Până să ajungă la Bucureşti, Tiger Lillies au colindat lumea în lung şi-n lat. Colegul nostru Daika Attila i-a întâlnit anul trecut la Budapesta, iar apoi la Viena, unde a realizat şi un interviu.
Pentru că Tiger Lillies împlinesc în acest an două decenii de activitate şi mai ales pentru că ajung în premieră şi la Bucureşti, vă prezentăm discuţia dintre Attila şi trio-ul Martyn Jacques, Adrian Stout şi Adrian Huge.

Mă bucur să vă întâlnesc. Cum vă simţiţi aici la Viena?
Martyn Jacques: Foarte bine. Viena este un oraş frumos iar noi facem aici un spectacol intitulat Die Weberischen. Oraş frumos, avem un apartament frumos... facem show-ul câteva ore pe zi, suntem plătiţi, deci totul e minunat.

Anul viitor împliniţi 20 de ani de activitate. Vă aduceti aminte de prima voastră întâlnire? Hai să mergem puţin înapoi în timp…
Martyn Jacques: Da, îmi aduc aminte... A fost acum aproape 20 de ani când am decis să înfiinţez Tiger Lillies şi am dat un anunţ la ziar pentru un basist şi un tobosar, iar Adrian Huge a fost singurul care a răspuns anunţului şi prin urmare a fost acceptat în trupă.
Adrian Stout: Eu m-am alăturat trupei la cinci ani de la înfiinţare. De şase ani îl stiam pe Adrian Huge dintr-o altă trupă în care am cântat împreună. Cântam country & western într-un club budist… Deci ne-am cunoscut şi mai târziu aveau nevoie de un înlocuitor pentru celălalt basist ocupat un timp, aşa că am început să repetăm. Ne gândeam chiar să mergem la Festivalul de la Edinburgh.

Vă mai aduceţi aminte cine a dat numele de Tiger Lillies trupei şi de unde provine acesta?
Martyn Jacques: Da, aveam un prieten foarte mic de statură, care a pictat o serie de tablouri pe tema acestei flori – crinul japonez - am şi un tatuaj (mi-l arată!)... iar pe vremea aceea când mi-am luat primul acordeon şi m-am hotărât să înfiinţez trupa, să cânt cu o voce înaltă, să cânt la acordeon şi a trebuit să găsesc un nume, m-am gândit la Tiger Lillies.

Pregătiţi ceva special pentru aniversarea celor două decenii de activitate? V-am văzut anul trecut la Budapesta, ştiu că acum câteva săptămâni sau luni aţi concertat în Londra, cu Seven Deadly Sins, iar acum interpretaţi Die Weberischen. E o paletă foarte largă....
Adrian Stout: Păi ne gândim să facem un mare turneu, să scoatem nişte albume speciale, de aniversare a muncii noastre. O să căutam idei în următoarele luni şi o să vedem ce putem face. Dar ce am vrea neapărat să facem sunt câteva concerte în care să cântam vechile noastre piese. Pe moment ne concentrăm pe Die Weberischen. Sper ca anul viitor să scoatem ceva ce va plăcea oamenilor. Poate un DVD...

Nu cunosc relaţia voastra cu media dar aş vrea să ştiu care sunt cele mai interesante lucruri pe care media sau fanii le-au spus/scris despre voi şi muzica voastră?
Adrian Huge: Oh, cel mai recent lucru care mi-a rămas în minte şi care rezuma tot ce s-a spus despre noi sunt recenziile la Seven Deadly Sins pe care l-au numit o insultă la adresa teatrului, crimă împotriva teatrului... ceea ce poate fi – presupun – un compliment… Am avut multe recenzii extraordinare de-a lungul anilor în ziare din toată lumea. S-au scris lucruri interesante despre noi...

