Universal Music
Se pare că s-a întîmplat ce trebuia atunci cînd este anuntat un asemenea eveniment.
Metallica au scos album nou, ceea ce echivalează cu o nouă invazie de fortă, un nou val de mîntuire peste rock-ul pervertit si slăbit de interese negustoresti. De la ei se asteaptă doza care să revigoreze un curent esential în povestea rock’n’roll. Sau măcar să păstreze blazonul destul de greu încercat în ultimii ani.
Numai că Metallica n-au produs o revolutie si nici n-au continuat terapiile de grup, pentru că
si-au dat seama că cel mai bun lucru pe care-l pot face este să reactiveze starea si sunetul care le-a adus cele mai multe ovatii, pe vremurile cele mai bune ale trupei.
Cînd ei au apărut, scena metal era o adevărată arenă în care pletosii se întreceau în riff-uri, viteză si ego. Au trecut anii, s-a scurtat si părul, s-a mai maturizat (foarte putin) si ego-ul. Apoi, gigantul pare să fi obosit. „Death Magnetic” este un semn clar că monstrul este foarte activ si poate ataca în fortă în orice moment.
Metallica redevine Metallica.
Noul album readuce dimensiunile sonore si textura albumelor din a doua jumătate a anilor ’80, marcat de detaliile noilor metode de productie. Bătaia inimii deschide albumul spre prima răbufnire.
Nicio piesă nu are durata sub cinci minute si ascultînd totul pînă la capăt, ne întrebăm cum vor reusi cei patru domni să sustină acelasi tempo în concert.
Presiunea albumului este într-adevăr puternică si aproape constantă. Riff-urile merg ceas, iar metrica pe alocuri progresistă intensifică puterea. Textele redevin metalice, cu temele-tip legate de moarte si traume.
E păcat că productia suferă de aceeasi problemă, datorată de mastering-ul distorsionat, metodă folosită abuziv si de alte trupe mari. Sunetul nu prea apucă să respire, iar frecventele nu lasă loc nici pentru cel mai mic spatiu.
Invazie fără nuante. Ciocan pneumatic. Nu este vorba de o greseală, ci de o optiune care avantajează produsul comercial, ne umple urechile, ne satisface nevoia de volum, dar din punct de vedere acustic a ridicat sprîncenele multor ingineri de sunet sau cunoscători. Se revine la formule care au avut efect „atunci”, dar cine le-a apreciat atunci le va recunoaste si le va aprecia din nou. E si foarte greu să nu te repeti cînd practic inventezi un stil. Reusită operatia de întinerire a vocii, cum de altfel au reusit mai toate metodele lui Rick Rubin de a redefini sound-ul Metallica pe vechile temelii.
Muzical a fost posibil. Indiscutabil, a iesit un disc bun. Metallica n-a mai sunat de mult cu atîta energie.
Să vedem peste cîtiva ani dacă „Death Magnetic” va deveni la fel de „clasic” precum „Lightning”, „Master” sau „Justice”. Sau dacă milionarii peste 40 de ani spun lucrurilor pe nume în acelasi fel ca
tinerii rockeri care visau gloria. Poate astfel vom afla dacă într-adevăr există tinerete fără bătrînete.
Revolutie nu e, dar toată familia Metallica e fericită.
Berti Barbera