23 iulie 2009, Tg Mureş

Ce-i aia ”Ziua 0” cīnd faci ceva? La Peninsula/Felsziget Tīrgu Mureş ”Ziua 0” a īnsemnat un super concert LUNA AMARĂ, care merita să īncheie festivalul, nu să-l deschidă oficial (”oficial” pentru că īnaintea lor, de fapt, au cīntat cīteva trupuleţe locale, īnţeleg, şi unele maghiare, parcă, exact īn ziua 0 pentru ungurii care au jucat cu Steaua īn preliminariile fostei Cupe UEFA. Dar cultura nu prea are legătură cu politica, sportul sau naţionalismul, muzica nu trebuie să aibă graniţe şi frustrări de fotbalişti.

Am mers de la gara auto pīnă la Complexul Weekend pe jos; aşa īmi place mie să simt pulsul oraşelor, atingīndu-le pielea cu talpa, iar la īntoarcere am mers cu Mihnea de la L.A. şi cu Stoica de la The Others, care a cīntat cu L.A. īn acest turneu de promovare a noului album, „Don't let your dreams fall asleep”, pīnă īn centru, apoi am mers iar pe jos pīnă la hotelul Voiajor, unde mi-am proptit ancora (băi, aici portarii sīnt mai tari decīt scriitorii doctori īn filologie, redactori şefi la revista care e principalul partener media la cel mai mare festival din Transilvania, te iau pe sus, nu contează cine eşti, pentru el eşti un fel de formaţie care cīntă īn ziua 0, nu are importanţă ce valoare & popularitate ai, dacă ai acceptat să cīnţi īn Ziua 0 e... cam nasol... pentru imaginea ta, cazi īn hăul ochilor lui). Oraşul nu mi s-a mai părut la fel de mişto ca īn celelalte călătorii, cīnd am făcut interviurile cu supravieţuitorii Holocaustului şi īn celelalte aterizări la Peninsula... (īmi amintesc cum īn anul trecut zburam prin oraş cu frate-meu, cu maşina, sau cu iubita, cu doi ani īn urmă, tot cu maşina, după concerte, că īnainte de se circula cam ca pe Magheru, bară-n bară)... Centrul e super, dar īn rest oraşul e jalnic, cel puţin īn traseul meu, care īnseamnă o oră de mers la pas (impresionant e, totuşi, cum pe la 1 noaptea aici se udă florile şi se spală străzile – mai ales că abia am terminat cartea unui prieten despre tranziţia de la Chişinău, carte cu mult praf şi colb... de tranziţie). Ciudat e c㠖 venit de la Braşov – am fost mereu īndemnat la un festival din Braşov, Watumi, afişele cu Watumi fiind lipite peste tot peste afişele cu Peninsula... M-am plimbat pe peninsulă, studiat terenul, adulmecat atmosfera, e frumos, dar dacă n-ar fi fost Luna Amară cel mai plăcut loc de azi ar fi fost piscina. Luna Amară au īnceput lin, cu cīntece de pe ultimul album, neprogramate la acest concert, a spus Nick, dar Sorin, basistul, a avut o pană şi a īntīrziat un pic şi aşa L.A. a fost la īnceput mai calmă (ca după o eclipsă totală a soarelui). Dar toate au revenit la locurile lor foarte repede, pe scenă a fost multă energie, iar publicul a clocotit īn continuu, cred c-a fost un public deosebit, deşi acesta a fost ultimul concert de lansare al albumului (n-am putut să nu filmez cīte ceva, īncheierea concertului fiind ca o mărturie că Luna Amară are fani adevăraţi). Un album dedicat tinerilor basarabeni care au luptat pentru libertate şi īmpotriva neocomunismului īn luna aprilie, ceea ce Mihnea n-a uitat să amintească şi acum, dedicīnd concertul libertăţii tinerilor basarabeni, iar publicul l-a susţinut zgomotos. Un concert īn care s-au cīntat piese vechi şi iubite, cīntate focos şi de oamenii din public, piese noi, cīntate şi de public, pogo non stop, bună dispoziţie, multă īnverşunare & atitudine, un concert ca-n vremurile tinereţilor Luna Amară:), un concert de vis. Din păcate, băieţii n-au fost lăsaţi să cīnte mai mult, deşi publicul a scandat LUNA AMARĂ mult timp după ce au fost strīnse instrumentele de pe scenă... Cred că īn astfel de situaţii organizatorii ar trebui să nu mai fie atīt de constipaţi, mai ales cīnd e vorba de cea mai iubită formaţie a serii...