Vă rog să mă corectaţi dacă greşesc. Când sunteti pe scenă parcă jucaţi rolul unui clovn… puţin trist... putin sarcastic.... căutând iubirea. De unde acest comportament, această imagine?
Martyn Jacques:Motivul acestui comportament e în copilăria mea. Mama şi tatăl meu au făcut film de televiziune, iar când am fost mic, am fost un copil răsfăţat şi cred că îmi doream să fiu cât mai mult în centrul atenţiei. De aceea mi-am dorit să devin cântăreţ, ca să fiu eu centrul atentiei. Poate sună patetic dar asta este. În ceea ce priveşte clovnul… cred că e ceva ce mi-a plăcut dintotdeauna - tot ce ţine de clovn - parodia, tristeţea clovnului, Charlie Chaplin… Toate aceste personaje, faţa albă, m-au interesat dintotdeauna... Deci pe scurt, de aceea fac ce fac şi arăt cum arăt.

Am văzut un material DVD realizat în colaborare cu Alexander Hacke de la Einsturzende Neubauten. Vă place să colaborati cu germanicii? Acum lucraţi la Die Weberischen… cum a început proiectul?
Adrian Stout: De obicei noi suntem abordati de oameni care vor să-şi facă o idee şi care cred că avem calităţile necesare unui anume proiect. Noi adaugăm un pic de haos, un fel de haos organic... Suntem ca o trupă folk, dar un fel de trupă punk folk, cântând într-un fel ţigăneşte, câteodată mai pretenţiosi - ca în cazul muzicii de teatru sau al celei electronice. Cred că e vorba de contrast, fiindcă ceea ce facem noi este să contrastăm cu diferite ca de exemplu Kronos Quartet care sunt cunoscuti ca aparţinând high-art-ului cu Phillip Glass, atunci când ei vor să facă ceva bazat pe un contrast. Şi mai e şi simţul umorului… cred că multor oameni aparţinând culturii serioase le e frică de umor şi caută la noi umorul şi umanitatea. Revenind, de obicei noi suntem cei abordaţi, iar legătura cu germanii este pentru că noi lucram în zona germană precum şi cea muzicală franceză şi engleză.

În legătura cu repetiţiile de aici de la Die Weberischen… care este volumul de muncă? Nu v-au încurcat cu repetiţiile la Seven Deadly Sins? Cum v-aţi descurcat?
Martyn Jacques: A fost mult de lucru la amândouă. Trebuie să scrii cântecele şi asta ia mult timp, apoi trebuie să le înveţi, să înveţi versurile... Trebuie să munceşti mult, trebuie să te gândesti şi la spectacolele viitoare pentru că trebuie să evoluăm permanent. Aşa că e mult de lucru, dar nouă ne place, nu ne plângem dar e solicitant. Să înveţi toate versurile… Aceste proiecte de teatru sunt mai neobişnuite pentru noi, trebuie să scriem materiale noi şi să mai scoatem şi albume între timp. Practic muncim mult, dar ne plac şocurile – trebuie să fim mereu în mişcare altfel murim.

Care e relaţia cu instrumentele?
Adrian Huge: E o întrebare bună pentru mine, fiindcă am început într-un grup cu o baterie normală şi apoi nu mi-a plăcut niciodată cum suna o baterie normală şi nu se potriveşte cu muzica pe care o cântam, aşadar am încercat să o fac mai mică din motive practice. Am descoperit că suna mai bine. Unora le părea rău pentru mine şi se ofereau să-mi împrumute tobele, pâna când le spuneam că nu cazul...
Adrian Stout: Am cântat la bas electric foarte mult şi aveam un dublu bas. Deşi nu eram un cântareţ de dublu bas mai mult dublam cu el. Acum cânt la un bas special de călătorie care se compune din piese ca un puzzle de fiecare dată când călătoresc, e împachetabil şi destul de neobişnuit, dar încercăm să reducem tot spatiul la minimum în turnee.

Când aţi început să cântaţi la acordeon?
Martyn Jacques: Pe la 29-30 ani. Înainte cântam la chitară şi pian. Am început destul de târziu, dar am simţit imediat că era instrumentul potrivit pentru mine şi eram foarte fericit. De aceea am şi înfiinţat trupa – pornind de la acest acordeon. Niciodată nu m-am simţit confortabil la pian sau chitară, iar acordeonul părea să mi se potrivească stând pe scenă. Neobisnuit. Pentru englezi acordeonul e destul de exotic şi cred că motivul pentru care am avut succes în Estul Europei (Grecia, Cehia, Rusia) este chiar acordeonul care e un instrument obişnuit aici. Chiar si în Austria suntem destul de populari...

