O scurtă istorie a trupei Amberskin, pentru cititorii revistei Sunete…
Amberskin s-a născut ca idee în 2007 din fosta formaţie Spaz12, în momentul în care am realizat că ne dorim să cântăm ceva care să ne placă tuturor în aceeaşi măsură, şi am stat aşa într-un limbo existenţial până în primăvara lui 2008, când am cooptat-o pe Cami, ne-am stabilit direcţia şi ne-am apucat serios să compunem. Am cântat până acum în Mureş, Cluj, Bucureşti, iar reacţiile au fost pozitive.

Care ar fi după părerea ta, punctele forte ale trupei? Ce deosebeşte Amberskin de restul trupelor de gen?
Sunt două aspecte asupra cărora ne concentrăm: melodie şi coeziune; gigi-ul vine de la sine. O problemă mare a multor formaţii autohtone e că fiecare membru ar cânta ca trupa lui preferată, care de obicei e radical diferită de preferata celuilalt, şi tot aşa... Noi avem o direcţie destul de bine definită, în ciuda faptului că ascultăm o grămadă de muzici, de la gangsta rap la black metal. Plus, credo-ul nostru e că cel mai important moment e cel în care se compune/orchestrează. Nu vrem să fim trupa aia pe care o asculţi doar în concert - experienţa din căşti trebuie măcar să o egaleze pe cea live.

Cât de mult sunteţi dispuşi să vă sacrificaţi din timp pentru a face treabă cu formaţia?
Cât e necesar, adică mult. E destul de îngrijorător când îţi dai seama că două repetiţii a câte 4 ore pe săptămână plus cât timp poţi fura în studio în weekend nu îţi mai ajung, dar e un hobby care creează dependenţă, şi oricine e pasionat de activităţi creative, de la desenat la broderie, ştie la ce mă refer. Aş zice că, într-o săptămână obişnuită, muzica acaparează cam 50% din timpul nostru liber. Nu ne plângem.

În momentul în care începi o trupă în România, nu poţi spera prea mult, să fim realişti. Ce aşteptări aţi avut voi când aţi pus bazele Amberskin, în afară de a face muzică bună?
Am vrut în primul rând să facem ceva de care să putem fi mândri, fie că ne ascultă concitadinii sau cineva din partea cealaltă a mapamondului. Bineînţeles că niciunul dintre noi nu şi-a făcut iluzii că am putea face ceva valuri în mainstream, doar cântăm cu distors şi în engleză. Ne-am dorit exact ce am reuşit, adică să fim o trupă care face 100% ceea ce simte, indiferent de ce dictează trendurile momentului, şi vom continua să fim aşa cât timp există mâna aia de oameni care să ne aprecieze.

Cât de mult consideraţi că vă puteţi promova cu ajutorul Internetului? Care este site-ul vostru?
Promovarea noastră este 99% online, via adresa noastră de myspace, http://www.myspace.com/amberskinmusic. Un site propriu-zis probabil va veni atunci când vom finaliza albumul. E clar că Internetul e singura noastră modalitate de promovare - din păcate, tot ce poţi să faci e să pufneşti în râs când te întreabă cineva de ce nu "încerci la o casă de discuri". În România nu trebuie să te chinui să fii DIY - oricum e singura ta opţiune.

Din România, ce trupe apreciaţi şi alături de cine aţi vrea să cântaţi?
La capitolul rock, Godmode şi Coma, cu care am cântat deja, IPR, băieţii din Guerrillas, Dead Eye Dick... Din păcate nu sunt foarte multe. La hiphop în schimb România ţine piept oricând Europei, iar trupele/mc'ii tari sunt prea multe/mulţi ca să le/îi enumăr. Scena rock ar trebui să ia exemplu.

Care a fost până acum cel mai important moment din cariera trupei Amberskin?
Din punctul meu de vedere au fost două - prima piesă compusă la care am simţit toţi cinci că "asta e, aşa trebuie să sune" şi aveam cu toţii părul zbârlit de la feeling, şi seara în care ni s-a confirmat de către Coma că suntem pe drumul cel bun. Aprecierea unei trupe către care te uiţi "în sus" face cât oricâte minute de aplauze.

Ştiu că voi cântaţi în limba engleză. Credeţi că acest lucru este benefic pentru a vă face cunoscuţi aici în România? Despre ce cânta trupa Amberskin?
Nu e deloc benefic, dar nu ne interesează. Hotărârea de a cânta în engleză nu are nimic de-a face cu snobismul, în schimb are cu posibilitatea de a comunica universal. Engleza e adevăratul esperanto, şi-mi place ideea că nu ne limităm potenţialii ascultători la cei de aici din ţară. Amberskin cântă despre toată gama de sentimente umane, de la dragoste la ură şi dezgust, de la personal la social. Vibe-ul general e însă unul pozitiv - nu e muzică deprimantă, e muzică de ridicat de pe jos, şters murdăria şi mers mai departe.

Din punctul vostru de vedere, care e situaţia actuala a scenei rock din România?
Jalnică. Nu există o normalitate gen trupă de rock care trăieşte din muzică şi turnee, în afara câtorva dinozauri care n-au bunul simţ să se dea la o parte şi parazitează festivaluri ale berii şi zile ale oraşelor. Ce e mai disturbing sunt puştii de 16-17 ani care populează concertele formaţiilor de când era bunica fată, în loc să meargă în garaj să îşi facă trupă şi să se uite un pic în calendar care e AD-ul. Plus că se ambalează şi se comercializează pop penibil sub numele de rock, ceea ce nu pot să înţeleg. Dacă tot se vinde imaginea, de ce să nu acorzi şi muzicii în sine o şansă?

Care sunt principalele scopuri pe care vreţi sa le atingeţi în următoarea perioadă de timp?
Avem un mare, lat şi foarte clar scop: albumul, care se va numi "Inclusion" şi va apărea cât putem noi de repede. E mişto să mergi să cânţi prin ţară, dar dorinţa noastră e să avem un material finisat pe care să îl poţi aprecia şi acasă în căşti sau terorizându-ţi vecinii, aşa încât să ştii la ce să te aştepţi când vii la concert. Avem vreo 16-17 piese din care vom selecta probabil în jur de 12 pentru album. Orice alte obiective pălesc în comparaţie cu ăsta... în afară de vila din Saint Tropez şi avionul privat.

Zi-mi trei albume de care nu te-ai putea despărţi niciodată!
Therapy? - Infernal Love, Dr. Dre - The Chronic, Chevelle - This Type Of Thinking (Could Do Us In)
Hefe