Mīine se anunţă ca şi cap de afiş DJ TIESTO, adorat (văd) de mulţime, dar eu vreau să ascult live VAMA, că nu l-am văzut pe Tudor Chirilă īncă de pe vremea Vama Veche, să-l revăd pe Pavel Stratan, care a cam căzut īn beznă (aia roşie?) īn ultima vreme, să revăd Sarmalele Reci, care au renăscut ca pasărea Phoenix.


24 iulie
Cīnd am urcat īn autobuzul 18, prima chestie care mi-a sărit īn ochi a fost emanatorul de miros EBA, apoi a răsunat, parcă la comandă, ”reclama” lui Buzdugan cu ”Şezlongul ăsta e ocupat, e rezervat de domnişoara Eba”:)). Īn Complexul Weekend – mai multă lume decīt ieri, dar şi aşa īmi face cu ochiu’ (nu la propriu, no) o gagică puţin trecută, cu faţă de vampă care ştie ce vrea, cu un decolteu imens, chiar şi pentru vara asta, care te īndeamnă īn continuu la păcat..., a, n-ai observat că are aripi de īnger? Ca-n piesa rockerilor ruşi de la Nautilus Pompilius: ”Apropo, unde-s aripile tale, care-mi plăceau mie atīt de tare?” Doi fotografi chei sar să-i facă poze (nu, nu trei, unu s-a abţinut... pe moment), cam ostentativ, ea le zīmbeşte ca fluturele decapitat din cartea portocalie din care citesc īnainte de concerte.

Tudor Chirilă şi cei de la VAMA au cīntat şi piese de pe albumul Vama, şi cīntece mai vechi, din adolescenţa generaţiei mele, ca ”Nu am chef azi”, ”Vama Veche” sau ”17 ani”. Noile piese sīnt la fel de faine, ”Dumnezeu nu apare la ştiri” sau ”Dragostea” (apropo de ruskii rock, are Splin o piesă īn care ”iubirea vine prin cablu”) fiind piese de referinţă pentru muzica actuală, piese rock sensibile, care reprezintă tinerii cu ceva mai mulţi neuroni decīt mai mulţii lor colegi de generaţie... Dar şi piesele mai sociale, cu ironie şi umor, ca ”Tata taie porcul”, au prins la publicul foarte tīnăr din faţa scenei mari. N-am auzit live Trupa Veche, dar Vama Veche nu poate să existe fără Tudor Chirilă, nici măcar īn amintire. Un plus faţă de V.V. la V. par să fie sunetele zglobii ale clapelor, dar şi vocalistul parcă e mai īn vīnă, cu mai mult chef, mai puţin blazat, deşi şi mai puţin ”supărat”... Păcat că au cīntat aşa devreme, dar ziua ies pozele mai bine, măcar atīta alinare pentru superformaţiile de devreme: azi Vama, mīine Kumm, poimīine Guerrillas, Timpuri Noi şi Viţa de Vie. După Vama publicul a curs spre Scena Coke, unde-şi acorda chitara musculosul Pavel STRATAN, care se amuza pe seama cererilor insistente ale tinerilor din public, care l-au implorat să cīnte şi piese de-ale Cleopatrei. Vi-l imaginaţi pe Pavel cīntīnd ”Ghiţă”? Păi īnchipuiţi-vă, aşa cīnta: ”Ghiţă, te-aştept diseară la portiţă”:D... Da, şi a fost nevoit să cīnte ”Eu beu” de... 3 ori! Lumea striga ”Eu beu, eu beu” īn continuu, Pavel zicea: ”şi eu”, dar tot a trebuit să repete figura, īn fine, ultima dată a cīntat mai mult publicul, care striga mai tare decīt autorul piesei... A fost un concert fain, am ascultat piese vechi de pe cele trei albume, dar şi o piesă nouă, tot ghiduşă şi tot cu băut & fumat... SARMALELE RECI au intrat īn scenă imediat după Pavel Stratan şi lumea şi-a amintit repede că a venit la Peninsula, totuşi, pentru rock. Formaţia pare īntr-o mare revenire, am văzut oameni fericiţi la Sarmalele Reci, īntr-o formă perfectă, numai buni pentru marile festivaluri. Sarmalele Reci au un stil inconfundabil, rock-ul clasic fiind combinat de sarmalişti cu un jazz subtil şi plăcut. Vechile piese au sunat foarte fain, iar tinerii s-au manifestat zgomotos exact la acele piese pe care cei trecuţi un pic de 30 de ani le aşteptam, ”Ţara te vrea prost” a rupt, a fost o nebunie īn faţa scenei, dar şi pe scenă, foarte mişto-s piesele de atitudine S.R.! Apoi am fost martor la o chestie ciudată pentru mine, rockerii supăraţi au dansat ca nişte găini (aşa, dīnd din fund cu mīinile īn aer, ca-n piesa ”Paraziţii”) pe ritmurile ameţite ale lui TIESTO (NL). Un ţīki-ţīki comercial pīnă la ultima notă, o gălăgie care te loveşte-n creier şi-n orgoliu, care a adunat foarte, foarte mult public cu tricouri negre. O muzică pe care n-o poţi asculta treaz, serios... Am stat cīteva piese cu colegii, să nu zic că n-am fost la un artist acceptat, recunoscut şi apreciat de toată lumea (din lumea lui), apoi m-am cărat spre celelalte scene. Noroc că la Scena Ursus cīnta o formaţie cu mult sīnge-n vene, de care nu ştiam, nişte zbuciumaţi frumoşi care-mi aminteau de Gogol Bordelo, formaţia maghiară BALKAN FANATIK. O seară care s-a terminat īn ritmuri vivace şi energice, un rock balcanic super tare, frate, cu un vocalist-metalist şi cu o vocalistă parcă desprinsă din filmele lui Fellini sau Kusturica.

