A sta de vorbă între patru ochi cu Jean Michel Jarre în livingul resedintei sale de pe Avenue Montaigne, a fi singura publicatie din Europa de Est selectată pentru o zi de interviuri promo la mult asteptatul DVD cu showul de la Beijing ? Usor ireal, chiar după consumarea evenimentului… la Paris, in primavara lui 2005. Ulterior, am mai avut ocazia sa dialoghez cu Jean Michel, de aceasta data telefonic, pe tema concertului de la Gdansk si, din nou, a mentionat speranta sa de a concerta in Romania. Sincer, era un subiect pe care nu am incercat sa il dezvolt prea mult intrucat eram oarecum resemnat cu ideea ca si artistul dar si spectatorul sunt excesiv de optimisti. Ma bucur sa recunosc ca am gresit : Jean Michel Jarre vine sa aduca o gura de oxigen Bucurestiului... pe care o tine pregatita pentru noi de aproape doua decenii.

După destui ani de la căderea comunismului, în România încă rezistă o legendă referitoare la un concert Jean Michel Jarre la Casa Poporului. Ati fost în ’90 la Bucuresti. Care este realitatea ?
Într-adevăr, am fost... Am ajuns însă atunci la convingerea că e un pic prea devreme. În acel moment în România era o mare controversă : este bine să se facă un concert în acel loc sau nu ? Putea fi interpretat superficial... să te servesti de o clădire asociată cu amintiri neplăcute pentru români cu riscul de a le face mai vizibile decât erau sau, opus, să arăti schimbarea. Eu sunt convins că s-ar fi impus cea de-a doua variantă si că ar fi fost o solutie bună de a arăta cu-adevărat schimbarea. Din respect însă, mi s-a părut firesc să mai astept. Acum însă mi se pare un moment mult mai bun, România are un recul vis-a-vis de istoria sa si ar putea fi un mod de a o revizita si de a arăta o Românie actuală în plină schimbare, în plină modernitate, atasată esentei sale populare...

Deci putem încă spera...
Cu sigurantă. Vreau să vă spun că venirea în România este una dintre dorintele mele cele mai dragi. Este o tară pe care o iubesc mult si care îmi arată o prietenie la care tin enorm. Primesc cu regularitate mailuri si scrisori de la oameni care se interesează de proiectele mele si asta mă impresionează, deci este un lucru pe care mi-as dori mult să îl fac si pe care îl voi face.

V-ati intitulat un disc “Revolutions”, ati concertat într-o tară, China, asociată cu ideea de revolutie, sunteti un revolutionar prin spectacole si muzică. Ce înseamnă pentru dumneavoastră cuvântul ‘revolutie’ ?
Are mai multe semnificatii. Revolutie înseamnă pe de-o parte ruptura si schimbarea, o ruptură si o schimbare dorite de un mare număr de oameni, deseori pentru a îmbunătăti lucrurile... de cele mai multe ori asta se speră, iar voi [românii – n.r.] stiti câte ceva despre asta si, pe de altă parte, revolutia semnifică revolutia solară, ciclul solar, faptul că istoria nu conteneste să se repete si că, în fond, există constante în umanitate, în fiinta umană si care fac să se regăsească din ce în ce mai repede datorită societătii, să se revină la acelasi lucru. Si vreau să spun prin asta că există constante în emotii si în ideile oamenilor, că nu se regăseste notiunea de progres... există notiunea de progres în stiintă dar nu si în emotii iar cuvântul ‘revolutie’ înseamnă că în fiecare ciclu, în fiecare epocă, există o nevoie de schimbare, o nevoie de evolutie. Revolutie înseamnă evolutie.

Ati stabilit câteva premiere concertând în China, tară în care destui artisti de marcă au capotat. Cum ati reusit ?
Cred în primul rând că, în ceea ce priveste China, trebuie să ai răbdare... si să lasi să se instaureze o încredere reciprocă. Am avut sansa să fiu primul artist international care am fost în China, în anii ’80, si lucrurile au mers bine atunci ca si la concertul pe care l-am făcut la sfârsitul anului trecut, bazat de asemenea pe încredere si pe respect reciproc. Apoi, mai este si faptul că, într-o anume măsură, este o tară ca si ale noastre, ca România sau Franta sau Italia, tări latine unde ne exprimăm mult cu ajutorul mâinilor, suntem volubili, vorbim mult, etc, etc... chinezii sunt si ei la fel, nu ca japonezii, sunt plini de căldură iar eu iubesc mult asta...

Ati vorbit în piata Tienanmen despre ‘libertate, egalitate, fraternitate’, sunteti ambasador UNESCO pentru tolerantă... adăugati muzicii valori umane universale. De ce-o faceti atâta vreme cât majoritatea muzicienilor contemporani par să nu fie interesati de aceste lucruri ?
Nu este o naivitate ci cred că exact opusul. Cred că mai degrabă naiv înseamnă să vrei cu tot dinadinsul să fii individualist, să nu te gândesti decât la tine... asta înseamnă finalmente doar un egoism prost plasat. Egoismul bine plasat înseamnă să împărtăsesti... si doar în aceste conditii poti ajunge să iubesti mai bine, să trăiesti mai bine si să simti mai bine. Si chiar din punct de vedere material, trebuie ca în ziua de azi să vezi lucrurile de o manieră globală. Ca să fiu franc, cred că turneele, indiferent de oras, dacă se rezumă la a vedea doar hotelul, orasul, etcetera... ce sunt întotdeauna la fel, nu mă interesează prea mult. Le fac pentru că deseori este singurul mijloc de a întâlni un public special, pe care îl respect si îl iubesc foarte mult, însă călătoriile în China, Egipt sau Africa sau America de Sud, de exemplu, reprezintă de fiecare dată aventuri umane si sunt anti-turism. Este un mod extrem de a întâlni oameni, de a lucra cu ei, cot la cot, astfel încât nu mai există nici francezi, nici chinezi, nici africani, este doar o gască, un comando în serviciul unui proiect care se va realiza. Deci asta este interesant si, în acelasi timp, pentru mine ca artist este o manieră de a fi un burete, de a absorbi culturi, a asculta sunete si a vedea imagini si astfel de a-mi hrăni aspiratiile. Deci, asa cum spuneam, este egoism pentru că nu te limitezi la a oferi ci primesti la rândul tău. Un egoism, evident, în sensul bun al cuvântului.

