Pentru numarul viitor asteptam întrebarile voastre legate de muzica si nu numai pentru trupa GRIMUS. Adresa este aceeasi: contact@revistasunete.ro sau, daca aveti chef sa va asterneti întrebarile pe foaie, iata adresa pe care s-o treceti pe plic:
B-dul Victoriei 7, Bl. 37, Sc. C, Ap. 75, Brasov, 500214. Succes!
B-dul Victoriei 7, Bl. 37, Sc. C, Ap. 75, Brasov, 500214. Succes!
Un moment absurd din domeniul muzicii pe 2009 ar fi? (Andreea)
Stoi: prima săptămână din octombrie 2009: eu am fost să văd Green Day la Paris (22.000 de oameni sold out) şi la câteva zile în Bucureşti avea loc un eveniment la Sala Polivalentă de asemenea sold out: Toamna Manelelor 2009 cu headliner Florin Salam…
Barbu: Formatia Blaxy Girls câştigătoare a Best Romanian Rock.
Sorin: Orice trupă house româneasca e un moment penibil.
Nu-i cam mult alcool în filmuleţul făcut la Berlin? (Valeriu)
Stoi: e o treabă murdară, dar trebuie să o facă şi pe asta cineva!
Barbu: Nu, frate, crede-mă, se putea şi mai mult!
Gabi: Berea este déjŕ considerată un aliment plin de vitamine care ajută în diversele disfuncţii ale corpului uman.
O chestie din muzică cu care anii 2000 vor rămâne în istorie este … aici continuaţi voi …. (Radu Marin)
Stoi: trecerea muzicii din magazinele de CD-uri în era digitală.
Gabi: Reuniunea trupei Sex Pistols.
Sorin: Dispariţia trupelor imense, apariţia trupelor de adolescenţi (generaţia youtube)
Cine este Emil? Cum l-aţi prezenta? (X)
Stoi: e un tip căruia îi place necondiţionat să stea la beri cu prietenii şi un tip care respinge orice melodie care are mai mult de patru acorduri.
Barbu: Emil este o minte liberă, încălţat în bascheţi, cu skate-ul sub braţ, cu un lanţ lung la pantaloni şi o curea neagră cu ţinte care “aleargă” printre noi fără să îmbătrânească niciodată.
Gabi: Un băiat care în viaţă nu face niciun compromis, îşi alege foarte atent prietenii de la care aşteaptă să nu-l dezamăgească, cântă într-o formaţie şi petrece serile în cel mai pur stil rock’n’roll.
Sorin: Emil nu se poate materializa în nimic.
Ce nu v-aţi cumpăra nici în ruptul capului? (Alina)
Stoi: curea cu cataramă D&G sclipitoare şi bling bling de pus la gât.
Barbu: Ceva la modă.
Gabi: Bilet la “Toamna Manelelor” şi Cuba Libre mai scumpă de 12 lei.
Sorin: bocanci insulated şi vestă de blugi.
Cam ce muzică e pe play/repeat pe la voi pe acasă? (Miri)
Stoi: în 2010? Gaslight Anthem - The 59 Sound, NOFX-Cookie The Clown sau Gogol Bordello – Live from Axis Mundi NYC.
Barbu: în perioada asta Tim Armstrong –“A Poet’s Life” este albumul pe care încă-l savurez cât de des posibil.
Gabi: Dropkick Murphys – The Meaneast Of Time, Rancid – Let The Dominoes Fall, The Gaslight Anthem – The 59 Sound, Alice In Cains - Black gives way To Blue
Sorin: senses fail-family tradition, a day to remember-speaking of the devil, underoath-a moment suspended in time, the cat empire-the lost song, the killers-mr brightside.
Să presupunem că de mâine nu mai puteţi cânta, singura modalitate de a “scăpa” este să alegeţi dintre două - Timbaland să vă producă albumul sau să concuraţi la Eurovision. Ce alegeţi ca să puteţi cânta în continuare? (Rareş)
Stoi: Timbaland! În felul ăsta ajung să o cunosc pe Rihanna şi să băgăm un Umbrella la chitară rece în faţă la barul Nişte Domni şi Fiii 1974.
Barbu: Nici una dintre opţiuni. Mai bine mă apuc de croşetat!
Gabi: Timbaland ca să pot înţelege în sfârşit de ce Chris Cornell (Soundgarden & Audioslave) a reuşit să facă unele greşeli în viaţa de muzician.
Sorin: Timbland… a produs formaţia One Republic care îmi place maxim.
Există ceva mai absurd decât o oaie cu cap de leu? (Eli)
Stoi: Da, concert cu casa închisă la Sala Palatului cu Ovidiu Komornik şi Angela Similea.
Barbu: Rock-ul produs de Costi Costiţă.
Gabi: Trupe de dance cu pretenţii de rock star. Se ştiu ele.
Sorin: Conceptul de cokalar român bate orice.
Ce face Emil în 2010? (Cristi)
Stoi: Ne aflăm în mijlocul unui turneu extraordinar de reuşit, apoi vom face o aniversare de 10 ani de activitate, un DVD care se va numi “10 ani de excese, abuzuri şi imoralităţi”, un 1 mai la Vama Veche, un Stufstock şi o toamnă pe drumuri prin ţară.
Gabi: E.M.I.L. pe lângă ce scrie mai sus, îşi propune, dacă timpul o permite, să înceapă lucrul la un nou material discografic.
Barbu: Zboară pe skate prin ţară.
Sorin: Îşi petrece timpul împreună în cel mai grozav turneu punk-rock din România.
“Am revenit pentru că vrem să cântăm iar”
Nu ştim cu exactitate povestea înfiinţării Praf în ochi din 2001, însă cunoaştem povestea revenirii de anul acesta cu atât mai bine. Tot ce vă spunem este că totul a pornit de la un telefon, dar restul poveştii găsiţi undeva mai jos. Tot mai jos citiţi ş ice alte curiozităţi au avut cititorii Sunete.
Acum 9 ani, în 2000 trupa Praf în ochi participa la un concurs muzical televizat de Prima TV şi găzduit pe atunci de Nadine. (Am participat şi noi, trupa BPX şi am ieşit pe locul al II-lea). Aveţi amintiri frumoase legate de acest episod ?
Cătălin (Ploieşti)
Din nefericire nici unul dintre noi nu a participat la emisiunea amintită de tine. Praf în ochi, la începuturi când nu erau prezenţi ca trupă pe mainstream, au avut cu totul o altă componenţă. Singurul în măsură să-ţi răspundă la această întrebare este fondatorul trupei şi actualul nostru colaborator King Tzapu (Animal X).
Îmi puteţi povesti pe scurt ce s-a întamplat cu voi în perioada de după dezmembrarea PIO pană acum la “reactivare”?
Elena (Bucureşti)
Este relativ simplu. OD şi-a continuat rutina în studio producând muzică pentru diverşi artişti din ţară şi din străinătate ca apoi să pună bazele proiectului său de clubbing John Puzzle. Tibi şi-a înfiinţat un studio de producţie unde a realizat diverse genuri de muzică. Lazza a intrat în trupa Animal X ca basist şi şi-a schimbat numele de scena în King Tzapu. Alex şi Oxi au continuat să cânte alături de alţi băieţi talentaţi sub numele de Zero.
Salutare băieţi, mă bucur că aţi reapărut. Asta înseamnă că reluaţi şi concertele… Unde, când… îmi puteţi spune ceva?
MariX (Buc.)
Momentan lucrăm din greu la album şi vom continua să lucrăm pana în vara lui 2010 când îl vom şi lansa pe piaţă. Pană atunci nu vom susţine din păcate nici un concert deoarece dorim să aducem ceva nou pe scenă, un Praf în Ochi mai bun, mai performant şi nu în ultimul rând piese noi. Nu ne grăbim nicăieri! Vorba aia: graba strică treaba. În concluzie Praf în Ochi se va auzi concertând cam în 6 luni de zile.
Cum se numeşte şi cel mai importat când apare albumul vostru de comeback?
Lavinia (Ploieşti)
Momentan lucrăm abia la cea de-a treia piesa pentru album, prin urmare nu avem încă un titlu în minte. Ne utilizăm creierele ca să finalizăm albumul în termenul autopropus, adică vara lui 2010. Momentan nu putem decât divulga numărul pieselor de pe viitorul album: 10!
Aţi semnat cu MediaPro de data asta care se va ocupa de voi. Cum vedeţi voi toată treaba asta cu casele de discuri, cu legătura dintre artist şi casa de disc, e ok sau nu pentru o trupă/artist să aibă un label în spate dacă vrea să rămană autentic? Cătă (Bucureşti)
Din punctul nostru de vedere, o casă de discuri bună poate avea un impact destul de puternic în construirea carierei unei trupe. Casa de discuri investeşte nişte bani în videoclipuri, sedinţe foto, publicitate, postere ş.a.m.d. aceste lucruri reflectându-se mai mult sau mai puţin în succesul trupei respective. În România, vorbind la modul general, relaţiile dintre label-uri şi band-uri sunt indirecte, reci şi lipsite de comunicare, instabile şi de rahat. Însă noi suntem norocoşi! Media Pro Music sunt chiar OK. Încă din momentul în care am semnat cu ei au început să ne împingă de la spate cu interviuri, apariţii, sedinţe foto, pregătindu-se printre altele să investeasca în primul nostru videoclip la începutul lui 2010. Până acum suntem multumiţi, să vedem pe mai departe.
Ideea că dacă o trupă semnează cu o casă de discuri, aceasta îşi pierde ulterior autenticitatea e o prostie inventată în underground-ul românesc unde primează invidia, autocompatimirea, lipsa de interes sau de bani. PIO nu a făcut niciodată muzică după cum i-a dictat casa discografică şi nici nu va face.
Citeam pe net despre revenirea voastră, toţi PIO revine… dar nimeni nu a pus întrebarea (sau nu am găsit eu) care mă interesa pe mine… de ce aţi revenit? Şi luaţi acest de ce ca pe un de ce pozitiv pentru că îmi pare bine că aţi reapărut…
Mire (Deva)
Tibi a fost motivul. Nu mai rezista prea mult fără muzică, aşa că într-o zi m-a sunat şi m-a întrebat: "Bah, m-ajuti să refac PIO?". Răspunsul pe care i l-am dat se reflecta în revenirea noastră. FaNaKa, noul membru PIO este cel care i-a fost alături lui Tibi încă de când vechea formulă a trupei se dezmembra şi este cel de-al doilea motiv pentru care PIO s-a reînfiinţat. El a fost un susţinător al trupei încă de la începuturi şi cred că noi l-am inspirat în alegerea sa de a se apuca de muzică.
Cel de-al treilea motiv este că-mi era dor de genul ăsta muzical. Mi-era dor de cântat. Mi-era dor de trupă. Nu am revenit ca să demonstram ceva. Am revenit pentru că vrem să cântăm iar.
Ce urmează după lansarea albumului? Vă propuneţi să rămâneţi mai “prezenţi” ca data trecută?
Iuli (Piteşti)
Având în vedere că suntem băieţi mari şi cu picioarele pe pământ, ne-am propus să nu trăim de pe urma trupei, a concertelor sau mai ştiu eu ce alte derivate băneşti din PIO. Prin urmare, ecuaţiile financiare fiind eliminate, răspunsul este DA! Vom rămâne mai "prezenţi" decât data trecută. Nu mai suntem presaţi sau influentaţi de nici un fel de factor. Facem asta relaxaţi, pasionaţi şi hotărâţi.
Care este componenţa voastră actuală?
