05/08: múm - Sing Along To Songs You Don't Know
Category: Recenzii albume
Posted by: sunete

Hmm…Prima chestiune care-mi vine-n gânduri e: Unde sunt vremurile debutului? De ce au “evoluat” aşa? Vocile feminine de-acum sunt îngrozitoare! Efectivmente strică tot farmecul múm pe care ni-l asimilasem cu mult drag prin 2000-2002. múm, unde sunteţi? Au plecat surorile - s-a dus şi nebunia strălucitoare. Da, acelaşi sound IDMizat şi glitcho-euforic, dar lipseşte o grămadă din ce iubeam odată la voi. Dacă în cazul altora îmi place să privesc schimbările radicale ca direcţii pozitive, în situaţia voastră – parcă mi-aţi furat Islanda. Discul ăsta, al cincelea, mă mai surprinde doar la nivel de titluri de cântece: “Kay-Ray-Kú-Kú-Kó-Kex”, “Húllabbalabbalúú”, “The Smell Of Today Is Sweet Like Breast Milk In The Wind”. Restul sunt doar varii aberaţii şi supe reîncălzite ale precedentului “Go Go Smear The Poison Ivy”. Nu, nu l-aţi lucrat, l-aţi intuit. Pare pe modelul, “băi, e 2009, trebuie să vindem unul nou”. Nu, să fie clar, n-o să “sing along” deloc cu cântece pe care “nu le ştiu”!
*** VLAD STOIAN

