Emi
4 stele
Sincer să fiu nu credeam că voi ajunge să mai scriu o recenzie la un nou album Alice In Chains dintr-un motiv relativ simplu: trupa s-a desfiinţat acum 7 ani o dată cu moartea solistului Layne Staley cel care în mare măsură dădea culoare şi originalitate acestei minunate formaţii şi cel care totodată nu ar fi putut să fie înlocuit în ochii multora. În anul 2006 însă chitaristul Jerry Cantrell s-a hotărât să continue legenda Alice In Chains reînfiinţând trupa şi cooptându-l ca solist vocal pe William Duval, un tip care se apropie destul de mult ca stil vocal de regretatul Layne. Ce găsim pe acest album cu siguranţă nu este nici „Dirt” nici „Facelift” ci mai degrabă o combinaţie dintre „Jar Of Flies” şi cele 2 albume solo Jerry Cantrell apărute începând cu 1998. Prima piesă a albumului „All Secrets Know” este un început superb o piesă care probabil ilustrează cel mai bine ce vom găsi pe album. Urmează piese precum ”Check Your Brain” single-ul care a cucerit radiourile americane, preferata mea „Acid Bubble”care parcă aminteşte destul de mult de Alice In Chains-ul pe care îl ştim şi-l iubim cu toţii, apoi „When The Sun Rose Again” sau „Your Decision”, piesă pe care solistul William DuVal îşi îndeplineşte splendid rolul pe care îl are în trupa. Mai găsim „A Looking In View”, o piesă care parcă ţine să ne readucă aminte că Alice In Chains vin din aceeaşi generaţie cu Nirvana şi Soundagrden iar pe final melancolica „Black Gives Way To Blue” piesa dedicată lui Lane staley şi avându-l invitat pe nimeni altul decât pe Elton John. Ca şi concluzie albumul e plin de piese excelente dar oricât de bune ar fi ele parcă nimic nu-l poate înlocui pe Layne care însa cu siguranţă este fericit acolo unde este ştiind că trupa merge înainte.
HEFE

Edge Records
4 stele
Superbutt se numără printre reprezentanţii noului val al muzicii rock din Ungaria fiind caracterizaţi drept una din cele mai constante şi muncitoare trupe având 4 albume de studio, un EP, peste 500 de concerte şi nu mai puţin de 8 videoclipuri. Noul lor album „You And Your Revolution” a fost mixat şi parţial înregistrat în studiourile Fear And Loathing din Stockholm (studio ce aparţine celor de la Clawfinger şi Meshuggah) fiind produs de doi membri Clawfinger: Jocke Skog şi Zak Tell. Solistul Clawfinger cântă şi pe prima piesa a albumului intitulată „Last Call”. Un album extrem de bine legat, un album care sună excelent şi dovedeşte un profesionalism cu totul aparte. Merită să-l ascultaţi şi totodată să mergeţi să-i vedeţi live pe cei de la Superbutt în luna Noiembrie.
HEFE

Force Majeure
*****
Staţi aşa că nu-i aşa. S-ar putea să avem primii competitori direcţi Sincerely Yours, din acelaşi orăşel destrăbălat de nebunii frumoase central cu The Tough Alliance. Label-ul Force Majeure se căzneşte chiar foarte major când aduce pe pâine nume ca BANDJO sau Nhessingtons. Aţi auzit până acum Dan Lissvik şi Studio? Eh, imaginaţi-vă că băieţii ăştia fac acelaşi lucru. Disco plaje şi “îmbrăcăminţi” balearice…Pantofi cu toc înalt şi trabucuri…Limuzine şi picioare dezvelite. “Cu orizonturi clare si dezvelite de nori’, cum citeam recent undeva total in nelegatura cu muzica sau trupa. Miami Vice. Vice. BANDJO.
VLAD STOIAN

EMI
****
Prima înfăţişare de studio din ultimii trei ani. Sunt vremuri în care lumea bună îl premiază pentru întreaga activitate, iar albumul ăsta curge cuminte. Senzaţia de “numai sunt toate cum au fost” persistă şi în cadranul Robbie, dar e plăcut să-l auzi în formă din nou. Nu te joci cu profesioniştii. O fi dat-o el în bară în alte părţi, dar discul ăsta îmi răsună a renaştere. Era plănuit să se cheme El Protagonista, dar managementul a găsit denumirea prea pretenţioasă. În final se numeşte, mai puţin(?) pretenţios, aşa cum vedeţi şi a sosit luna asta, bun de cumpărat. Lucrat cu Trevor Horn (câştigător de Grammy pentru aportul de compoziţie ce şi l-a adus pentru Kiss From A Rose-ul Seal), discul nou al veteranului Robbie se arată până la final zvelt, muncit şi, evident, radiofonic. Neenervant de radiofonic. Bodies aţi văzut deja pe la televizoare, mai rămâne să vă aduc aminte de alte câteva bucăţi din caşcaval cercetabile: Last Days Of Disco, Do You Mind? sau Somewhere, toate periculoase pentru atacul poziţiei de single-uri. Pe Deceptacon s-ar putea să vă bufnească vreun plâns secret. Cu o voce de excepţie, strălucitoare special acum, Robbie urlă că e matur şi fericit şi bine. Şi se aude. Chiar dacă realitatea l-a ucis unpic.
VLAD STOIAN