Eugen (Bucureşti)
OD (voce), Tibi (chitară) şi FaNaKa (chitară). Momentan nu avem tobar şi nici basist. Când vom începe să concertăm vom căuta oameni care să completeze componenţa live a trupei. Până atunci... 2-3 single-uri pe piaţă şi ceva release-uri pe internet! Staţi pe-aproape!
Persona sau britanicii din Timişoara – botezaţi aşa de presa autohtonă – urmau să lanseze „Suburbia Afterlife” toamna asta. Însă cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, lansarea va suferi o amânare… Pentru a afla ce s-a întâmplat, i-am întrebat direct pe băieţi… de fapt i-aţi întrebat voi, pentru că suntem la rubrica unde întrebările „curg” de la voi. Ce curiozităţi aţi mai avut? Imediat, mai jos.
Aţi da Timişoara pe Bucureşti? Dacă vi s-ar propune v-aţi muta la Bucureşti? (Cla udia Mar iş)
Coco: Evident, nu. Timişoara e oraşul nostru. Nu excludem posibilitatea de a ne muta în Bucureşti dacă va fi nevoie, dar Timişoara va rămâne oraşul nostru de suflet.
Cristian: Ar fi frumos dacă ar exista şi în România mai multe centre în care muzica
să ocupe un rol mai important, gen Londra – Manchester. Din păcate pentru noi toţi, nu noi, Persona, neapărat, suntem încă departe ca oraşe precum Timişoara, Cluj Napoca, Craiova să aibă o independenţă şi autonomie muzicală.
Principalele evenimente şi jucători de pe piaţă şi scena muzicală sunt încă concentrate în Bucureşti. Sperăm ca asta să se schimbe în timp şi sperăm ca inclusiv noi să participăm activ la chestia asta.
„A Ride on Love Street” ... Care este povestea acestei străzi? (Iuli)
Gaben: E o stradă imaginară, deşi dacă ar fi să intru pe Google Earth, aş putea să o localizez aproximativ, la două străzi în stânga de unde stau eu (sau dreapta?)... Nu cred că e potrivit să explici versurile unei piese, e mai bine ca fiecare să-şi inchipuie ce doreşte despre povestea ei. Îmi place ca textul unei piese să aibă un fel de corespondent în imagini, să sugereze un fel de video-clip, iar regizorul să fie cel ce ascultă.
În „A Ride On Love Street” sunt trei personaje (nu neapărat trei persoane), două dintre ele încearca să ajungă la un al treilea, doar că, vezi tu, adresa e greu de găsit la o oră aşa de târzie, în starea în care se află...
Coco: „Love Street” e strada pe care fiecare dintre noi a mers cel puţin o dată. E strada primei iubiri. Strada pe care ţi-ai condus prietena/ prietenul acasă, pe care i-ai spus prima dată te iubesc, aceiaşi stradă pe care ai uitat să spui te iubesc, deşi el/ea şi-ar fi dorit. Ascultă textul piesei şi vei înţelege.
Am citit într-un interviu că „Suburbia Afterlife” e gata de lansare. Aveţi deja data stabilită. Vreeeaauuu detalii. (Ali)
Gaben: Albumul va avea 10 piese, este mixat şi în clipa de faţă se masterizează în Germania. Suntem în discuţii cu un label din Germania şi suntem foarte aproape să semnăm un contract pentru a scoate albumul cu ei.
Cristian: Practic, din vara asta avem în sfârşit un manager şi anume Andreas Schneider de la MAM Management Group şi el se ocupă de partea de negociere şi reprezentare a trupei. Iniţial planul era să lansăm albumul în iarna acestui an, dar din motive obiective lucrurile au fost decalate puţin. Dacă totul merge cum plănuim, albumul va fi lansat cândva în primele luni ale anului viitor şi va fi disponibil şi online. Sperăm să găsim şi în România o reţea de distribuţie interesată să-l răspândească, daca nu, sigur se va găsi la concertele noastre. Pentru detalii, mai intraţi la noi pe site şi myspace – vom anunţa totul din timp.
„Suburbia Afterlife” va fi lansat prin vreo casă de discuri şi unde îl vom putea găsi? (Nagy Elemér)
Cristian: Pentru detaliile pe care nu le putem dezvălui momentan, urmareşte ce mai postăm pe site (www.persona.link.ro) şi profilul myspace (www.myspace.com/personatm). Pe măsură ce ştim mai mult, împărtăşim cu voi.
Pe voi nu vă deranjează când presa vă catalogează trupă brit-pop? (Oana P.)
Gaben: O discuţie cu presa trebuie să pornească de la nişte premise, etichete, nu neapărat
adevăruri. Altfel lumea nu ştie de unde să te ia şi discuţia n-ar mai avea loc. Cred că în clipa de faţă multă lume a auzit despre Persona în România, dar nu foarte multă lume ştie detalii despre membrii trupei şi asta nu ne deranjează foarte tare. Am dori în schimb ca muzica noastră să ajungă la cât mai multe urechi şi lucrăm la asta. Atunci am deveni, probabil, „pop” şi nu „brit-pop”. Termenul „brit-pop” mi se pare că ţine de anii '90 şi nu de prezent.
Cristian: În plus, în lipsa unor tratate complexe de teoretizare a genurilor muzicale, aceeaşi denumire (exemplu „indie”) poate trimite la diferite trupe/genuri pentru diferiţi oameni. Nu ne deranjează nici o etichetă, fie indie, brit pop, alternativ... important e ca aceasta să trezească interesul oamenilor faţă de muzica noastră.
Poate totuşi minimal cred că ne-ar deranja...
Cum e trupa Kumm? (Ovi)
Coco: Kumm sunt bine. Mergem să-i vedem la lansare. Ne bucurăm când ne întâlnim cu ei la concerte. Ne cunoaştem bine şi ne bucurăm să stăm la o bere când ne întâlnim.
Gaben: Kumm este un nume cunoscut în România şi nu numai; într-o zi, sperăm să-i ajungem la numărul de albume şi concerte... Lăsând „invidia” artistică la o parte, suntem prieteni, am cântat împreună la câteva concerte şi sperăm să o mai facem. Cătă a fost în Persona (el a găsit şi numele) şi este co-autor la unele piese de pe albumul nostru. Aşa că sunt o grămadă de lucruri care ne leagă şi foarte puţine care să ne despartă.
Cu Cătă mai ţineţi legătura, o bere, discuţie despre muzică cu el? (Ga bi M.)
Coco: Da, cu Cătă ne întâlnim ori de câte ori avem ocazia, la concerte în ţară sau când vine el în Timişoara. Am rămas prieteni, deşi ne vedem foarte rar. De multe ori ne dorim să mai cântăm câte o piesă cu el în concert. S-a şi întâmplat de câteva ori.
Gaben: Când vine în Timişoara trece şi pe la noi pe la sala (neapărat) şi mai cântăm sau
ascultăm muzică. Ne mai întâlnim, în Bucureşti sau Timişoara, când avem concerte (ei sau noi). Ultima întâlnire pe scenă a fost la Budapesta, club (A38) în burta unui vaporaş pe Dunăre şi ne-am simţit grozav. Discuţiile despre muzică merg bine cu berea, ai dreptate... Dar vorbim despre muzica altora şi nu despre ce facem fiecare, e mai simplu aşa.
Cel mai mare public în faţa căruia aţi cântat a fost... unde? (Ion uţ)
Gaben: Cred că în Timişoara, lângă stadion, nu mai ştiu în ce an, au fost vreo 4-5000 de
oameni, dar era un eveniment gen „Festivalul X-ului” şi nu veniseră special pentru noi...
Mulţi au înţeles ce se întâmplă, alţii au strâmbat din nas. Urmează un clişeu: nu contează cât de numeros e publicul, noi dăm totul pe scenă şi pentru 10 şi pentru 10 000! Adevărul e că ne străduim să respectăm regula asta rock'n'roll, dar cel mai bine e când cânţi într-un loc plin unde lumea se simte bine pe muzica ta.
Coco: Ca şi club, probabil a fost la Silver Church - aproximativ 1100 de perechi de ochi aţintiţi asupra noastră ...
Ceva concerte prin ţară pentru iarna aceasta? Şi prin ţară, nu numai prin Bucureşti
sau TM? (GABI )
Gaben: Încercăm să ieşim de pe traseele clasice, Bucureşti – Timişoara – Cluj şi să ajungem şi în alte orase: Braşov, Sibiu, Oradea, Iaşi şi nu numai. Nu cântăm atât de des cât am putea sau dori. Pentru iarna asta avem confirmat un concert la Cluj, în 12 decembrie.
Cristian: Din păcate, sunt multe oraşe prin care vrem să ajungem de ceva timp şi încă nu am reuşit din motive diferite. Nu ştiu dacă anul ăsta o să mai ajungem, dar anul viitor o să încercăm să ajungem în toate aceste oraşe şi sperăm să aducem şi albumul cu noi.
Care este diferenţa dintre Timişoara şi Bucureşti? (Viorela )
Coco: Timişoara e mai mică - Bucureştiul are mai multe maşini. Timişoara are fete frumoase - Bucureştiul are mai multe. Timişoara are cluburi puţine - Bucureştiul are cluburi mari. Bucureştiul e departe - Timişoara e chiar aici...
Piesa care vă recomandă este... (XY)
Coco: „A Ride On Lovestreet” cred că surprinde cel mai bine intenţiile noastre muzicale.
Gaben: Întotdeauna e ultima piesă scrisă, la care lucrăm şi pe care o schimbăm după cum ne-am trezit de dimineaţă. De pe album, dacă ar fi să aleg, ar fi „Suburbia Afterlife”, pentru că iese din tiparul de piesă „pop“, e mai lungă, dar are o atmosferă a ei, unică.
Care piesă din albumul care urmează să fie lansat va avea videoclip? Se pot da detalii pentru public? (Adela )
Coco: Momentan analizăm idei şi scenario pentru diverse piese. Vom alege ce ni se pare mai interesant.
Gaben: Odată cu lansarea albumului, o să scoatem şi un single şi clipul va fi pentru piesa care va apărea pe el. „Head On The Door” pare să câştige cursa. Se pare că de fiecare dată când o cântăm în concerte se întâmplă ceva, se mişcă lumea.
Pentru anul care vine vă propuneţi să ... (Ioana Sabău)
...cântăm.
“Ar fi un compromis şi o ruşine să cânţi doar ca să bifezi un eveniment, să nu dai ce ai mai bun în tine…”
Chiar dacă piesa „Doamne” de abia a ieşit în lume că Parlemant ne şi surpinde cu un nou refren... despre un ciocan, nişte cuie şi o nucă. Urmăriţi deci noua piesa Parlament în premieră la rubrica Reporter de ocazie.
Aţi accepta să cântaţi la nunţi/botezuri/cumetrii etc?
Se presupune că unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa unui om este nunta. Aşadar, e un compliment dacă trupa e invitată chiar în acela. Înseamnă că mirii chiar sunt fani Parlament dacă ne invită! Care e problema cu nunţile?! Nu te faci niciodată de râs şi nu te compromiţi, cântând bine şi din inima. Ar fi un compromis şi o ruşine să cânţi doar ca să bifezi un eveniment, să nu dai ce ai mai bun în tine…
Spuneti-mi un eveniment unde nu aţi accepta să cântaţi nici in ruptul capului. (mălina)
Nu cred că există. Dacă e îndeplinit riderul tehnic şi se asigură condiţiile de concert, cântăm oriunde. Poate mai puţin la gala manelelor...
