescopul criticii şi etichetei sonore, înspre planeta sunetelor brute pe care ar trebui să mai facem câte un popas cand vrem să respirăm aer proaspăt de portativ.
Pe la ora 21.00 Pub-ul devine neîncăpător, lume tânără, plină de energie, plină de viaţă. Clar, însetaţi după sunete de nisip. Pe semne că spiritul de Vama Veche de odinioară dictează la această oră. Reminiscente solare de vară toridă, de mare, de linişte şi valuri. Apusuri îmbătate de muzici.
Răsare Kumm pe scenă. “Far From Telescopes” e lansat pe orbita sufletelor fanilor. Sound fresh, volum, calitate, energie. Beware, Kumm is back in town ăi sunt pregătiţi să lase urme.
Manualul de utilizare al sunetelor a început cu piesa “Mister Superman”, un capitol parcă desprins dintr-un film amprentat de Quentin Tarantino cu uşoare arome de slide blues guitar.
A urmat “Monkey In Your Stereo”, o piesă extrem de ritmată care a emis oscilaţii puternice de tzopaială în rândul publicului care a început să zguduie Pub-ul.
Următoarea pe lista a fost “Pop Song”, o infuzie de sunete planetare care mi-a adus aminte de mesajul întregii generaţii flower-power, prin primul vers : “Your love is kerosene, it makes me sweat and dream…”
Următoarele două piese “Sleepwalk” si “Beauty Queen” parcă au închegat mai bine mesajul trupei : if you’re a sleepwalker, you stand no chance of becoming a beauty queen”, şi ca să nu lase o clipă de respiro din toccata şi fuga sonoră, trupa ne-a învăţat kumm să nu ne împiedicăm de clişee, prin piesa “Police” (“Never give up, never give up…” ne îndeamnă Cătălin de pe scenă).
Au urmat : “Pink Baloon”, “Different Parties” şi “Fashion”.
A venit şi momentul expunerii diagramei single-ului “Morsa” (“Man In A Can” pe album), pe care întregul public l-a cântat la unison.
“Bird’s Eye View” ne-a ridicat putin spre cer pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor “1000 de chipuri” care privesc prin telescop. Da, reveniţi cu picioarele pe podeaua din Pub, Kumm ne-a amintit că “suntem toţi o apă şi-un pământ” prin lovemark-ul lor, piesa “1000 de chipuri”. Publicul a dat tot din el la această piesă.
Apoi, am fost invitaţi cordial la o partidă de pescuit în piscina prin “Fishing In The Swimming Pool”, o piesă jucauşă şi extrem de serioasă, parcă scrisă pentru un nou film al lui Woody Allen.
Şi-a urmat li bis-ul compus din alte doup piese de rezistenţă : “Butterflies” şi “Dictionary”.

Şi kumm se vede Clujul printr-un telescop ?
Păi, e simplu. Treci prin filtrul propriei tale persoane mesajul pe care ţi-l transmite muzica proaspăt lansată pe 6 noiembrie în Pub-ul din Cluj, oraşul din care Kumm a început să facă paşi pe nisipul sunetelor cosmice. Sunt extrem de bucuros şi împăcat că această trupă nu s-a înţepat de-a lungul drumului în scoicile colţuroase, ascunse prin nisipul mai sus amintit.
Componenţa KUMM:
Cătălin Mocan – voce
Eugen “Oigan” Nuţescu –chitară& voce
Mihai Iordache – sax
Andrs Kovács – clape
Sorin Erhan – bas
Paul Ballo –tobr
P.S. TELESCOPUL SCUZă MIJLOACELE ;)
Bogdan Albulescu

TRUPA CARE A DOMINAT LUMEA MUZICALĂ DE DOUĂ ORI PÂNĂ ACUM ÎN CARIERA SA, O FACE ÎNCĂ O DATĂ!

Când Green Day erau puştanii pukişti şi plictişiţi ai anilor ‘90 nimeni nu se aştepta ca ei să crească vreodată. De la bătaia generală cu noroi de la Woodstock ’94 până la escaladarea globului Universăl Studios din Los Angeles de către Tre Cool în direct la televizor, Green Day au fost în permanenţă o surpriză continuuă. Iar acum, nici nu iţi poţi da seama ce e mai de mirare: faptul că pe al 8-lea album trupa sună extraordinar de ambiţios şi dramatic sau faptul că au reuşit să facă un al 8-lea album? În ambele cazuri, golănaşii care în 1994 şi-au început cariera cu Bille Joe Armstrong urlând “I got no motivation” de pe canapeaua mamei sale, au rămas cea mai mare trupă supravieţuitoare a exploziei punk-rockului din anii ‘90 şi surpriză – au facut o operă rock.

“21st Century Breakdown”, ultimul album Green Day este născut atât din avalanşa creativă creată de precedentul disc al formaţiei, “American Idiot” cât şi din dezastrul economico-social produs în Statele Unite de către administraţia Bush a ultimilor 8 ani. Mult mai ambiţios şi mai lucrat decât “Idiot”, “21st Century Breakdown” este un manifest punk-rock al vremurilor noastre.

