EMI
****
Prima înfăţişare de studio din ultimii trei ani. Sunt vremuri în care lumea bună îl premiază pentru întreaga activitate, iar albumul ăsta curge cuminte. Senzaţia de “numai sunt toate cum au fost” persistă şi în cadranul Robbie, dar e plăcut să-l auzi în formă din nou. Nu te joci cu profesioniştii. O fi dat-o el în bară în alte părţi, dar discul ăsta îmi răsună a renaştere. Era plănuit să se cheme El Protagonista, dar managementul a găsit denumirea prea pretenţioasă. În final se numeşte, mai puţin(?) pretenţios, aşa cum vedeţi şi a sosit luna asta, bun de cumpărat. Lucrat cu Trevor Horn (câştigător de Grammy pentru aportul de compoziţie ce şi l-a adus pentru Kiss From A Rose-ul Seal), discul nou al veteranului Robbie se arată până la final zvelt, muncit şi, evident, radiofonic. Neenervant de radiofonic. Bodies aţi văzut deja pe la televizoare, mai rămâne să vă aduc aminte de alte câteva bucăţi din caşcaval cercetabile: Last Days Of Disco, Do You Mind? sau Somewhere, toate periculoase pentru atacul poziţiei de single-uri. Pe Deceptacon s-ar putea să vă bufnească vreun plâns secret. Cu o voce de excepţie, strălucitoare special acum, Robbie urlă că e matur şi fericit şi bine. Şi se aude. Chiar dacă realitatea l-a ucis unpic.
VLAD STOIAN