Mulţi încă mai asociaza trupa Parlament cu numele lui Dan Helciug. Vi s-a întâmplat să se facă confuzia “pe faţă”? (Ionela)
Sunt ani buni de când confuzia a trecut. Cel puţin aşa credeam până la întrebarea asta. Colaborarea cu Dan a fost foarte bună, dar a trecut. El are trupa lui şi are succes. Noi îl avem pe Doru, care e foarte talentat şi foarte implicat în tot ceea ce ţine de Parlament. Un cred că mai e cineva care să un ştie cine e solistul Parlament.
Care a fost cel mai penibil moment prin care aţi trecut de când există trupa.
Am avut un concert de club. Lumea ne aplauda şi mai voia să cântăm. Am făcut un bis, iar patronul clubului cu pricina a fost foarte nemulţumit. A considerat că a pierdut bani pentru că lumea a stat să ne mai asculte pe noi, în loc să dea năvală să comande de la bar. Încă suntem nedumeriţi de întâmplare... Să nu oferi piesa de bis, când îţi este cerută, mi se pare lipsă de respect faţă de public!
Piesele voastre merg mai mult pe un pop romantic, sunteţi mai cuminţei, pe când scena muzicală internaţională merge pe alt stil, mai rock, mai indie. Cum vă explicaţi “cuminţenia”? (max)
Avem atâtea piese mai rock şi mai indie........, dar casa de discuri a ales, la momentele respective, ce-a considerat mai potrivit pentru cererea pieţei.
Care este piesa Parlemant care vă reprezintă, care descrie cel mai bine Parlament. Cu explicaţii... (Iuliana)
Pentru mulţi, chiar şi pentru noi, “Vine vara” a fost piesa cea mai reprezentativă, ani la rând. Am avut mare succes cu ea. A fost prima piesă românească rulată în rotaţie pe posturile de radio, la concurenţă cu hiturile internaţionale. Începând din acest an, aş spune că piesa care ne reprezintă este “Doamne”. Ne reflectă cel mai bine pe noi, cei de acum, stilul şi direcţia muzicală şi pare a fi destul de gustată de public şi critică.
Aveţi vreo piesă despre care credeţi că era mai bine dacă nu a făceaţi, adica una de care vă e cam ruşine ca să fiu mai concret? (Bogdan)
Nu! Dacă am avut piese mai puţin reuşite le-am ţinut în sertar până au înflorit (le-am găsit direcţia) sau până le-am uitat de tot.
Despre ce nu aţi compune o piesă niciodată? (Claudiu)
Despre duşmani, fraţii mei, banii care este, copilaşu’, familia mea, mâncaţi-ash.
“Doamne!”, nu sună un pic evlavios? De unde ideea titlului? (Andrei)
Dacă nu ştii piesa şi îi auzi doar numele, te gândeşti la Dumnezeu sau la dooamne, femei? Piesa este despre amândouă, dar, aşa cum spui, dialogul e cu Dumnezeu. Dacă înţelegi asta, înseamnă că, la fel ca noi, te preocupă şi sufletul. Ca să fim sinceri, am fi vrut să se numească “Doamne, dă-mi iubire”, dar fusese deja înscrisă la UCMR, în urma câştigării unui concurs, sub acest nume.
Nu cred că sună evlavios, dar dacă sună aşa, nu e corect? Iubirea adevărată un are evlavie în ea? Despre asta e vorba: despre iubirea adevărată, despre căutarea ei şi aceasta are neapărat ceva sfânt în ea.
Muzica românească sau cea de dincolo, pe care o preferaţi?
De dincolo. No doubt about that.
Trupe/artişti pe care îi ascultaţi (insistent) în ultima vreme. (Delia)
Muse, Killers şi Mika.
Cea mai bună perioadă a muzicii (din toate timpurile) … (alina)
Anii '70. E perioada care a dat şi dă în continuare de mâncare la toţi. A definit cam tot ce trebuia definit. În rest, avem variaţiuni pe teme date.
Compuneţi pe loc câteva rânduri, refrenul unei piese despre un ciocan, nişte cuie şi …o nucă… (Adi)
Este greu de spart o nucă.
Doar la mână ia un an.
Vrei s-o spargi sau să baţi cuie,
Pune mâna pe ciocan.
“Cri Gri se potriveşte de minune muzicii pe carte o cântăm”
Înainte de a vă spune că pentru ediţia curentă îl avem “invitat” pe Ştefan Mardale, trebuie să aflaţi câteva lucruri esenţiale despre cel mai recent album al trupei Cri Gri, “11 Povestioare”. Aşadar….cele “11 Povestioare” au fost alese şi aranjate de Cătălin Ştefănescu Pătraşcu un “chitarist şi compozitor de muzică clasică, un om de ispravă care a mai cântat la bas într-una din primele formule ale trupei”, după cum l-a descries Ştefan Mardale, “tăticul” Cri Gri-ului. Tot el continuă: “ne-am dorit un sunet cald, predominant acustic lipsit de stridenţa şi repetitivitatea ce predomină în muzică actuală. Introducerea chitării clasice în aranjamentele mai multor cântece ne-a plăcut foarte mult şi cred că e un caz foarte rar în muzica folk- rock de la noi sau de aiurea”.
Trupa a avut un concert de lansare la Teatrul Evreisc de Stat pe 09.06.09. Evenimentul nu a avut niciun partener media, aşa că pe afiş ca şi pe Cd în locul unde sunt trecuţi respectivii s-a trecut “parteneri media: eşti chiar tu, transmite mai departe”.
Ştiu că trupa Cri Gri s-a „născut” pe la mijlocul anilor 90... cam pe acolo... Ce nu ştiu cum a venit ideea înfiinţării? Şi (mai am o întrebare!) de unde numele şi ce înseamnă? (Andrei M.)
Cri Gri a apărut în toamna lui 1996. Toată luna august din acel an am avut în casă un greier care m-a căpiat noapte de noapte. Nu am reuşit să-l prind, dar în septembrie ştiam cum se va numi noua trupă. Se potrivea de minune. Textele mele aveau ceva din baladele vesele şi triste ale lui Topârceanu. Eu împlinsem 32 de ani, nu aveam familie, casă, eram falit financiar şi nu realizasem mai nimic din ce-mi dorisem pe plan muzical exceptând iniţiativa înfiinţării grupului Arca alături de Zsolt Ferencz. Am început cu înregistrarea a două cântece demo împreună cu Vali Baicu, Lică Gherman, Călin Torsan şi Alex Stanciu.
Componenţa trupei s-a schimbat de fffff multe ori. Cu cine mai ţineţi legătura, gen vă mai întâlniţi la o bere.... (Alina)
Din nefericire e foarte greu să ai alături muzicieni buni dacă grupul nu este căutat. Preţ de câteva luni prin 2002 l-am avut chitarist pe însuşi Sorin Kifiriuc care spusese înainte cu câţiva ani că Cri Gri e cel mai tare grup din underground-ul românesc. Tot el mi-a spus despre texte: “dacă eu m-am prins la a doua ascultare, ăştia s-ar putea să nu se prindă niciodată”. Cu foşti membri ai trupei mă întâlnesc mai mult accidental şi de fiecare dată mă bucur să mai schimbăm o vorbă. Mai des m-am întâlnit cu Vali Nicolescu şi Narcis Nica.
De ce aţi ales saci de gunoi ca imagine? (Maria Alexa) Se leagă de întrebarea Alinei. Trebuia să facem o poză pentru participarea la festivalul de la Buzău. Basistul n-a venit, aşa că l-am înlocuit cu John un coleg de şantier care avea moacă de rocker. La ceva vreme căram nişte saci de gunoi de la un apartament pe care urma să-l amenajăm. Locul era strâmt şi am fost nevoit să înşir câţiva pe un stâlp lungit lângă un perete. Am scris cu var pe el Cri Gri şi am fost încântat. Păream o trupă unită. Când venea în grup cineva nou se făcea o redistribuire a sacilor pe baza unor argumente ce uneori ne amuzau copios.
Va fi lansată şi varianta în engleză la „11 Povestioare”? (mirela)
Doar dacă se va arăta cineva interesat de acest lucru. Traducerile textelor au fost realizate de Chris Tănăsescu vocea proiectului Margento, care a reuşit să tălmăcească până şi “dam dam diri mogodam tica taca număram”. La primele tentative de înregistrare a vocii în engleză am vrut să renunţ din cauza accentului meu prea prea şi nu numai.
Deja cam terminasem bugetul. Alex Dragomir de la studioul Raza a avut o răbdare de fier după ce m-a asigurat că pe varianta engleză nu-mi ia nici un ban. E aceeaşi cântare, dar alt mixaj. Unii spun că e mai fain în varianta engleză.
De ce nu a fost promovat “Urma de mine”? (ionuţ)
Foarte potrivită întrebare, Ionuţ. Am multe de zis aici. În primul rând datorită indiferenţei generale faţă de muzica românească. Să luăm ca exemplu postul naţional de radio. În 2006 pe Tvr 2 la o emisiune a lui C. Măruţă un tip prezintă sursele de “inspiraţie” a lui Marius Moga. Din opt melodii prezentate patru erau indiscutabil furate. Asta nu a împiedicat Radiodifuziunea Română să-l declare pe “Micul Hotzart” compozitorul anului 2006. Aici nu mai e indiferenţă, e IRESPONSABILITATE. Recordul de indolenţă îl deţine Radio Bucureşti, post finanţat de la buget, care a reuşit de mai multe ori să nu difuzeze nici măcar o piesă românească pe oră. Din nefericire posturile naţionale şi cele regionale deşi nu depind de banii reclamelor fac concesii de nepermis comercialului fără miez . Cele câteva emisiuni care fac excepţie sunt difuzate la ore în concurenţă cu filmele xxx. Pe de altă parte mulţi oameni care iubesc muzica nu se obosesc să trimită măcar un mail acestor posturi care ar avea datoria să promoveze muzică românească de calitate. Mulţi redactori de aici sunt incapabili să înţeleagă că la radio nu putem vedea nurii guristelor cu voci siliconate. Am dat Cd-uri cu “Urma de Mâine” la toate emisiunile unde s-a cântat live. Nimeni nu ne-a invitat. Aşa am făcut şi cu cele “11 Povestioare”. Aici, spre plăcuta noastră surpriză, doar Horia Moculescu ne-a chemat la “Atenţie se cântă”. Am câteva scrieri pe www.rockschool care spun mai pe larg despre atmosfera neprincipială a radiourilor şi lipsa de promovare a muzicii româneşti care are o doză de autentic.
Te-aş ruga, dacă ai timp să le citeşti, merită, te asigur! Ce alt nume crezi că i s-ar potrivi trupei? (alina)
Majoritatea cunoscuţilor ca şi cei de la casele de discuri ne-au zis că Cri Gri nu e un nume comercial. O fi aşa, dar exprimă ceva. E haios, că cine nu a auzit de noi întreabă măcar odată “cum?”. Ne amuzam într-o vreme când răspundeam “Kumm e din Cluj, noi suntem din Bucureşti”. Cri Gri se potriveşte de minune muzicii pe carte o cântăm. Aşa ca nu pot concepe alt nume. Poate doar Gri Cri.