Cu stacheta ridicată foarte sus de Green Day – turneul live ce promovează “21st Century Breakdown” nu este cu nimic mai prejos decât o veritabilă piesă de teatru experimental. Fiecare seară a turneului, care după o primă rundă nord-americană a ajuns şi în Europa, începe cu un cocktail de melodii tribut erei old school punk. În boxele arenei se aud cântece ale trupelor: The Clash, Sex Pistols, Bad Brains, Billy Idol, Twisted Şister său Sham 69. Fix înainte de concertul Green Day melodia Do You Remember Rock’n Roll Radio (Ramones) stinge lumina în sală şi în bezna lasată peste urletele a 22.000 de fani se aude intro-ul showului, “song of the century” în întuneric, ca o transmisie bruiată radio post-apocalipsă. Apoi membrii Green Day apar pe scenă pe fundalul cu silueta unui oraş dominat de zgârie-nori şi cu o explozie de lumină începe concertul chiar cu melodia care şi dă numele ultimului album, “21st Century Breakdown”. Încă de la primele acorduri, liderul formaţiei, Billie Joe Armstrong urlă la întreaga arenă: “stand up, stand up – you listen to Coldplay on your own fuckin’ time, this is a punk-rock concert!”. Iar publicul este mai mult decât fericit să se supună.

Showul, asemeni noului album, este mai ambiţios ca orice turneu live făcut de Green Day până acum şi cu o producţie mai aproape de U2 decât de un concert punk-rock; pe scenă sunt explozii, artificii, flăcări, proiecţii imense şi boom-uri cu confetti. În această atmosferă Armstrong şi compania prezită la începutul setlistului melodii de pe “21st Century Breakdown”: Know Your Enemy (comparată de revista Rolling Stone cu o variantă a trupei AC/DC cu Joe Strummer vocal), East Jesus Nowhere (unde Billie Joe a chemat pe scenă un puşti de 11 ani să fie “creştinat”), Before The Lobotomy sau Static Age. Apoi Green Day creeaza parcă un pod peste prăpastia dintre generaţii şi cântă melodii lansate când o parte din spectatorii din sală nici nu erau nascuţi. Din “era 1994” au fost melodii precum: Basket Case, When I come Around, Welcome to Paradise, She, Brain Stew/Jaded, Hitchin’ a Ride său Longview. În timpul acestor cântece audienţa a venit pe scenă şi scena a venit peste audienţă: 6-7 puşti din public chemaţi pe scenă în diferite parţi să cânte cu formaţia şi momente de interacţiune totală în care Billie Joe Armstrong a stropit publicul cu un imens pistol cu apă, a decorat sala cu un aruncător de hârtie igienică (nu, nu este o greşeală de scris) sau a tras în publicul de pe locurile depărtate cu un “lansator de tricouri”. Nu a fost uitată nici perioada “American Idiot” cu melodii ca Holiday, Boulevard of Broken Dreams, Are We the Waiting, St Jimmy sau Give me Novocaine.

Inepuizabil, Armstong, ajuns la 37 de ani, a ţinut publicul in palmă în toate cele 2 ore şi un sfert şi a comunicat cu sala în permanenţă ca un veritabil “predicator”, lucru care m-a facut să ma gândesc inevitabil la faptul că artişti imenşi precum Dave Gahan său Madonna nu au putut să se conecteze cu publicul român decât cu un scurt “good evening bucharest”….

Concertul s-a încheiat cu două bis-uri, unul cu întreaga trupă (în tot turneul Green Day cântă în formulă extinsă, pe lângă trio-ul legendar Armstrong/Dirnt/Cool au mai fost pe scenă Jason White, Jason Freese şi Jeff Matika) al doi-lea numai cu Armstrong, o chitara acustică neagră ca fundalul scenei şi 22.000 de voci. Macy’s Day Parade şi Good Riddance (Time of your Life) au încheiat o reprezentaţie ce cu siguranţă nu va fi uitată de nimeni prezent la concert.

Multe voci spun că “noii” Green Day sunt mai slabi decât “vechii” Green Day dar în ciuda tuturor părerilor pe scenă atât “noii” cât şi “vechii” se simt extraordinar de bine împreună şi livrează un show senzational seară de seară. În termeni de show-business şi entertainment, “21st Century Breakdown” este cel mai bun şi mai energic live act al momentului iar Green Day, formaţia care a preluat controlul în industria muzicală de două ori până acum în 1994 şi 2004, a mai făcut-o înca o dată, în aplauzele a sute de mii de fani de pe tot globul.

În aceeaşi săptămână din octombrie la Bucureşti avea loc un concert sold out la Sala Polivalentă: Toamna Manelelor…cu adevărat “21st Century Breakdown”…

king stoi,
Paris, 4 octombrie