„Punctul nostru forte este perseverenţa”

O scurtă istorie Legion pentru cititorii revistei Sunete.
În primul rând dorim să salutăm cititorii revistei şi fanii metal. Istoria LEGION a început în 1994, când cu trei piese repetate la nesfârşit am participat la o ediţie a festivalului Samfest, organizat la Satu Mare. După aceasta, am înregistrat patru demo-uri, şi anume Lista Neagră (1995), Rezistă (1996), Legion Live (1996), şi Legion 4 (1997), şi desigur, am dat concerte şi am participat la mai multe festivaluri de gen. Acestea nu au fost demouri normale, cu câte două-trei piese, ci cu şase, şapte sau chiar opt. Aşadar, dacă luăm în considerare acest fapt, putem spune că ne aflăm deja la cel puţin al patrulea album. Primul album oficial al trupei este Marfă, apărut în decembrie 1999 şi editat de casa de discuri clujeană Promusic Rec. Fără îndoială, albumul Marfă ne-a crescut cota de popularitate, dar probabil nu îndeajuns. În luna aprilie a acestui an, am lansat cel de-al doilea album de studio, intitulat Black Underground şi editat la casa de discuri Hammer Music din Ungaria, atâta vreme cât în România nu ştiu cu cine am fi putut semna. Spre deosebire de primul album, Black Underground are texte în limba engleză şi un sound de calitate, înregistrările fiind făcute la studioul Denevér din Szolnok, Ungaria. Între timp, Legion a concertat de câte ori i s-a oferit ocazia, participând şi la mai multe editii ale Samfest şi East-West Fest. Noul album l-am promovat printr-un mini-turneu, însă ne dorim să ajungem în cât mai multe locuri din ţară şi de „afară.”

Care fi după părerea ta punctele forte ale trupei? Ce deosebeşte trupa LEGION de restul trupelor de gen?
Nu ştiu în ce măsură suntem diferiţi faţă de celelalte trupe de la noi... Într-adevăr, nu mai sunt prea multe trupe la noi care abordează acest gen într-un mod asemănător cu al nostru. Am devenit peste noapte „old school,” dar nu ne deranjează; probabil pentru asta suntem apreciaţi de public. Oricum, consider că punctul nostru forte este perseverenţa, deoarece suntem aici de 15 ani, fiind printre puţinele trupe care au pornit la drum în anii ’90 şi care încă mai activează.

Cât de mult sunteţi dispuşi să vă sacrificaţi din timp pentru a face treabă cu formaţia?
Ne sacrificăm din timp atât cât este necesar, uneori poate prea mult. În orice caz, nu mai facem ceea ce făceam în trecut, când aveam repetiţii aproape zilnic. Acum, acestea sunt mai rare, deoarece le facem la Cluj-Napoca, oraş care se află la aproximativ 300 km distanţă de noi.

Cât de mult consideraţi că vă puteţi promova cu ajutorul Internetului? Care este site-ul vostru?
Ca aproape orice trupă din lumea asta, şi noi am apelat la faimosul Myspace pentru a ne promova, adresa noastră fiind www.myspace.com/legionro. Este o modalitate simplă pentru fanii genului de a se familiariza cu muzica noastră şi de a afla ultimele noutăţi privind trupa. Sigur, pentru atingerea unui succes mai mare, este nevoie şi de alt fel de promovare. De asemenea, avem şi un site oficial, adresa fiind www.legion-band.com.

Din România ce trupe apreciaţi şi alături de cine aţi vrea să cântaţi?
Noi respectăm munca tuturor trupelor de gen din ţară şi cântăm cu plăcere cu toţi cei care doresc să împartă scena cu noi. La ora actuală există multe trupe talentate de rock/metal în ţară. Important e ca mass-media de specialitate să le promoveze iar publicul să le susţină.

Care a fost până acum cel mai important moment din cariera trupei?
Pe plan concertistic ar fi concertul alături de cei la Moby Dick din Ungaria, deoarece am crescut pe muzica lor, iar aici în nordul ţării, ei au fost şi sunt foarte cunoscuţi. Pe plan artistic, evident apariţia ultimului nostru album Black Underground, pe care îl consider un pas înainte important în activitatea noastră.

Spune-mi câte ceva despre ultimul vostru album Black Underground. Unde l-aţi înregistrat şi nu în ultimul rând, ce aşteptări aveţi de la el?
Aşa cum am spus în rândurile de mai sus, înregistrările albumului au fost făcute în Ungaria, la studioul Denevér din localitatea Szolnok, la sugestia colegilor noştri de la Moby Dick. Am fost mulţumiţi atât de condiţiile tehnice cât şi de cele financiare oferite de studio. Înregistrările au durat zece zile, timp în care ne-am „mutat” în studio. Acum sigur, se putea mai bine, dar noi suntem mulţumiţi. Poate un mastering mai „gras” ar fi mers, însă discuţii în acest sens apar la mai toate trupele, chiar şi la cele mai mari.

Cum aţi reuşit să semnaţi cu Hammer Music şi dacă a existat un feedback din afară după ce aţi semnat?
La Hammer Music am ajuns la sugestia celor de la studio, noi dorind o casă de discuri „de afară” încă de la început. Reacţiile la album au fost în general apreciative, însă ca de obicei, nu putem satisface pe toată lumea. Oricum, nu am intenţionat să revoluţionăm muzica cu Black Underground, singura noastră preocupare fiind să cântăm ceea ce simţim şi ne place. Iar dacă le place şi altora, cu atât mai bine. La fel ca alte trupe, şi noi ne bucurăm să avem cât mai mulţi fani. În orice caz, noi mergem mai departe şi ne dorim să scoatem un nou album în 2011.

Zi-mi trei albume de care nu te-ai putea despărţi niciodată.
Nu pot vorbi în numele colegilor mei, însă eu aş prefera să enumăr câteva formaţii în locul albumelor. Acestea ar fi Meshuggah, Pantera, Pro Pain, Pink Floyd, sau Dream Theater.

Mulţumim pentru inteviu şi sperăm să ne revedem şi să ne reauzim cât mai curând.

HEFE