Despre ce ne vorbesc cele 11 povestioare, mă refer evident la album... (eli)
Cele “11 Povestioare” vorbesc despre nostalgiile, îndrăgostelile, mirările sau indignările mele. Spre exemplu piesele 6, 7 de pe album: “Îţi spuneam”(6) vrea să atragă atenţia la faptul că nu ştim, nu vrem să ascultăm cu atenţia cuvenită pe ceilalţi. “Cine urăşte şi ia” e o reacţie la formulările despre dragoste ce se poticnesc prin cântece. Dragostea e oarbă, e ca râia, e rea buruiană, e şpriţ de vară, love hurts, too much love will kill you, etc. Aşa că la refren eu deduc că “ura, ea e mult mai bună, ea te vindecă te-adună, dragostea-i urlat la lună şapte nopţi pe săptămână”. Din experienţa mea am văzut că gelozia, invidia, dorinţele nesatisfăcute aduc confuzie şi fapte rele, în niciun caz dragostea care “îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr...... “ (Pentru Şt Mardale) O trupă/artist care nu te-a „dezamăgit” niciodată prin munca sa. (Ramona Filip)
Nu m-au dezamăgit de-a lungul anilor trupe ca Pink Floyd, Yes, Jethro Tool, artişti ca Chris Farlowe sau de la noi Andrieş, Alifantis, V. Sterian, Ilie Stepan, Dan Andrei Aldea şi ar mai fi destui din fericire la pomelnic.
Defineşte muzica într-o propoziţie. (Vio)
Mi-aş dori o propoziţie care să nu sune a definiţie. Spun doar atât “Îţi mulţumesc, Ţie, Dumnezeule Mare, pentru acest dar minunat !”
Înainte de a vă spune că pentru ediţia curentă îl avem “invitat” pe Ştefan Mardale, trebuie să aflaţi câteva lucruri esenţiale despre cel mai recent album al trupei Cri Gri, “11 Povestioare”. Aşadar….cele “11 Povestioare” au fost alese şi aranjate de Cătălin Ştefănescu Pătraşcu un “chitarist şi compozitor de muzică clasică, un om de ispravă care a mai cântat la bas într-una din primele formule ale trupei”, după cum l-a descries Ştefan Mardale, “tăticul” Cri Gri-ului. Tot el continuă: “ne-am dorit un sunet cald, predominant acustic lipsit de stridenţa şi repetitivitatea ce predomină în muzică actuală. Introducerea chitării clasice în aranjamentele mai multor cântece ne-a plăcut foarte mult şi cred că e un caz foarte rar în muzica folk- rock de la noi sau de aiurea”.
Trupa a avut un concert de lansare la Teatrul Evreisc de Stat pe 09.06.09. Evenimentul nu a avut niciun partener media, aşa că pe afiş ca şi pe Cd în locul unde sunt trecuţi respectivii s-a trecut “parteneri media: eşti chiar tu, transmite mai departe”.
Ştiu că trupa Cri Gri s-a „născut” pe la mijlocul anilor 90... cam pe acolo... Ce nu ştiu cum a venit ideea înfiinţării? Şi (mai am o întrebare!) de unde numele şi ce înseamnă? (Andrei M.)
Cri Gri a apărut în toamna lui 1996. Toată luna august din acel an am avut în casă un greier care m-a căpiat noapte de noapte. Nu am reuşit să-l prind, dar în septembrie ştiam cum se va numi noua trupă. Se potrivea de minune. Textele mele aveau ceva din baladele vesele şi triste ale lui Topârceanu. Eu împlinsem 32 de ani, nu aveam familie, casă, eram falit financiar şi nu realizasem mai nimic din ce-mi dorisem pe plan muzical exceptând iniţiativa înfiinţării grupului Arca alături de Zsolt Ferencz. Am început cu înregistrarea a două cântece demo împreună cu Vali Baicu, Lică Gherman, Călin Torsan şi Alex Stanciu.
Componenţa trupei s-a schimbat de fffff multe ori. Cu cine mai ţineţi legătura, gen vă mai întâlniţi la o bere.... (Alina)
Din nefericire e foarte greu să ai alături muzicieni buni dacă grupul nu este căutat. Preţ de câteva luni prin 2002 l-am avut chitarist pe însuşi Sorin Kifiriuc care spusese înainte cu câţiva ani că Cri Gri e cel mai tare grup din underground-ul românesc. Tot el mi-a spus despre texte: “dacă eu m-am prins la a doua ascultare, ăştia s-ar putea să nu se prindă niciodată”. Cu foşti membri ai trupei mă întâlnesc mai mult accidental şi de fiecare dată mă bucur să mai schimbăm o vorbă. Mai des m-am întâlnit cu Vali Nicolescu şi Narcis Nica.
De ce aţi ales saci de gunoi ca imagine? (Maria Alexa) Se leagă de întrebarea Alinei. Trebuia să facem o poză pentru participarea la festivalul de la Buzău. Basistul n-a venit, aşa că l-am înlocuit cu John un coleg de şantier care avea moacă de rocker. La ceva vreme căram nişte saci de gunoi de la un apartament pe care urma să-l amenajăm. Locul era strâmt şi am fost nevoit să înşir câţiva pe un stâlp lungit lângă un perete. Am scris cu var pe el Cri Gri şi am fost încântat. Păream o trupă unită. Când venea în grup cineva nou se făcea o redistribuire a sacilor pe baza unor argumente ce uneori ne amuzau copios.
Va fi lansată şi varianta în engleză la „11 Povestioare”? (mirela)
Doar dacă se va arăta cineva interesat de acest lucru. Traducerile textelor au fost realizate de Chris Tănăsescu vocea proiectului Margento, care a reuşit să tălmăcească până şi “dam dam diri mogodam tica taca număram”. La primele tentative de înregistrare a vocii în engleză am vrut să renunţ din cauza accentului meu prea prea şi nu numai.
Deja cam terminasem bugetul. Alex Dragomir de la studioul Raza a avut o răbdare de fier după ce m-a asigurat că pe varianta engleză nu-mi ia nici un ban. E aceeaşi cântare, dar alt mixaj. Unii spun că e mai fain în varianta engleză.
De ce nu a fost promovat “Urma de mine”? (ionuţ)
Foarte potrivită întrebare, Ionuţ. Am multe de zis aici. În primul rând datorită indiferenţei generale faţă de muzica românească. Să luăm ca exemplu postul naţional de radio. În 2006 pe Tvr 2 la o emisiune a lui C. Măruţă un tip prezintă sursele de “inspiraţie” a lui Marius Moga. Din opt melodii prezentate patru erau indiscutabil furate. Asta nu a împiedicat Radiodifuziunea Română să-l declare pe “Micul Hotzart” compozitorul anului 2006. Aici nu mai e indiferenţă, e IRESPONSABILITATE. Recordul de indolenţă îl deţine Radio Bucureşti, post finanţat de la buget, care a reuşit de mai multe ori să nu difuzeze nici măcar o piesă românească pe oră. Din nefericire posturile naţionale şi cele regionale deşi nu depind de banii reclamelor fac concesii de nepermis comercialului fără miez . Cele câteva emisiuni care fac excepţie sunt difuzate la ore în concurenţă cu filmele xxx. Pe de altă parte mulţi oameni care iubesc muzica nu se obosesc să trimită măcar un mail acestor posturi care ar avea datoria să promoveze muzică românească de calitate. Mulţi redactori de aici sunt incapabili să înţeleagă că la radio nu putem vedea nurii guristelor cu voci siliconate. Am dat Cd-uri cu “Urma de Mâine” la toate emisiunile unde s-a cântat live. Nimeni nu ne-a invitat. Aşa am făcut şi cu cele “11 Povestioare”. Aici, spre plăcuta noastră surpriză, doar Horia Moculescu ne-a chemat la “Atenţie se cântă”. Am câteva scrieri pe www.rockschool care spun mai pe larg despre atmosfera neprincipială a radiourilor şi lipsa de promovare a muzicii româneşti care are o doză de autentic.
Te-aş ruga, dacă ai timp să le citeşti, merită, te asigur! Ce alt nume crezi că i s-ar potrivi trupei? (alina)
Majoritatea cunoscuţilor ca şi cei de la casele de discuri ne-au zis că Cri Gri nu e un nume comercial. O fi aşa, dar exprimă ceva. E haios, că cine nu a auzit de noi întreabă măcar odată “cum?”. Ne amuzam într-o vreme când răspundeam “Kumm e din Cluj, noi suntem din Bucureşti”. Cri Gri se potriveşte de minune muzicii pe carte o cântăm. Aşa ca nu pot concepe alt nume. Poate doar Gri Cri.
Despre ce ne vorbesc cele 11 povestioare, mă refer evident la album... (eli)
Cele “11 Povestioare” vorbesc despre nostalgiile, îndrăgostelile, mirările sau indignările mele. Spre exemplu piesele 6, 7 de pe album: “Îţi spuneam”(6) vrea să atragă atenţia la faptul că nu ştim, nu vrem să ascultăm cu atenţia cuvenită pe ceilalţi. “Cine urăşte şi ia” e o reacţie la formulările despre dragoste ce se poticnesc prin cântece. Dragostea e oarbă, e ca râia, e rea buruiană, e şpriţ de vară, love hurts, too much love will kill you, etc. Aşa că la refren eu deduc că “ura, ea e mult mai bună, ea te vindecă te-adună, dragostea-i urlat la lună şapte nopţi pe săptămână”. Din experienţa mea am văzut că gelozia, invidia, dorinţele nesatisfăcute aduc confuzie şi fapte rele, în niciun caz dragostea care “îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr...... “ (Pentru Şt Mardale) O trupă/artist care nu te-a „dezamăgit” niciodată prin munca sa. (Ramona Filip)
Nu m-au dezamăgit de-a lungul anilor trupe ca Pink Floyd, Yes, Jethro Tool, artişti ca Chris Farlowe sau de la noi Andrieş, Alifantis, V. Sterian, Ilie Stepan, Dan Andrei Aldea şi ar mai fi destui din fericire la pomelnic.
Defineşte muzica într-o propoziţie. (Vio)
Mi-aş dori o propoziţie care să nu sune a definiţie. Spun doar atât “Îţi mulţumesc, Ţie, Dumnezeule Mare, pentru acest dar minunat !”
Urma va lansa un album intitulat „Lost End Found”, un album care a cărui „construiţie” a putut fi urmărită online de către fani. De ce s-a ales această variantă? De ce nu a răspuns Mani Gutău cel care a răspuns şi la întrebările voastre primite pe contact@revistasunete.ro.
“Lost End Found” apare în ediţie limitată, pour les connoisseurs. De ce?
Daca privim metodic în prima fază “Lost End Found” va apare în cadrul acestui site puzzle la care lucrăm momentan, urmând ca la finalul expediţiei noul material să apară în forma unui album fotografic care să prezinte momentele cheie de construcţie ale acestui album. Deci în prima fază va apare prezentat cunoscătorilor spaţiului virtual, urmând ca apoi să fie prezentat cunoscătorilor old-school, respectiv print de calitate, Cd/vinyl, detalii care atrag interesul unei alte categorii de public, la fel de importante. Pentru noi a fost de altfel extrem de important modul în care a fost prezentat fiecare material publicului, prin urmare întrebarea ‘’de ce?’’ ar trebui transformata în ‘’de ce nu?’’ sau mai bine şi mai conform trecutului Urmei în ‘’Din nou??’’
Asta poate fi considerat un răspuns complet, simt că mă autodepăşesc, pe zi ce trece.
De ce?
Să spunem că vi se cere să faceţi soundtrack-ul unui documentar, despre ce ar trebui să fie vorba în documentar ca să acceptaţi?
