Edge Records
4 stele
Superbutt se numără printre reprezentanţii noului val al muzicii rock din Ungaria fiind caracterizaţi drept una din cele mai constante şi muncitoare trupe având 4 albume de studio, un EP, peste 500 de concerte şi nu mai puţin de 8 videoclipuri. Noul lor album „You And Your Revolution” a fost mixat şi parţial înregistrat în studiourile Fear And Loathing din Stockholm (studio ce aparţine celor de la Clawfinger şi Meshuggah) fiind produs de doi membri Clawfinger: Jocke Skog şi Zak Tell. Solistul Clawfinger cântă şi pe prima piesa a albumului intitulată „Last Call”. Un album extrem de bine legat, un album care sună excelent şi dovedeşte un profesionalism cu totul aparte. Merită să-l ascultaţi şi totodată să mergeţi să-i vedeţi live pe cei de la Superbutt în luna Noiembrie.
HEFE