Mīine vreau să (re)văd Kumm, un pic de Iris, Primal Scream, puţin OCS şi mai ales Nine Inch Nails! Nu rataţi concertul live Nine Inch Nails, pentru că Trent Reznor a declarat că acesta este ultimul turneu NIN...


25 iulie
Acum KUMM e poate cea mai matură formaţie romānească, īncă tineri, dar exact īn vīrful carierei, cu un playlist echilibrat, piese foarte bune din toate punctele de vedere (muzică, texte, ritm, atitudine), un show live impecabil, colectiv unit, care se īnţelege din priviri, din mişcări şi, mai ales, din sunete, şi care degajă plăcere, plăcerea de a cīnta, plăcerea de a fi pe scenă, plăcerea de a transmite plăcere. Poate şi datorită publicului acest concert Kumm a fost cel mai reuşit kummcert, care īn ultima vreme au doar showuri super mişto, fie că-s la vreun mare festival, fie că-s īntr-un club sau īntr-un pub. La Peninsula publicul pur şi simplu nu s-a īndurat să-i lase să plece, chemīndu-i şi după ce kumii au făcut gestul punkist de distrugere a instrumentelor după concert... IRIS au avut parte de o primire călduroasă, iar Cristi Minculescu a impresionat din prima, spunīnd că se bucură c㠄vorbiţi cu mine, nu despre mine”. OMUL CU ŞOBOLANI au fost parcă mai serioşi ca de obicei şi aşa parcă le stă mai bine şi parcă aşa toate se leagă mai bine, şi pe scenă, şi īn faţa scenei, şi relaţia dintre ei şi fanii lor. Scoţienii de la PRIMAL SCREAM s-au remarcat prin ritmurile emo-industriale şi mişcarea īn continuu a vocalistului, care-mi aminteşte de Marcel Bostan, solistul de la Alternosfera, iar formaţia intertextualizează cu RHCP, de la noi semănīnd cel mai mult cu Mushroom Story, care erau pe acolo, şi Paul, şi Nono, īn faţa scenei la NINE INCH NAILS (USA). Īi cunoşteam pe NIN, le ascultasem toate albumele, de la primul la ultimul (care poate fi salvat gratuit de pe site-ul formaţiei), dar recunosc că nu m-am aşteptat la aşa ceva. Trent Reznor are o carismă rar īntīlnită, cīntă foarte fain la chitară şi clape şi e vocalistul & liderul perfect, un om care seamănă cu acel super erou american fabricat pe computer, īnalt, puternic, emană putere īn tot ce face, orice mişcare de-a lui īnseamnă putere! O formaţie gīndită la milimetru, care ştie ce să facă pe scenă, ştie ce face īn studio, ştie ce şi cum vorbeşte şi sīnt al dracului de talentaţi, luminile şi restul artificiilor doar desăvīrşind prestaţia lor extraordinară. Acum nu mă mai mir că Reznor l-a inventat pe Marilyn Manson, care a fost basist la NIN īnainte să devină megastarul rebel pe care acum īl cunoaşte toată lumea, păi Trent Reznor, vocalistul NIN, este şi compozitorul şi producătorul lui „Antichrist Superstar”, nu doar fostul lui coleg de formaţie. Am văzut multe concerte teatrale, cu lumini şi joc de scenă perfect, cu simboluri care coborau de pe scenă sau care apăreau īn spatele scenei etc., dar n-am văzut un alt concert mai puternic, īn care formaţia să se concentreze atīt de tare pe muzică, īn primul rīnd pe muzică, restul fazelor – şi ele deosebit de spectaculoase, - să vină atīt de firesc şi natural, atīt de subtil...


