Ashena

O scurtă istorie a trupei Ashaena pentru cititorii revistei Sunete.
Trupa s-a format în vara lui 2006, mai întâi ca proiect solo al lui Cosmin „Hultanu” Duduc şi ulterior din dorinţa de a susţine şi concerte a evoluat spre componenţa actuală ce formează un tot unitar, rămânând neschimbata în această formulă încă de la început, cu mici veniri sau plecări ce au constituit experimente, am putea spune.

Care ar fi după părerea ta punctele forte ale trupei? Ce deosebeşte trupa Ashaena de restul trupelor de gen?
Venim pe scena metal din România cu un gen practicat de foarte puţine trupe (Bucovina, Ka Gaia An) dar cu particulărităţile de rigoare aduse în special şi de linia ideologică susţinuna şi de versurile noastre cât şi de apropierea de folclor, tradiţii, mitologie şi istorie veche românească. Avem un sound un pic mai agresiv faţă de trupele mai sus amintite factor ce poate fi deopotrivă favorabil sau nefavorabil, în funcţie şi de segmentul de public prezent la concertele noastre. Din fericire, până în acest moment, feedback-ul a fost doar pozitiv în cazul prestaţiilor live dar au fost şi critici pe care noi le-am perceput drept constructive şi care ne-au ajutat să ne ajustăm mai bine relaţia artist-public.

Cât de mult sunteţi dispuşi să vă sacrificaţi din timp pentru a face treaba cu formaţia?
Majoritatea din trupă suntem studenţi, unii la prima facultate, alţii la următoarea. De obicei weekendul este timpul propice pentru repetiţii şi eventuale concerte. Hultanu a renunţat la trei locuri de muncă pentru a avea timpul necesar să se ocupe aşa cum trebuie de trupă.
Cât de mult consideraţi că vă puteţi promova cu ajutorul internetului? Care este site-ul vostru?
Internetul reprezintaăun mediu propice şi fertil pentru orice gen de promovare. Primii paşi în promovarea trupei au fost efectuaţi în spaţiul virtual şi apoi a urmat proovarea directă prin concerte şi prin alte mijloace media (reviste, radio).

Din România ce trupe apreciaţi şi alături de cine aţi vrea să cântaţi?
Personal (Hultanu) apreciez mult Dordeduh, Bucovina, Ka Gaia An (cu care am mai împărţit deja scena). Ceilalţi membri ştiu că au afinităţi spre Celelalte Cuvinte, Compact, Coma, Phoenix, Satanochio, Timpuri Noi, Luna Amară, Implant Pentru Refuz dar şi altele ce nu îmi vin acum în minte.
Care a fost până acum cel mai important moment din cariera trupei ?
Cred că momentul "Rock'n Iaşi - Indoor", ediţia a II-a, când am cântat alături de Eluveitie şi Finntroll, nume mari în aria metalului pagan - tradiţional.

Spune-mi ceva despre albumul vostru “Cei născuţi din pământ”. Unde l-ati înregistrat şi nu ăn ultimul rând ce astepatari aveti de la el?
Albumul a fost înregistrat în februarie 2007, în Timişoara, la Negura Music, mixat de Cristian Popescu şi Edmond Karban şi masterizat la S.O.S. Studio n Germania de către Michael Zech. Aşteptările noastre faţă de acest prim album sunt mai mult înclinate spre factorul promoţional dar şi spre realizarea unei relaţii bazate pe înţelegerea drumului ideologic pe care a pornit şi pe care ne situăm. E ca o carte de vizită pe care o prezinţi cuiva nutrind dorinţa de a menţine legătura cu acea persoană. Avem feedback bun după lansarea albumului în Polonia, pe 16 august, acest an, de către labelul ce l-a produs, EastSide Records.

Zi-mi trei albume de care nu te-.ai putea despărţi niciodată.
Mael Mordha - Cluain Tarbh, Lais - Aleea, OperaIX - Black Opera... (Hultanu).