Muzica dumneavoastră este de neconceput fără componenta vizuală. Cum vă alegeti simbolistica vizuală pe care o utilizati în spectacole ?
Ca muzician, mi-am pus întrebarea cum as putea vizualiza muzica pe care o fac pentru că, în fapt, muzica electronică, spre deosebire de rock sau de muzica clasică, utilizează instrumente mai putin ‘sexy’. Să cânti două ore pe computere si sintetizatoare nu este foarte excitant asa că am încercat să mă gândesc la modul în care compozitorii de operă din secolul 19 lucrau cu scenografi, cu pictori, cu ebenisti, cu tâmplari, cu decoratori, cu luministi pentru a găsi prelungirea vizuală a muzicii pe care o doreau adusă pe scenă. Iar, în cazul meu, cu ajutorul instrumentelor moderne care sunt tehnologiile video, electronica, luminile, toate astea...

Si până unde vă implicati în conceperea si productia unui spectacol ?
Păi, foarte mult, pentru că în plan vizual eu creez toate ‘tablourile’, proiectez întreaga scenografie... în China am lucrat mult cu artisti chinezi, pictori, videasti, dar si cu colaboratori francezi.

Mi se pare că vizualul este pentru muzica lui Jean Michel Jarre ceea ce este textul pentru o melodie. Aveti studii de literatură comparată, ati scris în primii ani ai carierei texte pentru piesele altora. De ce ati renuntat ?
În primul rând, nu înseamnă că dacă esti muzician stii să si faci texte. Si să le si cânti. Să faci texte pentru altii este un lucru si să le faci pentru tine înseamnă altceva, că esti un cântăret, ori eu nu mă consider abolut deloc un cântăret. Am scris câteva în viata mea, însă asa cum ai remarcat foarte just... acum eu pendulez între pictură si muzică… deci imaginile si aspectul vizual sunt extrem de importante pentru mine si reprezintă în ceea ce mă priveste într-adevăr echivalentul textului pentru un cântec.

De la « Aero » încoace ati ales să lucrati în sistemul 5.1. Este mai ofertant ?
Când am decis să mă apuc de muzică electronică am plecat la drum cu ideea de a fi îmbăiat, scufundat într-un ocean de frecvente, într-un ocean de sunete, să fiu realmente înconjurat de ele. În perioada când lucram cu Groupe de Recherche Musicale, în studiourile de radio franceze unde experimentam, aveam peste tot în jurul nostru boxe. Nu era un stereo sau un mono, era un ‘multi-canal’. Iar pentru mine muzica, si în special cea electronică trebuie să întretină un raport senzorial, aproape sexual, cu sunetul. Si am fost initial foarte dezamăgit când am început să fac discuri pentru că am fost obligat să le fac în stereo. Când am înregistrat « Oxygene », eram înconjurat în permanentă de boxe si apoi trebuia să reduc totul la stereo iar pentru mine stereo-ul este ca si un ecran, sonor, plat, în conditiile în care tri-dimensionalul este important. Dacă ascultati pe cineva care interpretează un preludiu de Chopin la pian îl ascultati în 3D pentru că sunetul se reflectă datorită sălii si nu are nimic de-a face cu două boxe plasate în lateral. Si când datorită industriei cinematografice a apărut această idee de a democratiza, de a împărtăsi oamenilor sunetul multi-canal mi s-a părut o revolutie la fel de importantă ca trecerea de la mono la stereo. Si cum poti acum găsi un echipament 5.1 la 100 sau 200 de euro, totul a devenit suficient de democratic si accesibil...

Regăsim în muzica dumneavoastră de la note de jazz la colaborări cu DJ. Care este importanta deschiderii si a explorării pentru un muzician ?
Cred că, în prezent, pericolul pentru un muzician la început de carieră este să fie prizonierul unui val sau al unei mode. Ca artist, cred că ai ceva de spus si trebuie să o faci pe durata întregii vieti în cel mai bun mod posibil sau în cel mai putin rău mod posibil. Iar asta nu are nimic de-a face cu voga, cu modele, este altceva, este o traiectorie pe care încerci să o urmăresti. Ce încerc eu să fac este să ascult toate directiile posibile pentru a extrage în final ce mă interesează, din jazz, din clasică, din teatru, din cinema, din literatură, din întâlnirile pe care le ai în călătorii si toate acestea dau nastere, în fond, unei idei muzicale... este conversatia pe care o avem acum, este ascultarea unei bucăti de jazz sau de techno... si care se vor amesteca în minte si vor da nastere unei idei...

Unei revolutii...
Exact.

Va multumesc si sper să ne revedem în România.
Cu mare plăcere. Este cu-adevărat unul dintre proiectele pe care le tin în minte.