În principiu, realizarea unei coloane sonore pentru un anumit film sau documentar ar trebui să reprezinte o provocare pentru fiecare muzician conştient de importanţa unui nou pas făcut, ca muzician de studio sau interpret în cadrul unei reprezentaţii live. În cazul Urmei, cred că se aplică aceiaşi regulă, şi cred că reuşita acestui demers, anume realizarea unei coloane sonore pentru un anumit documentar e oferită şi de legătura dintre muzician şi scopul/subiectul documentarului în cauză. Mai bine spus, mie mi-ar plăcea foarte mult să fac un documentar despre kayace, probabil Domi ar prefera unul despre fabricarea berii de la primul pas până la îmbuteliere, Sorin cu siguranţă ar face o coloană sonoră fascinantă la ceva documentar despre narcotice şi plantaţii de maci roşii, Catrinel ar fi de succes la ceva reportaj în lumea tatuajelor… ideea e clară, autorul documentarului şi muzicianul ar trebui să facă parte din acelaşi film, nu din producţii separate.
Privind acceptul realizarii unei coloane sonore de către noi, respectiv Urma, evident că prima condiţie contractuală ar fi o coloană de euro/dolari, preferabil coloana infinitului.
"You can buy me with a coffee, I'm so cheap"? Provenienţa refrenului, e vreo poveste (nespuspă) acolo?
Mă bucură întrebarea, o vânam de mult, parcă ieri aşteptam în parc emoţionat să mă întrebe un trecător cum fu’ de apăru cafeaua’n text…Refrenul este într-adevăr inspirat, (într-un cadru artistic contemporan însemnând de fapt preluare integrală, cuvânt cu cuvânt) dintr-o discuţie particulară între Ion Iliescu şi Ana Pauker, în cadrul unei conferinţe de vară la Moscova, având ca tema mineritul şi olimpiadele. Mi s-a părut cea mai bună definiţie pentru invitaţia la dialog, mai ales că venea din partea unui mare om de stat degeaba, prin urmare aşa a luat naştere un şlagăr nemuritor, tânăr şi neliniştit. Slagăr care, la modul cel mai serios, mi se pare că enunţa totul foarte clar, fără nimic esoteric în conţinut.
De fapt văzusem undeva pe un forum o traducere succintă a piesei care sună cam aşa… ‘Omu îşi recunoaşte cinstit preţu’, n-o dă cotită, adică vrea să vorbească, da’ impune şi el nişte reguli, la cafeluţă’’. Interpretare pe care o consider exactă.
La ce face referire titlul albumului şi de unde vine ideea cu urmărirea “facerii” albumului pe site?
Titlul albumului face referire cu siguranţă la faptul că uneori în viaţă, marţi sau miercuri, te poţi pierde, conştient sau nu, de ajungi într-o fundatură din care nu te mai vede nimeni ieşit prea curând şi totuşi până la urmă, mai cu un paharel, mai cu un prieten care n-a dat bir cu fugiţii când te-a văzut în noroi, reuşeşti să ieşi la bulevard, din nou.
Şi prima plimbare pe centru, după ceva ani petrecuţi pe diverse uliţe de maidan merită o coloană sonoră, şi uita aşa apare un album. Fiecare cu rătăcirea lui, am aruncat totul la oală, mestecăm şi vedem ce iese. Eu spun că dacă iese bine, mă apuc de conferinţe şi o s-o ţin din seminar în seminar, pentru că va fi prima dovadă clară ca alcoolul bate psihiatria. Deja vad sloganul … Minte sănătoasa într-un pahar sănătos… Imbatabil.
Ideea ‘’facerii’’ albumului pe site a parvenit firesc, ca urmare a intenţiei noastre de a oferi ascultătorilor posibilitatea de a vedea modul în care e construit un album, de la primul pas
la ultimul, în ordine cronologică. Nu şi-a dorit nimeni să transforme procesul de creaţie al unui album într-o variantă ieftină de Big Brother cultural ci pur şi simplu credem că asta e modul cel mai potrivit de prezentare al acestui nou album, al acestei noi călătorii, ţinând cont că revenim după o pauză destul de lungă.
Albumul vostru “Trend Off” pe iPod. De ce?
‘’de ce ?’’ … zici ca s-au vorbit cititorii între ei. Ce s-a întâmplat cu ‘’unde, când, cum?’
În fine, albumul “Trend Off” a apărut pe iPod pentru că jucaria Apple e cel mai Trend On device în materie de stocare muzică în format digital. Şi în felul ăsta, prin asocierea cu albumul Urma, consider că a devenit complet, adică e un device Trend On de nişă, respectiv Trend Off. Pe scurt, artă şi tehnologie, partea artistică fiind evident reprezentată de Ipod. În curând vom spune copiilor noştri ‘’n-ai ipod, n-ai parte’’…
Aş vrea să ştiu pe unde vă prind anu ăsta în concerte… Vreo şansă să veniţi pe la mine prin Tg Mureş?
Viitoarele concerte Urma vor fi anunţate din timp în cadrul canalelor de comunicare folosite până acum, gen site, forum, myspace, facebook sau radio/tv. Mie personal mi-ar face o mare plăcere să cânt în Târgu Mureş. Rămâne de văzut dacă va apare o posibilitate pentru un concert în Mureş, am ceva prieteni vechi acolo pe care mi-ar face plăcere să îi revăd, servus Attila, poate citeşti… Altfel spus, the future holds unlimited possibilities.
Te-ar deranja sau te-ar flata dacă ţi-aş spune că semeni foarte bine cu Eddie Vedder la voce, intonaţie…?
Depinde de la cine vine această comparaţie. Dacă mi-ar spune treaba asta la ureche un băiat cochet într-un tricot roz m-aş simţi un pic ameninţat şi pe bună dreptate îngrijorat. Dacă o face o fană simpatică şi drăguţă, sper din tot sufletul că percepe şi o asemănare din plan fizic, că mi-am dorit toată copilăria să fiu şi eu brunet, ca mama, probabil din cauza multelor filme văzute în copilărie, în care majoritatea personajelor negative erau blonduţi şi drăguţi ca mine. Acum sincer să fiu, dacă stau bine şi mă gândesc, m-am cam răzgândit, că între timp a apărut Brad Pitt şi mă simt în largul meu.
Deşi mi-ar plăcea foarte mult să meargă cineva şi la Eddie în interviu să îi spuna că îi seamănă izbitor vocea cu a lu’ ăla de la Urma, poate mă mut şi eu defintiv în Seattle, o zi cântă el, o zi eu, să vezi acolo trai şi belşug, şi înainte de toate odihnă. Fără epuizare, cu pauze dese şi lungi, cum se poartă pe la noi. Eu nu uit niciodată de unde am plecat, să fie clar. Eddishor, here I come, eu si vocea ta….
“Trenf Off” a avut şi un booklet f oke. Cum se va prezenta “Lost End Found”?
‘’Booklet f oke’’ sună foarte emo pentru mine, să rămânem la exprimări de genul booklet bine realizat, frumos, simpatic, în felul ăsta mă liniştesc şi eu din punct de vedere
emo-ţional. Privind prezentarea/conceptual grafic ‘’Lost End Found’’, am încercat la fiecare material, începând cu Nomad Rhymes şi până la “Trend Off”, să impunem un standard privind calitatea şi modul de prezentare grafică a albumelor muzicale, şi nu ne-am comparat niciodată doar cu proiecte din ţară, ci dimpotrivă ne-am luat tot timpul ca reper sau ‘’competitori’’ proiecte muzicale internaţionale, în ideea de a construi ceva eficient, cu rost, cu urme. Personal cred că am reuşit, şi aici e meritul exclusiv al lui Cristian Ioan Gutău, care a semnat grafica primelor trei albume, a lui Marius Perte, responsabil cu partea de web, şi nu în ultimul rând a numeroşilor oameni implicaţi în partea de producţie/comunicare care au făcut ca Urma să apară ca un proiect responsabil şi profesionist în faţa ascultătorilor săi. Evident că îmi doresc ca şi următorul album să păstreze acelaşi traseu, anume artă, tehnologie, creativitate, într-un singur pachet. E dificil să găseşti în permanenţă o nouă poveste, un nou mod de prezentare, dar e teribil de distractiv, şi cred că asta e partea cea mai provocatoare din viaţa unui artist/manager sau producător, să fii în permanenţă conştient că nu trebuie să baţi pasul pe loc dacă te-ai declarat în mişcare. Privind modul de prezentare ‘’Lost End Found’’ exista deja o schiţă/proiect, pe care am expus-o în cadrul unui răspuns oferit mai sus, urmând ca viitorul nu foarte îndepărtat să ne ajute să vorbim despre ea la trecut, cu drag. Time will tell, it always does.
“Lost End Found” apare în ediţie limitată, pour les connoisseurs. De ce?
Daca privim metodic în prima fază “Lost End Found” va apare în cadrul acestui site puzzle la care lucrăm momentan, urmând ca la finalul expediţiei noul material să apară în forma unui album fotografic care să prezinte momentele cheie de construcţie ale acestui album. Deci în prima fază va apare prezentat cunoscătorilor spaţiului virtual, urmând ca apoi să fie prezentat cunoscătorilor old-school, respectiv print de calitate, Cd/vinyl, detalii care atrag interesul unei alte categorii de public, la fel de importante. Pentru noi a fost de altfel extrem de important modul în care a fost prezentat fiecare material publicului, prin urmare întrebarea ‘’de ce?’’ ar trebui transformata în ‘’de ce nu?’’ sau mai bine şi mai conform trecutului Urmei în ‘’Din nou??’’
Asta poate fi considerat un răspuns complet, simt că mă autodepăşesc, pe zi ce trece.
De ce?
Să spunem că vi se cere să faceţi soundtrack-ul unui documentar, despre ce ar trebui să fie vorba în documentar ca să acceptaţi?
În principiu, realizarea unei coloane sonore pentru un anumit film sau documentar ar trebui să reprezinte o provocare pentru fiecare muzician conştient de importanţa unui nou pas făcut, ca muzician de studio sau interpret în cadrul unei reprezentaţii live. În cazul Urmei, cred că se aplică aceiaşi regulă, şi cred că reuşita acestui demers, anume realizarea unei coloane sonore pentru un anumit documentar e oferită şi de legătura dintre muzician şi scopul/subiectul documentarului în cauză. Mai bine spus, mie mi-ar plăcea foarte mult să fac un documentar despre kayace, probabil Domi ar prefera unul despre fabricarea berii de la primul pas până la îmbuteliere, Sorin cu siguranţă ar face o coloană sonoră fascinantă la ceva documentar despre narcotice şi plantaţii de maci roşii, Catrinel ar fi de succes la ceva reportaj în lumea tatuajelor… ideea e clară, autorul documentarului şi muzicianul ar trebui să facă parte din acelaşi film, nu din producţii separate.
Privind acceptul realizarii unei coloane sonore de către noi, respectiv Urma, evident că prima condiţie contractuală ar fi o coloană de euro/dolari, preferabil coloana infinitului.
"You can buy me with a coffee, I'm so cheap"? Provenienţa refrenului, e vreo poveste (nespuspă) acolo?
Mă bucură întrebarea, o vânam de mult, parcă ieri aşteptam în parc emoţionat să mă întrebe un trecător cum fu’ de apăru cafeaua’n text…Refrenul este într-adevăr inspirat, (într-un cadru artistic contemporan însemnând de fapt preluare integrală, cuvânt cu cuvânt) dintr-o discuţie particulară între Ion Iliescu şi Ana Pauker, în cadrul unei conferinţe de vară la Moscova, având ca tema mineritul şi olimpiadele. Mi s-a părut cea mai bună definiţie pentru invitaţia la dialog, mai ales că venea din partea unui mare om de stat degeaba, prin urmare aşa a luat naştere un şlagăr nemuritor, tânăr şi neliniştit. Slagăr care, la modul cel mai serios, mi se pare că enunţa totul foarte clar, fără nimic esoteric în conţinut.