Care este secretul Tiger Lillies?
Adrian Stout: Varietatea. Nu poţi să mergi într-o singură direcţie tot timpul. Ce facem noi este să schimbăm mereu starea de spirit. Cred că multora nu le place acest lucru dar trebuie să facem lucruri diferite şi varietatea e importantă. Fiecare emoţie trebuie să aibă un anumit impact şi trebuie să existe un echilibru între diferitele senzaţii. Noi încercăm să exprimam o varietate de emoţii umane de aceea cred ca Seven Deadly Sins e un subiect foarte bun deoarece abordează varietatea sentimentelor umane. Încercăm mereu să pătrundem pe tărâm emotional prin orice modalitate posibilă.

Cum e să fii astăzi artist în Londra?Sunt diferenţe intre dvs. şi artiştii din Franţa, sau Germania?
Adrian Stout: Nu am nicio idee. Artistii călătoresc mult astăzi… Nu se pot dezvolta într-un singur oraş, trebuie să se mişte cât mai mult, în culturi diferite...
Martyn Jacques: Avem multe mesaje din Mexic pe site-ul nostru, ne recheama cei de acolo...

Când va apărea DVD-ul cu Die Weberischen?
Adrian Stout: Probabil că anul viitor. Materialul există deja pe CD, dar anul viitor va apărea unul despre începuturile Tiger Lillies, de pe vremea când cântam în Londra, la mijlocul anilor `90. E un document cultural interesant!

Un mesaj pentru cei din Râmania, pentru cei care asculta şi muzica voastră?
Tiger Lillies: Vă salutăm! Şi abia aşteptăm să ajungem la voi! Iar dacă nu mai aveţi răbdare, vă invităm să aruncaţi o privire pe site-ul nostru: www.tigerlillies.com. E locul reclamei,nu?!...


Concluzie
Ce pot să vă spun altceva decât: vizitati-i! Sunt bucuroşi de oaspeţi. Cu cât mai neincadrabili, ca şi ei, cu atât mai bine. Dar pentru a găsi un sertar, la întrebarea clişeistică a unor jurnalisti dornici de inedit au creat unul pe care au lipit eticheta pornografie muzicala suprarealista. Dacă luăm drept punct de plecare definiţia Şcolii Franceze, conform căreia suprarealismul este întâlnirea dintre o maşina de cusut şi o umbrelă pe o masă de operaţie – trebuie să presupunem că în cazul Tiger Lillies aceste obiecte au şi un puternic libido manifestat hotarât, fără pudoare.
Interpretare pasionala, cu încărcătură sentimentală de excepţie. Straie şi butaforie dickens-iene pentru un acordeon sălbatic de senzual. Statut cultic pe malurile Tamisei dar şi în (r)Estul Europei. Spectacole păcătoase, cu iz de zoofilie, în sălile mici ale unor festivaluri mari. Rrom-opera pe o voce castrată pregătită ani de zile pentru Covent Garden şi ajunsa doar la Volksoper... Fără compromisuri, dar cu arta de a provoca la degetul mic. Fără umbra mirosului de transpiraţie, dar cu brutalitate verbală odioasă, nedictatorială. Şuvoaie de şoc controlate cu arcuşul la pânza de fierăstrău. Plutiri avangardist-blasfemico-obscene. O varietate care delectează şi sfidează simultan. Ascundere în spatele machiajelor (în mister rezida forţa, nu-i aşa?) şi a muzicii, pentru a se descoperi pe sine şi a lăsa publicului plăcerea şi vraja revelaţiei. Crinare tigrată.Talent latent. Trivialitate lugubră. Tigri ludici. Tatuaj lasciv. Teatru libertin. Tiger Lillies.
(Daika Attila)