"Tell Tale Signs" nu este o compilatie, nu este un "bootleg", ci o lectie de muzica, mai mult, o lectie de creatie. Intr-o perioada in care multi artisti scot o melodie pe care o remixeaza in cinci-sase variante, majoritate neinspirate, cu scopul de a carpi un album, acest poet autonegat creeaza cinci-sase melodii, majoritatea excelente, pentru a ajunge la o piesa care, daca are acel "ceva" misterios, va prinde colectia finala.
De exemplu, editia de lux contine trei CD-uri, iar pe fiecare din ele se regaseste cate o piesa "Mississippi" din sesiunea pentru albumul anului 1997 la Grammy. Piesa a aparut insa pe albumul din 2001, "Love and Theft", cu o orchestratie pe care o gasesc cea mai inspirata. Se pare ca a fost considerata prea "pamanteasca" pentru tonul dominant al "Time out of Mind".
Interesante sunt piese de studio lucrate cu Daniel Lanois pentru "Oh Mercy" si "Time out of Mind". Parca se simte nevoia lui Dylan de a-si lua revansa. Practic, profesionistul de la U2 a impus sound-ul pe cele doua albume. Dylan l-a numit demonic, Lanois a dat de pereti cu un dobro...Acum avem ocazia sa vedem cum a gandit batranul piesele, cum le-a muncit textul castigand noi metafore, pierzand altele la fel de uimitoare, cum s-a trecut de la instrumentul acustic la cel electric.
Piesele par variante, dar sunt mai mult decat atat. Pot trai singure, aproape ca uiti ce a existat inainte. Multe sunt outtakes pentru ca sunau prea solemn ("Series of Dreams"), prea luminos ("Red River Shore"), prea plin de speranta ("Can't Escape from you")...sau erau puternice cat un album ("Cross the Green Mountain").
Bob Dylan se reinventeaza mereu, ramanand acelasi. Va supravietui prin "Bootleg Series" ca personajul lui Saramago din "Anul mortii lui Ricardo Reis"...