De fapt văzusem undeva pe un forum o traducere succintă a piesei care sună cam aşa… ‘Omu îşi recunoaşte cinstit preţu’, n-o dă cotită, adică vrea să vorbească, da’ impune şi el nişte reguli, la cafeluţă’’. Interpretare pe care o consider exactă.
La ce face referire titlul albumului şi de unde vine ideea cu urmărirea “facerii” albumului pe site?
Titlul albumului face referire cu siguranţă la faptul că uneori în viaţă, marţi sau miercuri, te poţi pierde, conştient sau nu, de ajungi într-o fundatură din care nu te mai vede nimeni ieşit prea curând şi totuşi până la urmă, mai cu un paharel, mai cu un prieten care n-a dat bir cu fugiţii când te-a văzut în noroi, reuşeşti să ieşi la bulevard, din nou.
Şi prima plimbare pe centru, după ceva ani petrecuţi pe diverse uliţe de maidan merită o coloană sonoră, şi uita aşa apare un album. Fiecare cu rătăcirea lui, am aruncat totul la oală, mestecăm şi vedem ce iese. Eu spun că dacă iese bine, mă apuc de conferinţe şi o s-o ţin din seminar în seminar, pentru că va fi prima dovadă clară ca alcoolul bate psihiatria. Deja vad sloganul … Minte sănătoasa într-un pahar sănătos… Imbatabil.
Ideea ‘’facerii’’ albumului pe site a parvenit firesc, ca urmare a intenţiei noastre de a oferi ascultătorilor posibilitatea de a vedea modul în care e construit un album, de la primul pas
la ultimul, în ordine cronologică. Nu şi-a dorit nimeni să transforme procesul de creaţie al unui album într-o variantă ieftină de Big Brother cultural ci pur şi simplu credem că asta e modul cel mai potrivit de prezentare al acestui nou album, al acestei noi călătorii, ţinând cont că revenim după o pauză destul de lungă.
Albumul vostru “Trend Off” pe iPod. De ce?
‘’de ce ?’’ … zici ca s-au vorbit cititorii între ei. Ce s-a întâmplat cu ‘’unde, când, cum?’
În fine, albumul “Trend Off” a apărut pe iPod pentru că jucaria Apple e cel mai Trend On device în materie de stocare muzică în format digital. Şi în felul ăsta, prin asocierea cu albumul Urma, consider că a devenit complet, adică e un device Trend On de nişă, respectiv Trend Off. Pe scurt, artă şi tehnologie, partea artistică fiind evident reprezentată de Ipod. În curând vom spune copiilor noştri ‘’n-ai ipod, n-ai parte’’…
Aş vrea să ştiu pe unde vă prind anu ăsta în concerte… Vreo şansă să veniţi pe la mine prin Tg Mureş?
Viitoarele concerte Urma vor fi anunţate din timp în cadrul canalelor de comunicare folosite până acum, gen site, forum, myspace, facebook sau radio/tv. Mie personal mi-ar face o mare plăcere să cânt în Târgu Mureş. Rămâne de văzut dacă va apare o posibilitate pentru un concert în Mureş, am ceva prieteni vechi acolo pe care mi-ar face plăcere să îi revăd, servus Attila, poate citeşti… Altfel spus, the future holds unlimited possibilities.
Te-ar deranja sau te-ar flata dacă ţi-aş spune că semeni foarte bine cu Eddie Vedder la voce, intonaţie…?
Depinde de la cine vine această comparaţie. Dacă mi-ar spune treaba asta la ureche un băiat cochet într-un tricot roz m-aş simţi un pic ameninţat şi pe bună dreptate îngrijorat. Dacă o face o fană simpatică şi drăguţă, sper din tot sufletul că percepe şi o asemănare din plan fizic, că mi-am dorit toată copilăria să fiu şi eu brunet, ca mama, probabil din cauza multelor filme văzute în copilărie, în care majoritatea personajelor negative erau blonduţi şi drăguţi ca mine. Acum sincer să fiu, dacă stau bine şi mă gândesc, m-am cam răzgândit, că între timp a apărut Brad Pitt şi mă simt în largul meu.
Deşi mi-ar plăcea foarte mult să meargă cineva şi la Eddie în interviu să îi spuna că îi seamănă izbitor vocea cu a lu’ ăla de la Urma, poate mă mut şi eu defintiv în Seattle, o zi cântă el, o zi eu, să vezi acolo trai şi belşug, şi înainte de toate odihnă. Fără epuizare, cu pauze dese şi lungi, cum se poartă pe la noi. Eu nu uit niciodată de unde am plecat, să fie clar. Eddishor, here I come, eu si vocea ta….
“Trenf Off” a avut şi un booklet f oke. Cum se va prezenta “Lost End Found”?
‘’Booklet f oke’’ sună foarte emo pentru mine, să rămânem la exprimări de genul booklet bine realizat, frumos, simpatic, în felul ăsta mă liniştesc şi eu din punct de vedere
emo-ţional. Privind prezentarea/conceptual grafic ‘’Lost End Found’’, am încercat la fiecare material, începând cu Nomad Rhymes şi până la “Trend Off”, să impunem un standard privind calitatea şi modul de prezentare grafică a albumelor muzicale, şi nu ne-am comparat niciodată doar cu proiecte din ţară, ci dimpotrivă ne-am luat tot timpul ca reper sau ‘’competitori’’ proiecte muzicale internaţionale, în ideea de a construi ceva eficient, cu rost, cu urme. Personal cred că am reuşit, şi aici e meritul exclusiv al lui Cristian Ioan Gutău, care a semnat grafica primelor trei albume, a lui Marius Perte, responsabil cu partea de web, şi nu în ultimul rând a numeroşilor oameni implicaţi în partea de producţie/comunicare care au făcut ca Urma să apară ca un proiect responsabil şi profesionist în faţa ascultătorilor săi. Evident că îmi doresc ca şi următorul album să păstreze acelaşi traseu, anume artă, tehnologie, creativitate, într-un singur pachet. E dificil să găseşti în permanenţă o nouă poveste, un nou mod de prezentare, dar e teribil de distractiv, şi cred că asta e partea cea mai provocatoare din viaţa unui artist/manager sau producător, să fii în permanenţă conştient că nu trebuie să baţi pasul pe loc dacă te-ai declarat în mişcare. Privind modul de prezentare ‘’Lost End Found’’ exista deja o schiţă/proiect, pe care am expus-o în cadrul unui răspuns oferit mai sus, urmând ca viitorul nu foarte îndepărtat să ne ajute să vorbim despre ea la trecut, cu drag. Time will tell, it always does.
byron este o trupa pe care nu am descoperit-o înca sau nu suficient de bine. Si este mare pacat sa nu o facem... Cu siguranta va propunem sa treceti pe la un concert de-al lor, dar pana atunci îi avem si noi invitati, “live” în paginile revistei via întrebarile voastre.
byron este rock.
byron canta rock
Sa presupunen ca de maine trebuie schimbat numele trupei... Cum s-ar numi ea?
Justifi cati-va alegerea. (Laura Maris)
Haha, buna întrebare! Nu ne-am pus problema, pentru ca din momentul în care începi
cu un nume si apuci sa faci ceva, a-l schimba înseamna a o lua de la zero si nu are nici un
sens. Am ales numele byron (care se scrie cu b mic) pentru ca Dan Byron (cu B mare, ca sa facem diferenta) era initiatorul proiectului, cel mai cunoscut dintre noi si principalul compozitor.
Asa ca n-am plecat de la zero, dar a trebuit sa ne numim byron. Daca ar fi sa ne numim altfel, ar fi tot ceva scurt, dar ceva care nu ar crea confuzii pentru cautarile google, poate ceva unic sau fara sens clar. E clar ca o asemenea decizie necesita multa, multa gandire. Poate ne-am numi bairon, sa îmbinam specificul national cu ortografi a unica.
Spune-mi un pic povestea Dvd-ului vostru unplugged, pentru ca trebuie sa recunoastem ca este un lucru (usor) iesit din comun pentru scena muzicala din Romania.
Cum ati venit cu ideea? (ida)
Ideea a aparut, ca majoritatea ideilor fundamentale, la o bere, combinand nostalgiile
MTV unplugged-ice ale lui Dan, spiritual întreprinzator al managerului nostru Codrut si
nevoia de adrenalina a inginerului de sunet Victor Panfilov. Din momentul în care ei au realizat ca totusi ceva-ceva se poate face, a început nebunia din toate punctele de vedere. Pe scurt, odata porniti nu ne-a mai oprit nimic, desi au fost multe obstacole de depasit. Pe de alta parte, am senzatia ca povestea v-a fost spusa pe (foarte) larg într-un numar trecut din Sunete.
Anul trecut invitatii vostri la Acoustic Drama au fost Andries&P. Seling. De ce ei?
(Adriana)
Ne-am dorit niste artisti de calibru, cu prestanta si cu care sa putem comunica muzical
usor. Paula are o voce senzationala. Andries nu a acceptat nici o colaborare de genul asta
pana acum. Faptul ca ambii sunt prezenti pe disc (cu cate o piesa de-a noastra si cate una
de-a lor) e o onoare si o carte de vizita pentru noi, la început de cariera.
Sunteti multumiti de cum a fost primit Dvd-ul? (Vlad ionuT)
Da si nu. Probabil ca am învatat niste lectii din asta. Oricum, ma asteptam sa se vorbeasca mai mult despre el. Nu am gasit nici o recenzie, buna, rea, ceva acolo. Presa prefera interviuri sau (mai ales) comunicate de presa copy-paste.
Publicul este de fi ecare data foarte satisfacut de reprezentatiile unplugged, ceea ce ma face sa cred ca mesajul a ajuns totusi la ei.
Dificultatea e sa ajunga la cat mai multi. În tara destul de putini oameni stiu de noi si vin la concerte.
Suntem într-adevar la început de cariera, dar poate ne asteptam ca arderea etapelor la capitolul activitate sa se traduca si într-o notorietate mai rapida. N-a fost chiar asa, sau cel putin nu în acelasi ritm, sa zicem.
Se pare totusi ca vremea MTV unplugged-urilor a cam trecut. Lumea nu realizeaza cat de dificil si costisitor sunt de realizat si nu prea merita.
Pe net am dat de cateva ori peste: “Aproape imposibil de încadrat, muzica byron curge pur si simplu”…. Încadrati voi muzica byron, pentru ca voi o cunoasteti cel mai bine. (Radu Ifrim)
byron canta rock. Poate e alternativ, poate e adult, poate e intelectual, poate are influente
din foarte multe alte zone muzicale. Nu stiu, am auzit o gramada de etichete pentru noi.
Fiecare este corecta pentru cel care a pus-o. Eu personal nu vreau sa pun etichete – eu ascult muzica, nu subgenuri. byron este rock.
Mai departe fiecare e liber sa ne numeasca asa cum vrea, sa-si creioneze propria parere dupa ce ne asculta. Esential e sa se întample asta.
Fiecare dintre voi ati activat sau activati si în alte trupe, deci aveti un spate în muzica, cum s-ar spune. Cum s-au înteles spiritele, stilurile voastre atunci cand v-ati întalnit si ati format byron. Cum ati ajuns la stilul care sa va reprezinte pe toti? (alina simion)
Avem un posterior extrem de muzical. Nu a fost greu, desi nu putem spune nici acum ca toti din trupa sunt 100% de acord cu orice nota byron, dar ma îndoiesc ca exista vreo trupa în lumea asta incluzand muzicieni care gandesc identic.
Poate doar un one-man band. Din fericire putem sa ajungem la o întelegere stilistica, în primul rand, pentru ca Dan este cel care compune aproape toata muzica, el asigura omogenitatea.