26 iulie
Īn ultima zi a festivalului, Complexul Weekend a fost invadat de creste vopsite, freze ciudate, tineri care arată altfel decīt cei de ieri, care au venit īn primul rīnd pentru NIN. Motivul: e ziua Prodigy, Pro Gigi, cum a glumit Rică. Dar pīnă atunci a fost o zi normală pentru un festival ca Peninsula, cu muzică rock pentru toate gusturile. Ziua a fost deschisă (pentru mine) de GUERRILLAS, formaţia clujeană de hardcore/thrash/metal, care au adunat repede ascultători ai genului, care au umplut imediat scena Ursus Party Tent, sărind şi cīntīnd īmpreună cu Guerrillas, unindu-se īntr-un spirit Guerrillas. Concertul Guerrillas a fost cel mai dur de la această ediţie Peninsula, dar totodată foarte cald, cīntăreţii de pe scenă comunicīnd prieteneşte cu publicul, am văzut o relaţie mult īmbunătăţită īntre Guerrillas şi cei din faţa lor. Vocalistul, Commandante, a dedicat piesa „Nenaviju tebia, moia strana” autorului textului acestei piese, „prietenului nostru Alexandru Vakulovski, basarabean care nu mai e īn Romānia nu din cauza sa. Sper că cine va scrie despre acest concert va menţiona şi ce spun acum despre Sandu”. Ca şi atunci cīnd Mihnea de la Luna Amară a amintit de Basarabia, şi de data asta publicul de la Peninsula a reacţionat cu aplauze şi scandări de susţinere (ceea ce nu s-a īntīmplat la concertul lui Pavel Stratan). Un concert fain, o trupă puternică, cu atitudine, spirit, muzică plină de forţă, aşa am pierdut Viţa de Vie, pentru că nu m-am putut dezlipi de Guerrillas. După Guerrillas am făcut sport – mers sportiv de la o scenă la alta. Am revăzut TIMPURI NOI, īncīntători, ca de obicei, spirituali, haioşi, īn bună dispoziţie şi ei, şi publicul, o atmosferă de sărbătoare şi de vacanţă. Cel mai tare mă emoţionează piesa lor atipică, „Tata”, cīntată īn maniera sa unică de Dan Iliescu, Da-da-da-dan Ilieeeesscu, cum zice Artan. La scena Coca Cola făceau atmosferă de discotecă FREESTYLERS (UK), şi vocalistul, şi vocalista fiind veseli şi simpatici, iar muzica lor e perfectă pentru a acoperi piesele de vară, formaţiile de sezon, muzică bună, de calitate, dar uşoară, distractivă, de relaxare. GRIMUS sună tot mai bine, Vali, creierul formaţiei, care compune şi muzica, şi textele, acum cīntă mai mult, īşi foloseşte şi vocea, această formulă cu doi vocalişti adăugīnd multă culoare (şi sunet, fireşte) pieselor vechi, dar şi cele noi sună excelent. Apropo, Grimus sună bine şi-n romānă, nu numai īn engleză. Aşteptam cu nerăbdare formaţia ucraineană HAYDAMAKY, doar că īn locul lor a ieşit pe scenă formaţia care trebuia să cīnte după ei, ungurii de la PETERFY BORI & LOVE BAND, care au avut un succes enorm (nu doar datorită