23/11: Aşa cum era de aşteptat, muzica romānească este un domeniu vitregit
minoritar īn a naşte talente, īn detrimentul altor arte precum filmul sau arta vizuală. Īnsă printre puţinele apariţii muzicale īntālnim un label recunoscut pe plan mondial ca fiind "noul val" romānesc. A:rpia:r, pornit de Rhadoo, Pedro şi Raresh īn 2006, pune Romānia pe harta internaţională şi, cu ajutorul rezidenţelor pe care cei trei DJ le-au ţinut īn Ibiza, influenţa sound-ului RPR a crescut de la o noutate estică la un fenomen european. Aflat la al şaptelea release, label-ul se menţine īn topurile de specialitate şi pare să aibă un viitor strălucit. Un alt romān evidenţiat īn categoria muzică este The Model, DJ-ul ciudat şi nonconformist pe care nu-l poate confunda nimeni niciodată. Cu primul single lansat de pe noul album ce va apărea la Gigolo, The Model a avut chiar aroganţa de a-şi crea propriul stil, dark techno baroque. Deloc surprinzător, mai marii techno-ului mondial, Hell, Laurent Garnier, pun piesele lui The Model īn seturile lor şi īl trimit astfel direct īn loja talentelor romāneşti. Īn fine, TRG, cel care a īnceput cu drum&bass īn Timişoara, este acum cel mai bun produs de export al Romāniei, britanicii īl iubesc pur şi simplu, iar dubstepul său este dovada că diversitatea muzicală este benefică pentru toată lumea. Toţi cei 100 de artişti pot fi studiaţi pe īndelete pe site-ul www.100towatch.ro, acolo veţi găsi informaţii despre ei şi creaţiile lor, precum şi interviurile care au dus la includerea lor pe lista celor 100 de talente romāneşti.