Aranjamentele muzicale sunt facute ulterior împreuna, si scopul este un rezultat care sa nu fie nici banal, nici facil. Stilul nostru este mai mult decat suma abilitatilor fiecaruia dintre noi. Am avut norocul sa ne întelegem musical si sa ne completam reciproc destul de bine ca instrumentisti înca de la început si sa putem sa ne conturam un stil si un sound, sper, usor de recunoscut. Ne place ceea ce facem si asta ne-a tinut împreuna (pe cei care am ramas împreuna).
Presa/fanii/criticii au scris/vorbit frumos despre Forbidden Drama, l-au aplaudat chiar. Cum îl vedeti voi, cum îl puteti aprecia voi, cei care “l-ati facut”? (bodgan d.)
Îl vedem ca pe un prim album foarte bun, cu un sunet excelent si cu o identitate clara si
originala, dar si cu mici defecte. Dar noi suntem subiectivi.
Si daca byron nu ar mai fi... atunci ce ar fi?(alex)
Toti suntem muzicieni de cariera, nu putem de azi pe maine sa ne apucam de export-import.
Iar cand nooooi nu voooom mai fiiiii o sa fim capabili sa cantam si în alte formule, daca va fi nevoie. O si facem deja, unii dintre noi.
De ce Forbidden (Forbidden Drama)? (Mihai Banu)
Piesa titulara a fost considerata cea mai reprezentativa pentru ideea tematica a albumului,
si anume omul modern, alienare, stres, minciuni media etc. În societatea contemporana
micile drame cotidiene sunt interzise.
Un concert memorabil pe care o sa-l tineti minte si la 70 de ani... (anca)
Banuiesc ca vorbim de un concert de-al nostru!
Fiecare concert e memorabil în felul lui. Uneori pozitiv, alteori negativ. Cred ca, obiectiv vorbind, concertul înregistrat pe DVD-ul Acoustic Drama are sanse sa ne ramana cel mai mult în cap, fie si numai pentru stresul, logistica si lunile de munca ce i-au fost dedicate. Un concert într-o sala atat de mica si cu putini oameni, dar cu enorma energie. Cu toate astea, la 70 de ani s-ar putea sa ne amintim mai curand în ce pahar ne-am pus placa.
Cantati de ceva vreme, astfel ca puteti aprecia deja cam cat de educat este publicul
roman. Asa ca va întreb cat de educat este publicul, atunci cand vine vorba de
muzica, evident. (Vio b.)
Nu îmi permit sa fac judecati de valoare asupra publicului în general. Pot sa spun însa doua vorbe despre publicul nostru actual, care este predominant tanar, feminin, instruit si cunoscator de engleza (se întampla des ca publicul sa cante cel putin un refren întreg la concertele noastre).
Speram sa-l mai diversificam, pentru ca din punct de vedere strict statistic el nu e extrem de mare, chiar daca e publicul nostru preferat...
Planuri, vise, proiecte? (Tania)
Albumul 2 în toamna, plus alte surprize care pot aparea anul asta. Vise – sa traim decent
din ceea ce facem, sa avem un tobosar stabil si bun, sa avem notorietatea pe care o meritam, sa ajungem cam cat de sus poate sa ajunga o trupa care canta genul asta de muzica (e o diferenta între vise si iluzii).
Ce v-a dezamagit cel mai tare pana acum (ca trupa)? (lulu)
Dezamagiri exista pentru toti si nu e nimic iesit din comun fata de dezamagirile oricarui
muzician roman ajuns la un oarecare nivel. Sau nu neaparat roman. Discrepanta flagranta între efort/succes/venituri, dificultatea gasirii resurselor, dezinteresul celor care pot ajuta, conditia artistului etc. etc. Nimic special. Dar, desigur, cand „te faci artist’ stii la ce te înhami si stii si ca o faci în primul rand pentru ca îti place si pentru ca asta esti, pana în maduva oaselor, si nu merita sa-ti tradezi vocatia.
byron este rock.
byron canta rock
Sa presupunen ca de maine trebuie schimbat numele trupei... Cum s-ar numi ea?
Justifi cati-va alegerea. (Laura Maris)
Haha, buna întrebare! Nu ne-am pus problema, pentru ca din momentul în care începi
cu un nume si apuci sa faci ceva, a-l schimba înseamna a o lua de la zero si nu are nici un
sens. Am ales numele byron (care se scrie cu b mic) pentru ca Dan Byron (cu B mare, ca sa facem diferenta) era initiatorul proiectului, cel mai cunoscut dintre noi si principalul compozitor.
Asa ca n-am plecat de la zero, dar a trebuit sa ne numim byron. Daca ar fi sa ne numim altfel, ar fi tot ceva scurt, dar ceva care nu ar crea confuzii pentru cautarile google, poate ceva unic sau fara sens clar. E clar ca o asemenea decizie necesita multa, multa gandire. Poate ne-am numi bairon, sa îmbinam specificul national cu ortografi a unica.
Spune-mi un pic povestea Dvd-ului vostru unplugged, pentru ca trebuie sa recunoastem ca este un lucru (usor) iesit din comun pentru scena muzicala din Romania.
Cum ati venit cu ideea? (ida)
Ideea a aparut, ca majoritatea ideilor fundamentale, la o bere, combinand nostalgiile
MTV unplugged-ice ale lui Dan, spiritual întreprinzator al managerului nostru Codrut si
nevoia de adrenalina a inginerului de sunet Victor Panfilov. Din momentul în care ei au realizat ca totusi ceva-ceva se poate face, a început nebunia din toate punctele de vedere. Pe scurt, odata porniti nu ne-a mai oprit nimic, desi au fost multe obstacole de depasit. Pe de alta parte, am senzatia ca povestea v-a fost spusa pe (foarte) larg într-un numar trecut din Sunete.
Anul trecut invitatii vostri la Acoustic Drama au fost Andries&P. Seling. De ce ei?
(Adriana)
Ne-am dorit niste artisti de calibru, cu prestanta si cu care sa putem comunica muzical
usor. Paula are o voce senzationala. Andries nu a acceptat nici o colaborare de genul asta
pana acum. Faptul ca ambii sunt prezenti pe disc (cu cate o piesa de-a noastra si cate una
de-a lor) e o onoare si o carte de vizita pentru noi, la început de cariera.
Sunteti multumiti de cum a fost primit Dvd-ul? (Vlad ionuT)
Da si nu. Probabil ca am învatat niste lectii din asta. Oricum, ma asteptam sa se vorbeasca mai mult despre el. Nu am gasit nici o recenzie, buna, rea, ceva acolo. Presa prefera interviuri sau (mai ales) comunicate de presa copy-paste.
Publicul este de fi ecare data foarte satisfacut de reprezentatiile unplugged, ceea ce ma face sa cred ca mesajul a ajuns totusi la ei.
Dificultatea e sa ajunga la cat mai multi. În tara destul de putini oameni stiu de noi si vin la concerte.
Suntem într-adevar la început de cariera, dar poate ne asteptam ca arderea etapelor la capitolul activitate sa se traduca si într-o notorietate mai rapida. N-a fost chiar asa, sau cel putin nu în acelasi ritm, sa zicem.
Se pare totusi ca vremea MTV unplugged-urilor a cam trecut. Lumea nu realizeaza cat de dificil si costisitor sunt de realizat si nu prea merita.
Pe net am dat de cateva ori peste: “Aproape imposibil de încadrat, muzica byron curge pur si simplu”…. Încadrati voi muzica byron, pentru ca voi o cunoasteti cel mai bine. (Radu Ifrim)
byron canta rock. Poate e alternativ, poate e adult, poate e intelectual, poate are influente
din foarte multe alte zone muzicale. Nu stiu, am auzit o gramada de etichete pentru noi.
Fiecare este corecta pentru cel care a pus-o. Eu personal nu vreau sa pun etichete – eu ascult muzica, nu subgenuri. byron este rock.
Mai departe fiecare e liber sa ne numeasca asa cum vrea, sa-si creioneze propria parere dupa ce ne asculta. Esential e sa se întample asta.
Fiecare dintre voi ati activat sau activati si în alte trupe, deci aveti un spate în muzica, cum s-ar spune. Cum s-au înteles spiritele, stilurile voastre atunci cand v-ati întalnit si ati format byron. Cum ati ajuns la stilul care sa va reprezinte pe toti? (alina simion)
Avem un posterior extrem de muzical. Nu a fost greu, desi nu putem spune nici acum ca toti din trupa sunt 100% de acord cu orice nota byron, dar ma îndoiesc ca exista vreo trupa în lumea asta incluzand muzicieni care gandesc identic.
Poate doar un one-man band. Din fericire putem sa ajungem la o întelegere stilistica, în primul rand, pentru ca Dan este cel care compune aproape toata muzica, el asigura omogenitatea.
Aranjamentele muzicale sunt facute ulterior împreuna, si scopul este un rezultat care sa nu fie nici banal, nici facil. Stilul nostru este mai mult decat suma abilitatilor fiecaruia dintre noi. Am avut norocul sa ne întelegem musical si sa ne completam reciproc destul de bine ca instrumentisti înca de la început si sa putem sa ne conturam un stil si un sound, sper, usor de recunoscut. Ne place ceea ce facem si asta ne-a tinut împreuna (pe cei care am ramas împreuna).
Presa/fanii/criticii au scris/vorbit frumos despre Forbidden Drama, l-au aplaudat chiar. Cum îl vedeti voi, cum îl puteti aprecia voi, cei care “l-ati facut”? (bodgan d.)
Îl vedem ca pe un prim album foarte bun, cu un sunet excelent si cu o identitate clara si
originala, dar si cu mici defecte. Dar noi suntem subiectivi.
Si daca byron nu ar mai fi... atunci ce ar fi?(alex)
Toti suntem muzicieni de cariera, nu putem de azi pe maine sa ne apucam de export-import.
Iar cand nooooi nu voooom mai fiiiii o sa fim capabili sa cantam si în alte formule, daca va fi nevoie. O si facem deja, unii dintre noi.
De ce Forbidden (Forbidden Drama)? (Mihai Banu)
Piesa titulara a fost considerata cea mai reprezentativa pentru ideea tematica a albumului,
si anume omul modern, alienare, stres, minciuni media etc. În societatea contemporana
micile drame cotidiene sunt interzise.
Un concert memorabil pe care o sa-l tineti minte si la 70 de ani... (anca)
Banuiesc ca vorbim de un concert de-al nostru!
Fiecare concert e memorabil în felul lui. Uneori pozitiv, alteori negativ. Cred ca, obiectiv vorbind, concertul înregistrat pe DVD-ul Acoustic Drama are sanse sa ne ramana cel mai mult în cap, fie si numai pentru stresul, logistica si lunile de munca ce i-au fost dedicate. Un concert într-o sala atat de mica si cu putini oameni, dar cu enorma energie. Cu toate astea, la 70 de ani s-ar putea sa ne amintim mai curand în ce pahar ne-am pus placa.
Cantati de ceva vreme, astfel ca puteti aprecia deja cam cat de educat este publicul
roman. Asa ca va întreb cat de educat este publicul, atunci cand vine vorba de
muzica, evident. (Vio b.)
Nu îmi permit sa fac judecati de valoare asupra publicului în general. Pot sa spun însa doua vorbe despre publicul nostru actual, care este predominant tanar, feminin, instruit si cunoscator de engleza (se întampla des ca publicul sa cante cel putin un refren întreg la concertele noastre).
