TRUPA CARE A DOMINAT LUMEA MUZICALĂ DE DOUĂ ORI PÂNĂ ACUM ÎN CARIERA SA, O FACE ÎNCĂ O DATĂ!

Când Green Day erau puştanii pukişti şi plictişiţi ai anilor ‘90 nimeni nu se aştepta ca ei să crească vreodată. De la bătaia generală cu noroi de la Woodstock ’94 până la escaladarea globului Universăl Studios din Los Angeles de către Tre Cool în direct la televizor, Green Day au fost în permanenţă o surpriză continuuă. Iar acum, nici nu iţi poţi da seama ce e mai de mirare: faptul că pe al 8-lea album trupa sună extraordinar de ambiţios şi dramatic sau faptul că au reuşit să facă un al 8-lea album? În ambele cazuri, golănaşii care în 1994 şi-au început cariera cu Bille Joe Armstrong urlând “I got no motivation” de pe canapeaua mamei sale, au rămas cea mai mare trupă supravieţuitoare a exploziei punk-rockului din anii ‘90 şi surpriză – au facut o operă rock.

“21st Century Breakdown”, ultimul album Green Day este născut atât din avalanşa creativă creată de precedentul disc al formaţiei, “American Idiot” cât şi din dezastrul economico-social produs în Statele Unite de către administraţia Bush a ultimilor 8 ani. Mult mai ambiţios şi mai lucrat decât “Idiot”, “21st Century Breakdown” este un manifest punk-rock al vremurilor noastre.

Cu stacheta ridicată foarte sus de Green Day – turneul live ce promovează “21st Century Breakdown” nu este cu nimic mai prejos decât o veritabilă piesă de teatru experimental. Fiecare seară a turneului, care după o primă rundă nord-americană a ajuns şi în Europa, începe cu un cocktail de melodii tribut erei old school punk. În boxele arenei se aud cântece ale trupelor: The Clash, Sex Pistols, Bad Brains, Billy Idol, Twisted Şister său Sham 69. Fix înainte de concertul Green Day melodia Do You Remember Rock’n Roll Radio (Ramones) stinge lumina în sală şi în bezna lasată peste urletele a 22.000 de fani se aude intro-ul showului, “song of the century” în întuneric, ca o transmisie bruiată radio post-apocalipsă. Apoi membrii Green Day apar pe scenă pe fundalul cu silueta unui oraş dominat de zgârie-nori şi cu o explozie de lumină începe concertul chiar cu melodia care şi dă numele ultimului album, “21st Century Breakdown”. Încă de la primele acorduri, liderul formaţiei, Billie Joe Armstrong urlă la întreaga arenă: “stand up, stand up – you listen to Coldplay on your own fuckin’ time, this is a punk-rock concert!”. Iar publicul este mai mult decât fericit să se supună.

Showul, asemeni noului album, este mai ambiţios ca orice turneu live făcut de Green Day până acum şi cu o producţie mai aproape de U2 decât de un concert punk-rock; pe scenă sunt explozii, artificii, flăcări, proiecţii imense şi boom-uri cu confetti. În această atmosferă Armstrong şi compania prezită la începutul setlistului melodii de pe “21st Century Breakdown”: Know Your Enemy (comparată de revista Rolling Stone cu o variantă a trupei AC/DC cu Joe Strummer vocal), East Jesus Nowhere (unde Billie Joe a chemat pe scenă un puşti de 11 ani să fie “creştinat”), Before The Lobotomy sau Static Age. Apoi Green Day creeaza parcă un pod peste prăpastia dintre generaţii şi cântă melodii lansate când o parte din spectatorii din sală nici nu erau nascuţi. Din “era 1994” au fost melodii precum: Basket Case, When I come Around, Welcome to Paradise, She, Brain Stew/Jaded, Hitchin’ a Ride său Longview. În timpul acestor cântece audienţa a venit pe scenă şi scena a venit peste audienţă: 6-7 puşti din public chemaţi pe scenă în diferite parţi să cânte cu formaţia şi momente de interacţiune totală în care Billie Joe Armstrong a stropit publicul cu un imens pistol cu apă, a decorat sala cu un aruncător de hârtie igienică (nu, nu este o greşeală de scris) sau a tras în publicul de pe locurile depărtate cu un “lansator de tricouri”. Nu a fost uitată nici perioada “American Idiot” cu melodii ca Holiday, Boulevard of Broken Dreams, Are We the Waiting, St Jimmy sau Give me Novocaine.

Inepuizabil, Armstong, ajuns la 37 de ani, a ţinut publicul in palmă în toate cele 2 ore şi un sfert şi a comunicat cu sala în permanenţă ca un veritabil “predicator”, lucru care m-a facut să ma gândesc inevitabil la faptul că artişti imenşi precum Dave Gahan său Madonna nu au putut să se conecteze cu publicul român decât cu un scurt “good evening bucharest”….

Concertul s-a încheiat cu două bis-uri, unul cu întreaga trupă (în tot turneul Green Day cântă în formulă extinsă, pe lângă trio-ul legendar Armstrong/Dirnt/Cool au mai fost pe scenă Jason White, Jason Freese şi Jeff Matika) al doi-lea numai cu Armstrong, o chitara acustică neagră ca fundalul scenei şi 22.000 de voci. Macy’s Day Parade şi Good Riddance (Time of your Life) au încheiat o reprezentaţie ce cu siguranţă nu va fi uitată de nimeni prezent la concert.

Multe voci spun că “noii” Green Day sunt mai slabi decât “vechii” Green Day dar în ciuda tuturor părerilor pe scenă atât “noii” cât şi “vechii” se simt extraordinar de bine împreună şi livrează un show senzational seară de seară. În termeni de show-business şi entertainment, “21st Century Breakdown” este cel mai bun şi mai energic live act al momentului iar Green Day, formaţia care a preluat controlul în industria muzicală de două ori până acum în 1994 şi 2004, a mai făcut-o înca o dată, în aplauzele a sute de mii de fani de pe tot globul.

În aceeaşi săptămână din octombrie la Bucureşti avea loc un concert sold out la Sala Polivalentă: Toamna Manelelor…cu adevărat “21st Century Breakdown”…

king stoi,
Paris, 4 octombrie