frumoasei vocaliste blondelectronice), deşi era de aşteptat ca lumea să curgă spre TANKCSAPDA atunci. Veteranii de la Tankcsapda au īncīntat, īntr-adevăr, uimindu-ne cu cīt de mult pot face trei oameni, incredibil, Tankcsapda cu doar trei membri sună ca o mare formaţie, asta pentru că e o mare formaţie. După ei au intrat īn scenă PRODIGY, dar doar după o aşteptare cam lungă şi după ce scena a fost umplută de aburi multicolori. Am fost īn primele rīnduri şi am simţit energia pe care o degajă Prodigy prin ceea ce fac ei pe scenă, un show original marca Prodigy, acţiune scenică, mişcare īn continuu, sunete stridente, voci ingenios ţipate, publicul nu rezistă să nu sară pe notele Prodigy, asta e clar. Dar n-am rezistat să nu mă duc să văd dacă n-au venit cumva haidamacii. Frate, la Coke lumea era fericită. Cazacii aveau un dans sportiv irezistibil, vocalistul cīntīnd doar cu zīmbetul pe buze, comentariile lui fiind mult mai concrete, frumoase, exacte, sincere şi interesante decīt ale celor de la Prodigy, multitudinea de instrumente şi de stiluri făcīnd tot publicul să ţopăie ca vrăjiţi, a fost o vrajă minunată care nu m-a mai lăsat să mă īntorc, nici la Prodigy, nici la Braşov, pīnă la īncheierea spectacolului Haydamaky, care nu s-ar fi terminat niciodată dacă ar fi fost după gustul & dorinţa publicului, care s-a manifestat cel mai zgomotos la ieşirea din scenă a vreunei formaţii, fiind nevoiţi să mai cīnte cīteva piese ska-etno-folk-rock sportiv, tot dansīnd şi tot cu zīmbetul pe buze. Haydamaky seamănă ca stil şi ca atitudine scenică cu Zdob şi Zdub (au tot zis de Transilvania şi Romānia, avīnd īn repertoriu o super piesă inspirată din folclorul romānesc, "Stara Rumuniya", dar nu cred că ştiau că vecinii lor basarabeni vorbesc aceeaşi limbă cu romānii, altfel sigur ar fi exploatat situaţia), seamănă şi cu Kultur Shock şi Gogol Bordelo, dar Haydamaky ne sunt mai apropiaţi. Haydamaky mi-au lăsat un gust proaspăt şi m-au umplut de energie, astfel ajutīndu-mă să merg pīnă la 4 noaptea cu maşina fără să-mi fie somn deloc, īn drum spre casă.
La Peninsula 2009 a fost aceeaşi atmosferă unică de festival, peninsula din Tīrgu Mureş fiind un loc perfect pentru o astfel de īntīlnire cultural-turistică, unde chiar te simţi liber, şi la propriu, nu doar la figurat. Ca o observaţie mai puţin firească pentru o īntrunire culturală, la Peninsula au fost la modă vocaliştii musculoşi, de la ex-sovieticul Pavel Stratan la americanul Trent Reznor de la NIN, dar nici Comandante de la Guerrillas nu-i chiar subţirel, şi nici Oleksandr Yarmola, vocalistul de la Haydamaky, nu e străin deloc de sala de forţă, ca şi noul membru Prodigy...

Mihail VAKULOVSKI