Speram sa-l mai diversificam, pentru ca din punct de vedere strict statistic el nu e extrem de mare, chiar daca e publicul nostru preferat...
Planuri, vise, proiecte? (Tania)
Albumul 2 în toamna, plus alte surprize care pot aparea anul asta. Vise – sa traim decent
din ceea ce facem, sa avem un tobosar stabil si bun, sa avem notorietatea pe care o meritam, sa ajungem cam cat de sus poate sa ajunga o trupa care canta genul asta de muzica (e o diferenta între vise si iluzii).
Ce v-a dezamagit cel mai tare pana acum (ca trupa)? (lulu)
Dezamagiri exista pentru toti si nu e nimic iesit din comun fata de dezamagirile oricarui
muzician roman ajuns la un oarecare nivel. Sau nu neaparat roman. Discrepanta flagranta între efort/succes/venituri, dificultatea gasirii resurselor, dezinteresul celor care pot ajuta, conditia artistului etc. etc. Nimic special. Dar, desigur, cand „te faci artist’ stii la ce te înhami si stii si ca o faci în primul rand pentru ca îti place si pentru ca asta esti, pana în maduva oaselor, si nu merita sa-ti tradezi vocatia.
Când spui Jojo te gândesti la ceva vioi, tineresc, frantuzesc si ceva foarte…roz, iar când o întâlnesti pe Jojo îti dai seama că asa si e. Descrierea îi vine ca o mănusă pentru că ea este vioaie, tânără, frantuzoaică … mai putin, dar roză cu sigurantă! (are o piesă “Roz” iar răspunsurile de mai jos au venit prin mail scrise cu roz !).
Jojo pe numele ei real, Alexandra Cătălina Ionescu s-a născut în urmă cu 28 de ani (22 aprilie 1980). Visul ei – ca al oricărei fetite, dealtfel – era să devină balerină, însă viata i-a rezervat un alt loc pe scenă, acela de actrită si cântăreată. Poate că ne e mai cunoscută ca actrită (datorită colaborarii cu Divertis) decât cântăreată, iar ca persoană mai putin spre deloc... Dacă doriti să o cunoasteti pe Jojo, persoana, nu artista, parcurgeti rubrica de fată, realizată 100% din întrebările voastre. Este o încercare reusită !
De unde Jojo? (Iulia Morar)
Jojo s-a născut când eu aveam vârsta de 14 ani si jumătate, înaintea primului spectacol cu trupa U-nite. Agentul meu din aceea perioadă a hotărât că voi avea un nume special pentru scenă. Citeam atunci o revistă pe care o puteti găsi si acum în anumite magazine,"Jeune et Jolie". Asa a apărut Jojo....Un nume de artist cu iz frantuzesc si parfum de tinerete fără bătrânete...
Nu prea te mai aude lumea cântând, mai mult te vede cu cei de la Divertis. Ce să înteleg, te-ai lăsat de cântat ? (nina y.)
Albumul meu "Perfect" a ajuns deja în magazinele de specialitate. Poartă numele noului meu single scris de Adi Sână, de la Akcent. Are o copertă roz, în spiritul mesajului optimist pe care îl transmite muzica. Sper să vă placă!
Ce e mai important pentru tine muzica sau actoria ? Si nu-mi zi că ambele... accept doar o variantă ! (marius l.)
Eu nu accept în schimb să aleg! Aleg arta. Aleg orice formă de exprimare pentru toate lucrurile minunate care asteaptă cuminti în sufletul meu să iasă la iveală. Teatru, muzică, televiziune, pictură....Aleg să mă exprim... Asa cum am făcut-o dintotdeauna!
Cum ai ajuns la Divertis ? (Raul)
Acum sase ani de zile Divertis se afla în căutarea unui personaj pentru serialul intitulat "Eu, tu, tăticu si tataia". Au organizat un casting la care am fost chemată si eu. Proba însemna citirea unui text alături de Toni Grecu si interpretarea unui personaj blond, natural, simpatic si naiv. Am reusit să o creionez pe Mimi după primele cinci minute. Si astfel am ajuns într-un loc minunat pentru artistii înzestrati cu simtul umorului, în mijlocul colegilor mei de la Divertis.
Ce te supără cel mai mult ? (Andreea Mihaiu)
Lipsa de sensibilitate. Si frigul...
Dacă de mâine ai putea s-o iei de la capăt ce-ai face ? (Mihaela)
Nu stiu. Tot ce ar vrea Dumnezeu. Ca de fiecare dată.
Ai practicat, ai practica sporturi extreme ? Care? (Flori)
Nu. Sunt o persoană extrem de prudentă. Sporturile extreme nu sunt pentru mine. Pentru mine extrem de interesante sunt cărtile. Prin ele poti ajunge datorită imaginatiei autorului să trăiesti aventuri extraordinare, fără a fi în pericol vreodată.
Ce nu ai face niciodată oricât de multi bani ti s-ar propune? (Oana Negru)
Nu stiu. Nu m-am gândit la acest lucru până acum. Pentru că am alte valori. Si pentru că eu mă încăpătânez să cred în continuare că oamenii sunt nepretuiti.
Spune-mi 3 dintre Cd-urile pe care le ai acasă... (Alex Bostan)
Carla Bruni -Quelq'un m'a dit, Alanis Morisette- Best of Alanis Morisette si Marilyn Monroe pentru totdeauna.
Cine/ce te-a făcut să te apuci de cântat ? (Miha)
Primul meu agent, Radu Fornea, m-a convins să fac parte din proiectul U-nite. Am acceptat pentru că am simtit că este un început de drum. Si asa a fost... Visul meu cel mai mare a fost să devin balerină. Am devenit cântăreată si apoi actrită. Interesant, nu?
Care este cel mai urât, dar si cel mai frumos lucru care ti s-a întâmplat de când esti în acest soubiz românesc ? (Levi L.)
Am avut parte de provocări pe care le-am acceptat ca parte integrantă din drumul pe care l-am ales. Mi s-au întâmplat mereu lucruri minunate si am avut parte de momente în care am simtit că a fi artist înseamnă uneori să dansezi cu îngerii. Urâtul, Răul este întotdeauna cealaltă jumătate a Frumosului si a Binelui. Lectiile de viată se scriu mereu cu lacrimi. Amintirile însă, sunt mereu frumoase. În mine există săli pline de oameni care zâmbesc, aplaudă si cântă. Oameni care m-au încălzit cu dragostea lor de artă si sublim si m-au ajutat să strălucesc asemenea unui diamant....Sunt răuri de diamante în mine...Iar celor ce mă ajutati să evoluez mereu ca artist vreau să vă aduc numai zâmbet si lumină...Pentru totdeauna!
Unde mergi de revelion ? (Ruxandra Alexa)
La Hong Kong. Frumos,nu?
Ai superstitii ? (Ari M.)
Nu sunt superstitioasă. Din păcate însă, mama mea este. Asa că, îmi creează teamă de cele mai multe ori. Atunci când ma întorc din drum, de exemplu.
Ce mai stii de cei de la U-nite, tii legătura cu ei ? (Elena)
Ne-am mai văzut întâmplător. Bart s-a căsătorit cu o femeie minunată, iar Miky e la fel de efervescent ca pe vremuri. Mi-as dori să facem un spectacol odata, ca niciodată.
Ce a însemnat pentru tine momentul Playboy ? E ceva la care ai visat mai mereu sau a fost mai degrabă o chestie care s-a întâmplat pur si simplu ? (Lavinia Amariei)
A fost un moment gândit de managerii mei din perioada respectivă. O strategie reusită pentru a crea unei Lolite imaginea de tânără femeie. Zâmbesc când mă gândesc la mine, cea de atunci. Îmi vin în minte versurile unui cântec celebru românesc care va fi mereu aproape de inima mea: "Prea tânără, prea pură/Prea blândă si prea dură/Halucinantă creatură...."
„Pirateria înseamnă foarte multi bani, este o industrie paralelă, si sunt oameni mari în spatele ei, sunt convins. Iar faptul că şi casele de discuri nu fac nimic spune ceva, nu?”
De curând am văzut că ati pornit, alături de alti artisti, o asa numită miscare care luptă împotriva concertelor pe gratis…Ce se întâmplă de fapt?
Ei, nu se întâmplă nimic deosebit, doar am tras un semnal de alarmă. Noi cântăm unde suntem chemati... Dacă se va porni o miscare, ne vom implica 100%, dar muzicienii sunt foarte greu de u(r)nit...
Deci nu se vor lua măsuri draconice ...
Se pare că nu... Noi am încercat mai demult, la fel si altii, dar întotdeauna se vor găsi alte trupe care vor sparge greva...
Totodată ati avut un cuvânt de spus când a venit vorba de piraterie....
Nu poti lupta cu pirateria, chiar casele de discuri se autopiratează... Toată lumea stie asta, nimeni nu face nimic.
În momentul de fată putem vorbi de INDUSTRIE muzicală în România ?
Cred că industria muzicală trebuie să se adapteze. Se învârt bani grei si la noi în domeniul muzical...
Să revenim la piraterie...
Casele de discuri ar trebui să se implice în actiuni de educare a publicului, să aducă produse de calitate, să se ocupe de distributie, eventual pe net. Ei se plâng de piraterie, dar muzica nu este bine distribuită. De exemplu, abia dacă mai găsesti ultimul album Proconsul, iar cele vechi sunt complet scoase de pe piată. Asta e o aberatie.
Si ce face casa de discuri ?
Momentan suntem liberi de contract. Si căutăm ori altă casă de discuri, ori ceva alternativ.
Veti urma modelul lansat de Radiohead...
Probabil. Noi ne concentrăm mai mult pe live, cred că aici e viitorul.
Esti de acord cu ce spun multi artisti de dincolo, că nu-i deranjează pirateria atâta timp cât muzica lor ajunge la oameni?
Nu, pirateria este furt.
Si totusi se practică. Pe scală largă, chiar...
Se fură si din buzunare. Uite, acum câtiva ani, nu multi, stăteam în statia de autobuz, la Universitate unde era o tarabă cu filme porno si muzică piratată. A oprit masina politiei. Un om s-a dus la masină si i-a pus un teanc de bani în mâna politistului.... si masina a plecat. Asta am văzut cu ochii mei!
Pirateria înseamnă foarte multi bani, este o industrie paralelă, si sunt oameni mari în spatele ei, sunt convins. Iar faptul că şi casele de discuri nu fac nimic spune ceva, nu?
Pe voi ca trupă va afectează?
Nu stiu, noi nu suntem piratati... Manelele si dance-ul sunt mai piratate. Oricum piratii au si ei acum o mare problemă, sharing-ul.
Albumul nostru era online pe un site, înainte de lansarea lui si se putea descărca gratis.
Si artistii din România nu încearcă să se lupte împotriva acestui fenomen ?
Ei nu au putere. Noi suntem mici, la mâna unor mamuti care profită pe seama noastră.
Noi am luat acum drepturile conexe pe 4 luni, 350 RON. Noi suntem Proconsul si am fost difuzati... ce să vorbim de altii mai mici? Dar bani se încasează.
E ceea ce zicea si Bănică. Artistii nu trăiesc din banii primiţi din albume ci cântând pe la nunti, botezuri...
Aşa e... Repet, banii sigur există, doar că nu ajung la noi si nimeni nu face nimic.
Organizatiile care ar trebui să ne reprezinte, sunt plătite din banii nostri si nu fac nimic !
Solutia?
Eu sunt un băiat care cântă la bas. Nu am solutii, decât muzicale. Sunt oameni in guvern plătisi din buzunarul meu, si în institutii specializate care ar trebui să vină cu solutii si nu vin.
